TIBERIU TROIA

Standul Kawasaki la EICMA 2015 explicat de domnul Martin Lambert, PR Manager şi interviu Jonathan Rea şi Tom Sykes

Am avut şansa să întâlnesc 3 personalităţi ale universului Kawasaki: domnul Martin Lambert şi cei 2 piloţi din WSBK – Jonathan Rea şi Tom Sykes.

Jonathan Rea

Cu Martin Lambert, PR Manager Kawasaki Motor Europe

Trebuie să mărturisesc că întâlnirea şi interviul pe care ni l-a dat domnul Martin Lambert, Manager PR la Kawasaki Motor Europe a fost pregătit din timp, cu sprijinul importatorului United Motors.

Nu este nici o mirare, pentru că o astfel de personalitate nu poate fi oprită pe holurile unei expoziţii, ca să îţi dea un interviu la repezeală.

Domnul Lambert a fost cât se poate de cooperant şi ne-a răspuns la întrebări fără nici un fel de scenariu pregătitor.

Chiar eram foarte curios să aflu câteva “secrete” ale firmei, unul dintre cele mai importante fiind de ce a fost lansat noul model ZX-10R cu mult înainte de lansarea prevăzută în calendarul comunicat importatorilor.

Jonathan Rea

Standul Kawasaki la EICMA 2015

Răspunsul m-a lămurit pe deplin. Echipa oficială Kawasaki prezentă în Campionatul Mondial de Superbike avea nevoie de această motocicletă pentru a-şi apăra titlul după victoria lui Tom Sykes în 2014 şi reuşita lui Jonathan Rea în 2015.

Pentru a putea folosi noua motocicletă ca platformă, ca bază de plecare, trebuia ca motocicleta de serie să fie omologată, adică să apară la vânzare un număr de minim 250 unităţi, condiţie prevăzută în regulamentului WSBK.

Pentru un producător de calibrul firmei Kawasaki, cele 250 unităţi sunt o joacă, în momentul în care lansează un model, dar, pentru alte companii, nu e chiar uşor să producă şi să vândă atâtea motociclete.

Jonathan Rea

Noul Kawasaki ZX-10R Ninja 2016

Este cunoscută situaţia recentă a firmei Bimota, care nu a reuşit să producă această cantitate, motocicleta fiind dezvoltată timp de doi ani de Ruben Xaus, pe care l-am întâlnit la Barcelona pregătind motocicleta.

Dar, chiar dacă producţia celor 250 de motociclete nu constituie un stres pentru un gigant japonez, lansarea trebuia totuşi să aibă loc repede, pentru a continua pregătirile necesare la WSBK şi testele din pre-sezon.

Astfel se explică graba cu care a fost lansat noul ZX-10R, deşi toţi importatorii fuseseră anunţaţi că motocicleta va fi lansată pentru sezonul 2017.

Şi nu mă refer la modelul ZX-10R Ninja, motocicleta de serie, ci la ediţia limitată ZX-10R Winter Test Edition, dezvoltată de echipa WSBK, echipată cu toate sistemele la care lucraseră Tom Sykes şi Jonathan Rea în ultimul timp.

Materialul filmat a fost prezentat la Digi 24, în rubrica moto a emisiunii La Volan din 12 decembrie 2015.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Jonathan Rea

Cu Tom Sykes, Campion WSBK 2014

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*