TIBERIU TROIA

Poveşti din istoria motociclismului românesc – Tănase Drăghici – Să ne respectăm campionii

Tănase Drăghici, Maestru al Sportului, de 15 ori Campion Naţional, este unul dintre piloţii de motociclism din România uitaţi de generaţia tânără şi merită mai mult.

Tănase Drăghici

Tănase Drăghici

.

Cei care vizitează unitatea service a importatorului Yamaha întâlnesc un mecanic cu părul grizonat, care pare îmbufnat tot timpul şi repară mai mult motoare de barcă decât motociclete, spunând că nu se pricepe.

E Tănase Drăghici – Tase, unul dintre cei mai mari campioni ai anilor ’80-’90, pilot cu mult peste 100 de curse câştigate şi mare experienţă profesională.

Povestea lui e mai jos.

.

După primii mei trei ani de curse moto, antrenorul clubului la care alergam, devenit între timp prietenul nostru, domnul George Zdrinca (pentru noi nea Gigi), a ieşit la pensie.

Plecarea dumnealui n-a fost o despărţire, pentru că nea Gigi a continuat mulţi ani să fie prezent la concursurile noastre, în calitate de arbitru (şi încă unul bun), pentru că ştia regulamentele mai bine decât multe persoane din FRM.

Fără antrenor, secţia moto CSTA din Băneasa a intrat în adormire şi a fost cel mai bun pretext să ne mutăm în grup la IMGB, unde prietenul meu Traian Mihăilescu reînviase secţia moto cu mult succes.

Acolo l-am întâlnit pe Tănase Drăghici – Tase şi l-am recunoscut. Îl văzusem de multe ori în public, la cursele desfăşurate în Bucureşti, în acea perioadă fiind organizate câte 2-3 etape pe an, pe circuitul stradal Pipera-Toboc.

Tănase Drăghici

E greu de înţeles cum era posibil ca cineva care participa la curse, adică eu, să remarce pe cineva din public, din zecile de mii de spectatori, fără să-l cunoască.

În general aşa e, dar, în situaţia de faţă era uşor. Tase venea la curse călare pe motocicleta proprie, un CZ Sport 175 cc, echipată cu o carenă integrală, care nu putea trece fără să-ţi sară în ochi.

Carena de pe CZ-ul lui Tase era un model folosit de câţiva piloţi din campionatul românesc, foarte puţini la număr, pentru că majoritatea foloseau motocicletele fără nici o carenă, având doar o tablă din aluminiu bătută cu ciocanul, pe post de mască de faţă, pe care se vopsea numărul de concurs.

Din punct de vedere al stării tehnice a motocicletei, CZ-ul de stradă a lui Tase era mai bine pregătit pentru curse decât cele mai multe motoare de pe circuit, dar carena era de o urâţenie rară şi era vopsită cu verde cu care se mânjeau gardurile, că asta găsise omul la fabrică.

Tănase Drăghici

Cu toate că era urâtă şi atât de verde că te zgâria pe retină, Tânase al meu era cât se poate de mândru de ea. Nici nu putea fi altfel, doar mâncase parizer cu pâine vreo doi ani, ca să plăteasca cei 11.900 de lei pentru CZ-ul nou.

În ziua în care l-am întâlnit pe Tase în atelierul secţiei de moto l-am recunoscut, dar, trebuie să recunosc că m-a speriat: tocmai ieşise din spital, cu ambele clavicule fracturate, având alte numeroase fracturi la mâini.

Mergând cu motocicleta cu un pasager începător, într-un viraj de la ieşirea din Predeal, pasagerul, om sănătos de vreo sută de kilograme, speriat de stilul de pilotaj a lui Tase, a sărit de pe motocicletă în timpul mersului.

Pentru oricine a condus o motocicletă, rezultatul e uşor de ghicit. Orice mişcare făcută de pasager te dezechilibrează, chiar dacă mişcă doar mâna. O eventuală săritură în mers de pe motor, reprezintă un alt nivel, este un fel de garanţie a unei căzături zdravene, fără şanse de scăpare.

Tănase Drăghici

László Ferenczi, Pakai Gyorgy, Mihai Mezincescu şi Tănase Drăghici

Tase n-a avut de ales. A zburat spre prăpastie, oprindu-se cu capul între cele două table ondulate ale parapetului, care i-au oprit alunecarea şi i-au modelat oscioarele.

Nu vreau să vă povestesc ce a urmat, dar vă invit să vă închipuiţi cam cum se descurcă timp de 3 săptămâni un om internat în spital, cu mâinile încrucişate pe piept, imobilizat în ghips până la brâu şi puteţi începe exerciţiul de imaginaţie cu oricare operaţiune cotidiană elementară: masa, spălat, wc, somn…

Revin la prima mea întâlnire cu Tase, pentru că depăşise faza cu spitalul şi acum se pregătea pentru viitorul sau sezon de curse moto, finisând cu o mână (cealaltă fiind în ghips) modelul de ghips (ups, din nou ghips…) al carenei de Mobra, necesar pentru realizarea matriţei din fibră de sticlă.

clasa 125cc

Nu a durat mult până am înţeles că Tase putea face aproape orice, parcă trecuse prin toate meseriile posibile. De la instalaţia de încălzire a celor două hale, construită de unul singur şi tavanul rabatabil al atelierului, până la cele mai complicate matriţe pentru turnare în aluminiu, sau componente ale motocicletelor de curse, toate ieşeau ca prin minune din mâinile lui muncite.

