TIBERIU TROIA

BRANDS HATCH – Povestea celui mai cunoscut circuit din Marea Britanie

În 1926, un grup de ciclişti a observat că un câmp aparţinând fermei Brands Hatch se preta foarte bine curselor pe circuit, pe vremea aceea cursele de ciclism şi motociclism, fiind organizate, de cele mai multe ori, pe un oval de iarbă.

După negocieri purtate cu fermierul, cursele de ciclism au început chiar în acel an, concursurile de motociclism începând 2 ani mai târziu, iar primul eveniment organizat la Brands Hatch a avut loc în 1932, când 4 cluburi din zonă şi-au unit forţele, profitând de amfiteatrul natural, ideal pentru spectatori.

În scurt timp, viteza a crescut, iar pista ovală de iarbă a fost lungită la 1 milă.

Pista a fost asfaltată pentru prima dată în pauza competiţională 1949-50, prima cursă având loc în Duminica de Paşte, pe 9 Aprilie 1950.

Grila de start Brands Hatch - septembrie 1950

Grila de start Brands Hatch septembrie 1950

În programul acelei prime curse, printre piloţii care au luat startul, descoperim câteva nume interesante:

brands hatch

John Surtees la startul primei curse

John Surtees, la prima cursă de motociclism pe circuit, mai târziu de 7 ori ampion Mondial de moto între 1956-1960, de 6 ori învingător al cursei Tourist Trophy din Insula Man, omul care avea să devină primul şi, deocamdată, singurul care a reuşit şi cucerirea titlului de Campion Mondial de Formula 1 (1964);

Jack Surtees, tatăl lui John Surtees, la proba cu ataş, având ca pasager pe Charlie Rous, cel care avea să devină binecunoscut journalist la Motor Cycle News;

– Bill Cheeson, care avea să devină proprietar şi fondator al circuitului Lydden Hill;

– Probabil cel mai surprinzător nume a fost cel al unui oarecare Bernie Ecclestone

 La sfârşitul acelui sezon, recordul turului la Brands Hatch era deţinut de Jack Keel, cu o medie de 111 km/h, care a pilotat un Triumph 500 twin.

brands_hatch

Harta circuitului Brands Hatch

Doi ani mai târziu, în iarna 1951-52, suprafaţa circuitului a fost complet refăcută şi, la câteva luni după asta, a fost schimbat sensul de mers în sensul acelor de ceasornic, decizie luată datorită vitezei care trebuia redusă, pentru micşora numărul mare de accidente care aveau loc în Paddock Bend.

Anul următor, în 1953, un alt mare pilot, o altă legendă a motociclismului britanic, a debutat pe

brands_hatch

Cartea “Derek Minter – King of Brands” scrisă de Mick Walker

Brands Hatch: Derek Minter, pilotând un BSA Gold Star, omul care a reuşit după numai 5 ani de la debut să-l învingă pe John Surtees, fiind primul pilot care a făcut pe circuitul clasic din insula Man medie pe tur de 100 mile/h pe un monocilindru de producţie britanică – Norton.

În acelaşi an, circuitul Brands Hatch a fost lungit la 2 km, 45.000 de entuziaşti asistând la primul concurs desfăşurat pe noul traseu. Au fost construite tribune pentru a mări numărul spectatorilor, exact la timp pentru a-l întimpina pe Geoff Duke şi noua sa motocicleta Gilera cu 4 cilindri, în singura sa apariţie pe 2 roţi pe acest circuit.

Deşi Duke reuşise până atunci ceva nemai întâlnit, 6 titluri de Campion Mondial în 5 ani consecutivi, în cursa de la Brands Hatch a trebuit să se recunoască învins de eroul local John Surtees şi de Alan Trow, ambii pilotând Norton, fosta motocicleta a lui Geoff, transferat recent la Gilera.

Dominaţia lui Derek Minter pe acest circuit a mai durat 2 ani, fiind supranumit de gazetarii vremii “King of Brands”.

Toate ierarhiile au fost date peste cap în 1960, când o mulţime de peste 40.000 de fani a asistat la prima cursă desfăşurată pe noua variantă lungită a circuitului Brands Hatch, de 4,26 km, eveniment care s-a transformat într-un moment de referinţă al motociclismului, fiind prima competiţie cu deschidere internaţională, în care tânărul Mike Hailwood, un nume necunoscut până atunci, a câştigat toate cele 4 curse solo.

1985 European Grand Prix

1985 European Grand Prix

Anul următor a însemnat un mare pas înainte pentru viitorul circuitului, Brands Hatch fiind cumpărat de firma Grovewood Securities, aceeaşi companie care, în anii ce au urmat, a cumpărat  şi administrat câte un circuit pe an: Mallory Park, Snetterton şi Oulton Park. A urmat o perioadă de mari schimbări şi lucrări de modernizare a acestor circuite, iar, în cazul traseului Brands Hatch, mari eforturi de a-l modifica, pentru a întruni condiţiile necesare organizării concursurilor de Formula 1.

brands hatch

Programul Trofeului Transatlantic 1981 – USA vs UK

Aflându-se într-un permanent proces de schimbare şi modernizare, Brands Hatch a fost de-a lungul anilor, gazda unor competiţii foarte mediatizate şi urmărite de întreaga lume a sportului cu motor: Transatlantic Challenge Series, Motor Cycle News Superbike Championship şi, începând din 1990, World Superbike Championship.

brands hatch

Program de cursă WSBK

Cursa din cadrul Campionatului Mondial de SBK, urmărită de fiecare dată de peste 100.000 spectatori, este considerată cea mai importantă manifestare de profil desfăşurata în Marea Britanie, consfinţind circuitul Brands Hatch, dacă mai era nevoie după mai mult de 80 de ani, ca fiind cel mai important circuit din insulă, templul motociclismului britanic.

Brands Hatch

Program BSB cu autograful lui Jonathan Rea şi Leon Camier

În prezent, circuitul este proprietatea firmei Motor Sport Vision Ltd., firma fostului pilot de Formula 1 Jonathan Palmer, Brands Hatch reprezentând un complex de circuite, alături de Snetterton, Oulton Park şi Cadwell Park.

brands_hatch

Dacă vi s-a părut interesantă povestea circuitului Brands Hatch și vreți să aflați mai multe despre alte circuite de motociclism, mai jos sunt articole asemănătoare postate până acum.

DARLEY MOOR – Povestea circuitului din Marea Britanie

OLIVER’S MOUNT – SCARBOROUGH – Povestea circuitului din Marea Britanie

MALLORY PARK – Povestea circuitului din Marea Britanie

CADWELL PARK – Povestea circuitului din Marea Britanie

CROFT – Povestea circuitului din Marea Britanie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*