TIBERIU TROIA

Pagina POVEŞTI CU MOTOARE a împlinit un an şi are peste 20000 de prieteni – poveştile primului an

Mi-a trebuit mult timp să pornesc blogul POVEŞTI CU MOTOARE. Mult prea mult, trebuia să fi pornit cu câţiva ani în urmă.

Ani de zile am fost întrebat de prieteni de ce nu fac un blog, pentru că poveşti aveam, kilograme de fotografii erau, filmări câte vrei.

Am tot amânat momentul, sub pretextul lipsei de timp liber, stând la gura sobei şi citind tot ce povestesc alţii.

Asta până când am început să citesc lecţii de motociclism predate de profesori cu 3-4 ani vechime de carnet şi folosinţă întâmplătoare a motocicletei, recomandări de cărţi moto făcute de oameni care au 2-3 cărţi moto în bibliotecă (şi anume cele tipărite recent în România), sau teste şi prezentări de motoare inspirate din articolele găsite pe internet, unele soldate chiar cu distrugerea totală a motocicletei.

Poate că aceste fapte de vitejie nu s-au petrecut simultan, dar s-au înmulţit în ultima perioadă şi m-au ajutat în luarea deciziei. Dacă scrie chiar toată lumea, justificat, sau nu, eu de ce să nu-mi povestesc amintirile ?

Aşadar am început să scriu, iar pe 1 februarie 2015 au apărut POVEŞTI CU MOTOAREpagina de Facebook şi canalul YouTube, după o lună rubrica moto din revista Auto Motor şi Sport, la alte 3 luni cea din Playboy, iar în noiembrie, prima rubrică moto de la DigiFM.

poveşti cu motoare

Cu Cetin Raşit la DigiFM

Am testat motociclete şi asta mi-a făcut viaţa mai frumoasă. Nu numai că mi-am îmbunătăţit cunoştinţele, dar am avut şansa să împărtaşesc şi altora ceea ce am simţit, poate unii motociclişti locuiesc departe de magazinele importatorilor şi nu au ocazia să evalueze motocicletele oferite la test.

zx-10r poveşti cu motoare

Kawasaki ZX-10R Ninja aniversar

Şi nu au fost puţine: BMW F 800GS, F 800R, HP4, S 1000R, S 1000XR, R nineT, R 1200RS, R 1200RT, K 1600GTL, Scrambler Ducati, Ducati Multistrada 1200 S, Harley-Davidson Street 750, Sportster 883, Forty-Eight, Dyna Switchback, Night Rod, Husaberg FE450, Husqvarna Terra TR650, KTM 1290 Super Duke R, Suzuki V-Strom 650 XT, V-Strom 1000 ABS, Ural cu ataş, Yamaha D’elight 125, Tricity, MT-09, MT-09 Tracer, Super Ténéré.

Dragster 800 poveşti cu motoare

MV Agusta Brutale Dragster 800 RR

Au fost şi unele motoare speciale, care nu sunt oferite pentru testare şi pe care am fost norocos să le pot încerca, fiind sprijinit de prieteni, fără de care nu m-aş fi descurcat: Beta 300RR, Can-Am Spider RS-S, Ducati 899 Panigale, Kawasaki ZX-6R, ZX-6R 636, ZX-10R, KTM 1190 Adventure, MV Agusta Brutale Dragster 800 RR, Triumph Thruxton 900, Yamaha YZ 250F şi YZ 450F.

Mai e cazul să fac un top al motoarelor ?

super duke poveşti cu motoare

KTM 1290 Super Duke R

Am reuşit să stau de vorbă cu Campioni Mondiali de motociclism şi personalităţi ale lumii sportive internaţionale: Jonathan Rea, Tom Sykes, Danilo Petrucci, Masao Azuma, Jonny Walker, Francesco Guidotti, managerul echipei Octo Pramac Ducati, Hiroshi Yamada, managerul Bridgestone MotoGP.

poveşti cu motoare

Cu Tom Sykes

Nu i-am uitat pe campionii români: Titi Aur, Mani Gyenes, Ionel Pascotă, Patrick Pascotă,  Adrian şi Julian Răduţă, Ştefan Popescu, Vlad Neaga, Ştefania Băncilă, Laurenţiu Ciurescu şi Răzvan Trăncănici.

Campionat Naţional poveşti cu motoare

Împreuna cu gazda noastră, Titi Aur

Nu am ratat ocazia şi am schimbat câteva cuvinte cu persoane de decizie ale marilor producători de motociclete: Heiner Faust – Vice-Preşedinte vânzări şi marketing BMW Motorrad, Andrew Smith – Vice-Preşedinte vânzări şi marketing Yamaha, Peter-Michael Keppler – Senior Manager Motor Product Planning, Martin Lambert – Manager PR Kawasaki Europe, Torsten Robbens – proprietar Saroléa, Dario Marchetti – Manager Ducati Riding Experience.

poveşti cu motoare

Cu Dario Marchetti, Manager Ducati Riding Experience

Am întâlnit constructori şi customizatori de motociclete şi accesorii: Andrea, de la Radikal Motorcycles, Bebe (Arpad Racz) – Anarchy Custom, Basty (Sebastian Codreanu) – Bastybikes Art, Octav Blaga – Garaju’ lu’ Octav, Cezara Iustina şi Iuliu Czauner – Cz Customs, Marcel Chiva şi Trackster-ul lui, Derek – Rev’It, Fabrizio Caoduro – 70’s Helmets.

poveşti cu motoare

Cu Bebe de la Anarchy Custom

La rândul meu am ascultat poveştile călătorilor neînfricaţi, care au străbătut lumea în lung şi-n lat – Silviu Florea, Mihai Barbu, dar şi pe cele ale unor mari campioni de motociclism care au inspirat generaţii de tineri: Aurel Ionescu-Vissa, Ernest Mulner, Viktor Istvan Attila, Florian Pop, prieteni buni alături de care am adunat amintiri de neuitat.

poveşti cu motoare

Cu Mihai Barbu

Multe dintre materialele filmate încă nu au fost difuzate, dar le va veni rândul şi asta nu înseamnă că poveştile anului doi vor fi mai puţine.

Îmi doresc ca anul doi al acestei aventuri să-mi înlesnească mai multe teste, mai multe întâlniri interesante cu oameni pasionaţi şi mai mulţi prieteni cu care să pregătesc viitoarele poveşti cu motoare.

2 thoughts on “Pagina POVEŞTI CU MOTOARE a împlinit un an şi are peste 20000 de prieteni – poveştile primului an

  1. Tiberiu Troia Post author

    Bineinteles ca am auzit. Ne cunoastem bine, am alergat ani de zile impreuna si ne respectam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*