Este foarte greu să amintesc toate reuşitele lui mecanice, multe nu le mai ţinem minte, nici el, nici eu, dar ştiu cu siguranţă că a construit de la zero două motociclete, de 50 cc şi de 125 cc, cu care a câştigat 3 campionate.

Prin construit înţeleg sudat cu mâna lui ţevile componente ale cadrului, strunjit din brut furca de faţă completă, construit amortizorul spate, construit caroseria completă şi tot restul până la motocicleta gata de pus pe grila de start.

Tănase Drăghici

L-am văzut muncind din greu ani în şir, fără să se plângă de problemele personale, mânat de marea lui pasiune pentru motociclete, l-am văzut câştigând curse spectaculoase, sau suportând urmările unor accidente înfiorătoare, pornind de la început ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fiind un adevărat prieten pentru cei apropiaţi, gata să ajute în orice situaţie, chiar dacă ajungea să-şi neglijeze propriiile urgenţe.

Dintre toţi colegii de club, cred că l-am înţeles cel mai bine, am mâncat din aceeaşi farfurie (la propriu) timp de zece ani şi am petrecut multe zile în atelier, lucrând cot la cot la motociclete.

Mai târziu, când am demarat acţiunea Yamaha în România, l-am cooptat în mica echipă, am reuşit şi, după multe negocieri cu Yamaha Grecia, i-am pus la dispoziţie o motocicletă Yamaha de curse nou-nouţă cu care a confirmat aşteptările şi a câştigat încă un Campionat Naţional.

Din câte ştiu, în cei 25 de ani de curse pe care i-am trăit, a fost singurul pilot care a aliniat la start o motocicletă de curse “rasă pură” nouă, scoasă din ladă şi ar fi fost păcat ca minunăţia să nu strălucească, dar, pentru asta avea nevoie de un pilot talentat. Şi Tase a fost omul potrivit.

cursa 125

Tănase Drăghici cu Yamaha TZ125

La sfârşitul sezonului 1998, chiar dacă amândoi continuam să câştigăm curse şi nu am coborât niciodată de pe podium în acel an, am hotărât să ne retragem, ca să ne respectăm statutul câştigat timp de două decenii, aşa cum îi stă bine unui sportiv de vârf la final de carieră.

Aş fi vrut să pot face publice în detaliu performanţele acestui mare pilot, dar este imposibil, pentru că nu a fost niciodată interesat să contabilizeze cursele câştigate, iar din diplomele primite a făcut garnituri de motor.

Când am început să adun material pentru acest articol, am avut o discuţie cu Emil, fiul lui Tase, care se minuna cum este posibil ca cineva să nu ţină minte câte curse a câştigat.

Cred că am o explicaţie: dacă ai câştigat 2-3 nu e greu, dar când ai adunat peste 100 de victorii în 20 de ani, nu mai e simplu.

cursa Superbike

Alan Palmer, Tiberiu Troia, Vlad Haralambie, Dragoş Panaitescu, Tănase Drăghici, Cristian Bratovici

Dar, dacă numărul victoriilor nu le-am putut afla, titlurile de Campion au fost mai uşor de găsit, astfel încât palmaresul lui Tănase Drăghici, unul dintre cei mai mari piloţi de clasa mică, este mai jos.

– 1981 – Campion Naţional – clasa 50 cc Naţională – Mobra

– 1984 – Campion Naţional Regularitate şi Rezistenţă – Mobra

– 1989 – Campion Naţional – 50 cc Specială – IMGB

– 1989 – Campion Naţional pe echipe – 50 cc Specială – IMGB

– 1989 – Campion Absolut – 50 cc Specială – IMGB

– 1990 – Campion Naţional – 50 cc Specială – IMGB

– 1990 – Campion Absolut – 50 cc Specială – IMGB

– 1991 – Campion Naţional – 50 cc Specială – IMGB

– 1991 – Campion Naţional pe echipe – 50 Specială – IMGB

– 1991 – Campion Absolut – 50 cc Specială – IMGB

– 1991 – Maestru al Sportului

– 1992 – Campion Naţional – 125 cc – Yamaha

– 1993 – Campion Naţional – 50 cc Specială – Kreidler

– 1994 – Campion Naţional – 50 cc Specială – Kreidler

– 1995 – Vicecampion Naţional 125 cc – Honda

– 1996 – Campion Naţional 125 cc – Yamaha

– 1997 – Campion Naţional 125 cc – Honda

– 1998 – Vicecampion Naţional 125 cc – Honda

Pentru toate bucuriile unei vieţi de muncă trăită împreună, pentru ajutorul tău necondiţionat timp de 20 de ani, pentru tot ce ai făcut pentru motociclismul românesc, îţi mulţumesc Tase !

Tănase Drăghici

 

3 thoughts on “Poveşti din istoria motociclismului românesc – Tănase Drăghici – Să ne respectăm campionii

  1. iancu Lucian

    dumnezeu sa-l odihneasca.
    un om de toata isprava si cu un palmares impresionant,un prieten …..un om.
    ramas bun……Nea Tase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*