TIBERIU TROIA

Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea 1-a

În ultimele zile am văzut mulţi interesaţi de pozele mele vechi, de la clasa Mobra, aşa că m-am hotărât să vă spun poveşti cu Mobre.

Mobra

1978 – traseul Pipera-Toboc din Bucureşti, clasa 50cc începători

Înainte de a începe povestea, se impun câteva precizări.

Cursele de viteză pe şosea, pentru că aşa se numea această disciplină sportivă, după modelul britanic “Road racing”, se desfăşurau pe drumurile publice, iar participanţii erau obligaţi să respecte legislaţia, adică să aibă carnet de conducere moto.

Asta însemna că toţi cei care mergeau la viteză aveau cel puţin 18 ani, spre deosebire de sportivii de la motocros şi dirt-track, unde se putea începe sportul de la vreo 7, respectiv 13-14 ani, acele competitii fiind organizate pe traseul de motocros de pe vreun deal de lângă oraş, sau pe pista de zgură din jurul stadionului, dar cu siguranţă nu pe stradă.

La cros era mai simplu, pentru că se începea tot cu Mobra, pe când pe pista de zgură nu se putea lua virajul prin derapaj fără un motor puternic, adică Jawa 500 cc de competiţie, care avea măcar vreo 50 CP şi aşa ceva nu se putea da pe mâna cuiva mai tânăr de 14 ani, pentru că îl omorai repede.

Să revenim la oile noastre, adică la cursele de viteză, la care am început să particip în 1978.

Chiar dacă nu a fost disciplina cea mai susţinută de conducerea Federaţiei de Motociclism de-a lungul vremii, viteza era cea mai spectaculoasă şi se bucura de cea mai mare prezenţă a publicului, cursele fiind organizate pe trasee stradale, de multe ori aflate în centrul oraşului.

Daca motocicleta era pasiunea ta şi asistai la o astfel de cursă, la care zeci de mii de oameni stăteau pe marginea străzii şi se bucurau de spectacol, era imposibil să nu îţi doreşti să fii pe circuit şi să concurezi şi tu. Cei care au văzut astfel de curse, înţeleg exact ce vreau să spun.

Mobra

Timişoara, Reşiţa, Arad, Oradea, Hunedoara, Târgu Mureş, Ploieşti, Sibiu, Târgu Jiu, Galaţi, Turnu Severin, Bistriţa, Sfântu Gheorghe şi bineânţeles Bucureşti, peste tot cursa era evenimentul principal al acelei duminici, adunând zeci de mii de spectatori.

Recordul de asistenţă a fost stabilit la Timisoara în 1989, când, la etapa de Cupa Prietenia, la care au participat echipe complete de sportivi din 8 ţări socialiste, s-au vândut peste 120.000 de bilete, cursa fiind organizată pe traseul de pe străzile Calea Aradului, Calea Lipovei, Calea Torontalului.

Regulamentul Federaţiei Române de Motociclism impunea participarea în primul an la clasa 50cc începători, la care se putea merge numai pe Mobra, fiind interzise modificările la motor.

Reglementarea era foarte bună, atât pentru pilot, cât şi pentru publicul prezent la concurs, pentru a micşora pe cât posibil şansele unui accident.

În cazul în care un sportiv avea experienţă pe motoare mai mari, se permitea participarea şi la o clasă mai mare, dar asta se putea numai cu asumarea răspunderii conducătorului respectivei grupări sportive, adică a antrenorului.

Faptul că cineva trebuia să fie răspunzator pentru un sportiv era explicaţia pentru care nu erau admişi sportivi privaţi, toată lumea trebuia să aparţină unui club, sau unei asociaţii sportive, pentru ca un conducător de club, sau antrenor să ştie dacă pilotul este sănătos şi nu are probleme psihice sau alte asemenea posibile condiţii speciale, care ar fi putut transforma un motociclist care rulează pe stradă în apropierea a zeci de mii de oameni, într-o armă letală.

Mobra

Antrenament de îndemânare

Chiar şi la procesul de selecţie al viitorilor sportivi se acorda multă atenţie.

În oraşele mari, în care era greu ca personalul clubului să cunoască un motociclist doritor de a participa la curse, pentru selecţia viitorilor piloţi se organizau concursuri de îndemânare moto, în care puteau fi remarcaţi cei talentaţi.

Aceste concursuri erau periodice în Bucureşti, fiind organizat un adevărat campionat de îndemânare municipal, cu câteva etape care se desfăşurau înainte de începerea curselor de viteză şi alte câteva la finalul sezonului, în vederea depistării altor talente pentru sezonul următor.

Toţi, dar absolut toţi cei care au câştigat campionate la viteză în anii ’80-’90 au trecut prin acest sistem de selecţie care poate părea neinteresant, dar care a fost cât se poate de eficace: Traian Mihăilescu, Dumitru Ciuraru, Tănase Drăghici, Octavian Vrăjitoru, Stelian Sandu, Silviu Iancu, Vlad Haralambie.

Bineânţeles că şi eu am început tot aşa, în urma unui anunţ publicat în ziarul Informaţia Bucureştiului, anunţ găsit de familia mea, care iniţial era împotriva ideii de a mă implica în acest sport.

Mobra

Aşa a început povestea mea…

Mă aflam într-un tur al ţării cu motocicletele, alături de prietenul meu de o viaţă, Vlad Haralambie, când am vorbit la telefon cu cei de acasă şi am aflat de concursul anunţat în presă.

Mi-am lăsat prietenii care vroiau să termine turul şi, înainte de a pleca singur spre casă, fiind la Baia Mare, am vizitat cimitirul vesel de la Săpânţa, după care am plecat spre Bucureşti.

Baia Mare – Săpânţa – Bucureşti cu un CZ 175 Sport de 15 CP, adică peste 750 km într-o zi, din care cel puţin 400 km pe ploaie, nu era chiar la îndemâna oricui, dar dorinţa de a participa la acest concurs de selecţie despre care nu ştiam nimic era atât de mare, încât nimic nu a contat.

Povestea continuă în partea a 2-a.

Dacă v-a plăcut povestea, mai jos puteţi găsi alte articole despre istoria recentă a motociclismului în România.

Curse de moto – obiceiuri dispărute – turul de recunoaştere şi salutul sportiv

Fete motocicliste – primele curse de moto viteză pentru domnişoare

Singura cursă moto de viteză de la Glina, la marginea Bucureştiului – Povestea ei

Cupa Bihorul 1987 – Una dintre cele mai tari curse din viaţa mea

 

One thought on “Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea 1-a

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*