TIBERIU TROIA

Prezentarea noilor modele 2016 Yamaha – un adevărat spectacol şi motoare noi

Pentru sezonul următor, au fost prezentate câteva noutăţi, modele 2016 Yamaha, unele au fost surprize, altele erau previzibile, dar toate sunt foarte reuşite.

Prezentarea a început cu un joc de lasere şi efecte speciale, un moment interesant care promitea un eveniment deosebit.

Cel care a întreţinut atmosfera a fost Gavin Emmett, fost prezentator MotoGP, un cunoscător rafinat al fenomenului moto, prezent la multe evenimente speciale.

După discursul Preşedintelui corporaţiei, primele noutăţi ne-au introdus în lumea enduro, cele două motoare noi fiind WR450F, o fiară sălbatică uşor de îmblânzit cu ajutorul sistemului Yamaha Power Tuner şi varianta aceleiaşi motociclete pentru Dakar.

Dacă apariţia modelului comercial era previzibilă, după lansarea WR250F de anul trecut, trebuie să recunosc că varianta pregatită pentru Dakar a fost o surpriză, cel puţin pentru mine.

Modelul de competiţie nu numai că a fost prezentat, dar a fost şi însoţit de declaraţii destul de hotărâte, care au anunţat intenţia firmei de a scoate un rezultat bun în ediţia din acest an a competiţiei, care va începe într-o lună.

Pentru asta, noua echipă oficială a fost prezentată cu aceeaşi ocazie, cei care au adus motoarele pe scena fiind Alessandro Botturi şi Helder Rodriguez, amândoi piloţi cu experienţă în Dakar.

modele 2016 Yamaha

Alessandro Botturi, Romain Febvre si Helder Rodriguez

Şi dacă tot au adus pe scenă o echipă redutabilă pentru enduro, organizatorii au avut cea mai bună ocazie să sărbătorească cucerirea titlului mondial la cea mai mare clasă de motocros, MXGP, invitându-l pe Romain Febvre, noua vedetă care a adus cununa cu lauri la Yamaha,după o perioadă de pauză.

După gama enduro a fost rândul motoarelor din familia MT să intre pe scenă.

modele 2016 Yamaha

Noul Yamaha MT-10 pe scenă

Dacă MT-03 nu a stârnit ropote de aplauze în sală, fiind ruda mai săracă, sora mai mare, MT-10 a fost vedeta serii, cu aspectul ei agresiv şi performanţele de vârf promise, pentru că nu au fost date publicitâţii deocamdată.

în fine, ultima motocicletă nou apărută a fost XSR 900, membru al familiei recent lansată – Faster Sons, un concept deosebit, dar, pentru mine, mai puţin limpede.

Ideea acestui concept nu e rea, dar, ca să fie înţeleasă, trebuie explicată fiecărui om în detaliu, ceea ce, pentru omul de vânzări e un avantaj, are despre ce vorbi în showroom, în procesul de convingere a clientului.

Şi, pentru că se împlinesc 60 ani de existenţă, au fost pregătite mai multe modele 2016 Yamaha, dintre cele cunoscute, vopsite în culorile aniversare, modelul negru/galben al generaţiei Kenny Roberts.

modele 2016 Yamaha

Aniversarea este glorioasă mai ales pentru că, după mulţi ani, firma celor trei diapazoane a trecut pe primul loc la vânzările de motociclete în Europa, devansând Honda după nu se mai ştie câţi ani.

Seara s-a încheiat apoteotic, cu intrarea în scenă a celor doi mari campioni din echipa MotoGP, Valentino Rossi şi Jorge Lorenzo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*