TIBERIU TROIA

A fost prezentat Aprilia RS-GP 2016, noul model pentru MotoGP al echipei Aprilia Racing

Una dintre cele mai aşteptate noutăţi ale sezonului MotoGP 2016 a fost în sfârşit prezentată presei de specialitate – Aprilia RS-GP.

Aprilia RS-GP

Cei doi piloţi ai echipei oficiale Aprilia, Stefan Bradl şi Alvaro Bautista vor pilota în acest an o motocicletă complet nouă.

Declaraţiile oficiale sunt foarte sărace în detalii tehnice, motorul fiind prezentat ca un V4 “îngust”, ceea ce înseamnă că unghiul dintre cilindri este mai mic de 90°, dar probabil mai mare de 65°, cât are modelul RSV4.

Estimat la peste 250 CP, motorul este completat de o cutie full-seamless şi este instalat pe un şasiu din aluminiu, cu basculă din aluminiu, masa totală nefiind comunicată, dar este de crezut că va fi aproape de masa minimă impusă de regulament, ceea ce înseamnă că noul model Aprilia RS-GP va fi mai uşor decât modelul anterior.

Apeilia RS-GP

Romano Albesiano, Manager Aprilia Racing a declarat: “Sezonul care începe va fi foarte important pentru noi. Noua motocicletă reflectă tradiţia recentă Aprilia Racing, reinterpretează fiecare concept fără compromis şi este cel mai ambiţios proiect pe care departamentul nostru de competiţii l-a demarat vreodată.

Primele reacţii venite în urma testelor au fost pozitive. Am primit feedback pozitiv din partea ambilor piloţi, din punct de vedere al dinamicii. În orice caz, acesta este începutul unui lung drum şi suntem conştienţi de dificultăţile inevitabile care însoţesc orice proiect nou.

Putem conta pe aportul unei echipe de experţi şi pe doi piloţi foarte motivaţi, aşa cum sunt Alvaro şi Stefan, care au înţeles imediat importanţa planului nostru de dezvoltare şi eforturile uriaşe ale departamentului de competiţii. Cred că, dupa perioada iniţială de reglaje fine, vom fi în măsură să ne aşteptăm la rezultate respectabile”.

Aprilia RS-GP

Stefan Bradl si Alvaro Bautista cu noul model Aprilia RS-GP 2016

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*