TIBERIU TROIA

Importatorul căştilor LS2 îl sponsorizează pe Adrian Ciujdea

Adrian Ciujdea, Maestru al Sportului şi multiplu Campion Naţional, pilotul echipei Steaua, este sponsorizat de importatorul produselor LS2.

Adrian Ciujdea

Adrian Ciujdea a început motociclismul la 13 ani şi, în primii şase ani de activitate, a reuşit să cucerească de 9 ori titlul de Campion Naţional la clasele Juniori 1 şi 125 Specială, precum şi două titluri de Campion Est-European (Balcanic), rezultate care i-au adus recunoaşterea, Federaţia Română de Motociclism conferindu-i titlul de Maestru al Sportului, conform normelor stabilite de Ministerul Sporturilor.

Adrian Ciujdea

Adrian Ciujdea la start, împreună cu colegii de club, alături de antrenorul său, Traian Mihăilescu

Începând din anul 2012, Adrian a participat la clasa 600 Supersport, terminând de două ori pe locul 2 (Vicecampion) şi de două ori pe locul 3.

Firma ASP Group, importatorul căştilor LS2 în România a hotărât să continue politica de marketing a producătorului, care este puternic implicat în viaţa motociclismului de performanţă şi susţine piloţi de vârf în competiţiile majore şi îl sponsorizează pe tânărul pilot al echipei Steaua.

Adrian Ciujdea

În sezonul 2016, Adrian Ciujdea va folosi o cască LS2 Arrow Yonny Hernandez Replica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*