TIBERIU TROIA

KTM EXC 2017, gama enduro portocalie va fi prezentată presei în Slovacia

Noile modele de enduro KTM EXC 2017 vor fi prezentate în Slovacia, la Zlaté Moravce şi testate pe traseul de enduro Skýkov, pe 5 şi 6 iulie.

ktm_exc_2017

Anunţat cu mult timp înainte, evenimentul este organizat de divizia KTM pentru Europa Centrală şi de Est, la prezentare şi teste fiind aşteptată prezenţa unor sportivi de vârf ai mărcii.

Printre ei se vor afla Štefan Svitko, Ivan Jakeš şi Miroslav Sevela din Slovacia şi Adam Tomiczek din Polonia.

Cel mai titrat dintre ei este Štefan Svitko, de 3 ori Campion European de Enduro, de 17 ori Campion al Slovaciei la Cross Country şi Enduro, clasat pe locul 2 la ultima ediţie a Raliului Dakar.

Compatriotul său, Ivan Jakeš, de 3 ori Campion European, s-a clasat pe locul 8 în ediţia 2015 a Raliului Dakar şi pe locul 4 în 2013.

În prima zi are loc prezentarea motocicletelor KTM EXC 2017 şi conferinţa de presă, iar a doua zi sunt organizate teste pe traseul de enduro Skýkov, aflat în apropierea oraşului Zlaté Moravce, care găzduieşte evenimentul promoţional.

Am fost invitat la această manifestare de Dan Tatoiu, Managerul General al companiei Dementor, importatorul oficial KTM în România, vom participa împreună la eveniment şi vom împărţi bucuria pe care ţi-o oferă nişte modele noi, care se anunţă a fi revoluţionare.

În afară de prezentarea însoţită de fotografii a noilor modele KTM EXC 2017 pe care o voi posta, voi încerca să fac un material filmat, interviuri cu piloţii prezenţi la eveniment şi nişte transmisii live pe Facebook, cu condiţia să avem o conexiune Internet satisfăcătoare.

Romaniacs Sibiu 2015, KTM EXC 2017

Jonny Walker, pilotul echipei oficiale KTM la etapa Prolog Romaniacs 2015

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*