TIBERIU TROIA

De vorbă cu Leandro “Tati” Mercado, Campion FIM Superstock 1000 în 2014

Tati Mercado

Tati Mercado la 8 ani

Tati Mercado a început să participe la competiții moto încă de la 8 ani, în țara natală, Argentina.

Demonstrând un talent deosebit, tânărul pilot a fost încurajat și susținut de familie, astfel încât, la 16 ani câștigă competiția din USA rezervată juniorilor, Red Bull AMA Rookies Cup, iar, un an mai târziu cucerește titlul de Campion AMA Supersport.

În perioada următoare participă în diferite competiții puternice la clasele 600 și 1000: CIV (Campionatul Italian de Viteză), Campionatul European Superstock 600, Cupa FIM Superstock 1000, pentru ca în 2012 să-și facă intrarea în Campionatul Mondial de Superbike, sezon în care aleargă opt etape.

În 2013 revine la clasa Superstock 1000 și termină competiția pe locul patru și pe locul doi în CIV Superbike, performanțe care anunțau reala evoluție a pilotului.

Sezonul 2014 a reprezentat recunoașterea valorii lui Tati Mercado, pilot al Barni Racing Team, care învinge în Cupa FIM Superstock 1000, după un sezon în care câștigă două curse din cele șapte, la mare luptă cu principalul adversar, Lorenzo Savadori. Ducati 1199 Panigale R câștigă în fața motocicletei Kawasaki ZX-10R a echipei Pedercini.

Tati Mercado

Tati Mercado la Barni Racing Team cu Ducati 1199 Panigale R

Încurajat probabil de succesul repurtat în Cupa FIM, Tati ia hotărârea să participe din nou în 2014 la Superbike și termină sezonul pe un onorant loc opt, cu o zestre de 142 puncte, reușind să termine în puncte 25 de curse din cele 26.

În fine, în 2016 Tati Mercado revine la competiția care l-a consacrat, Cupa FIM Superstock 1000 și are un început de sezon fulminant, fiind pilot al echipei de juniori Aruba.it Racing Team.

El reușește trei victorii și un loc doi, conducându-l detașat de-a lungul întregului sezon pe Raffaele De Rosa de la Althea BMW Racing Team, până la ultima etapa de la Jerez, când o defecțiune tehnică îl împiedică să ia startul în ultima cursă, fiind depășit în ultimul moment în clasamentul general.

Tati Mercado

Cu toate acestea, el reușește să plaseze compania Ducati pe prima poziție în clasamentul producătorilor, datorită zestrei de puncte acumulate.

Imediat după dezastrul de la Jerez, la numai trei săptămâni, l-am întâlnit pentru prima oară pe Tati Mercado. Cu toate că am avut șansa să comentez ani la rând toate cursele la care a participat, de la prima sa apariție și până la finalul anului 2015, nu-l întâlnisem niciodată.

Eram la Expoziția Internațională de Motociclete de la Milano (EICMA), unde m-am întâlnit, ca de obicei, cu prietenul meu Dario Marchetti, Manager al școlii de pilotaj Ducati Riding Experience.

Tati Mercado

Tati Mercado la Aruba.it Racing Team cu Ducati 1199 Panigale R

În afară de faptul că Tati a alergat în 2016 în cadrul echipei oficiale Ducati, Aruba.it Racing Team, atunci când programul competițional i-a permis, el a participat activ la cursurile de pilotaj coodonate de Dario, devenit un fel de mentor și sfătuitor pentru tânărul pilot argentinian, stabilit în Italia.

Primul lucru pe care l-a făcut Dario atunci când ne-am întâlnit a fost să ma întrebe cu ce poate să mă ajute, simțindu-se pe teren propriu, un fel de gazdă. Știind că este foarte cunoscut în lumea moto, l-am rugat să mă pună în legătură cu personalități din lumea curselor.

Răspunsul a fost neașteptat de rapid și eficace, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe bunul lui prieten Lucio Cecchinello, pe care l-a rugat să accepte un interviu a doua zi și să vină însoțit de Cal Crutchlow.

Tati Mercado

Cu Tati Mercado si Dario Marchetti

Cunoscând ora la care trebuia să filmam interviul, Dario nu a așteptat multe și, fără să-mi spună nimic, a venit însoțit de Tati Mercado, care a așteptat să terminăm discuția cu Lucio și Cal, după care a trecut disciplinat la microfon.

Mult după acest scurt interviu am aflat că Tati Mercado va participa în sezonul 2017 în cadrul echipei IodaRacing Project, grupare coordonată de Giampiero Sacchi și va fi singurul pilot al echipei la clasa Superbike, folosind o motocicletă Aprilia RSV.

Tati Mercado

Tati Mercado la IodaRacing cu Aprilia

Spectaculoase sau nu, toate aceste scurte întâlniri urmate de câte un interviu, pe care le-am avut cu mari personalități ale lumii sportului cu motor, au însemnat pentru mine un fel de continuare a curselor de moto la care nu am mai participat.

Dacă sunt interesante sau deosebite, asta nu o pot spune eu.

Mie mi-au făcut viața frumoasă, am aflat câte ceva despre oamenii pe care i-am urmărit ani la rând și m-am bucurat de fiecare minut petrecut lângă ei.

Toate acestea nu ar fi fost posibile fără sprijinul și ajutorul prietenesc al lui Dario Marchetti și al prietenilor de la Ducati România, care mi-au facilitat accesul la evenimentul organizat de Ducati, cu ocazia lansării noului model 1290 Superleggera, ocazie cu care am avut șansa să întâlnesc piloții echipelor Ducati din MotoGP și WSBK.

Dacă vi s-a părut interesant interviul dat de Tati Mercado și nu ați văzut celelalte interviuri realizate la EICMA, puteți găsi mai jos materiale postate până acum.

Carl Fogarty – de vorbă cu cel mai mare pilot de Superbike

De vorbă cu Casey Stoner la Ducati World Premiere 2016

De vorbă cu Andrea Dovizioso la Ducati World Premiere 2016

De vorbă cu Cal Crutchlow și Lucio Cecchinello

Tom Sykes – interviul complet – EICMA 2015

Standul Kawasaki la EICMA 2015 explicat de domnul Martin Lambert, PR Manager şi interviu Jonathan Rea şi Tom Sykes

Dacă nu aţi văzut toate prezentările de motociclete, testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*