TIBERIU TROIA

Yamaha a lansat modelul Fazer 25 pentru piața asiatică

Yamaha Fazer 25, o motocicletă ieftină, fiabilă și utilă în oraș, de care nu ne vom bucura în România (adică în Europa).

Yamaha Fazer 25

În loc să încep cu prezentarea tehnică a noului model Yamaha Fazer 25, voi începe prin a vă prezenta motivele pentru care această motocicletă, care costă în India 1700 Euro, cu un consum de 2,3 ltr/100 km, fiabilă și cu un aspect civilizat, nu va putea fi vândută în România.

Activitatea marilor producători de motociclete (și nu numai) este coordonată pe fiecare continent în parte de câte o entitate înființată direct de producător, în cazul nostru Yamaha Motor Europe.

YME hotăraăște ce modele sunt importate în Europa, în funcție de necesitățile și cerințele diferitelor țări și capacitățile de producție ale fabricilor, pe care Yamaha Motor Europe le cunoaște.

Un model ca cel despre care vorbim, Fazer 25, ar avea o cerere foarte redusă, tendința consumatorilor din Europa fiind de a cumpăra motociclete mari, performante, folosite pentru plăcere, nu pentru mersul la serviciu, ca în Asia.

În afară de asta, legislația din Europa ar impune efectuarea unor modificări constructive ale modelului asiatic, principala modificare fiind prezența ABS-ului, pe lângă alte mici detalii, lucru care ar influența prețul final.

Din câte știu eu, Yamaha Motor Europe va lua decizia să nu aducă acest model pentru marii consumatori de motociclete, Italia, Germania, Spania, Marea Britanie, Grecia fiind pe locul 5 în acest clasament.

Yamaha Fazer 25

În această situație, importatorul local Yamaha, firma Motodynamics, companie deținută de Yamaha Grecia, firmă în care unul din principalii acționari este Yamaha Europe, chiar dacă și-ar propune să aducă în țara noastră noul Fazer 25, nu ar putea să facă asta datorită costurilor exagerat de mari, care ar ridica prețul final al motocicletei.

Costurile suplimentare ar fi următoarele: modificări ale motocicletei (inclusiv apariția ABS-ului), transport maritim până în România, taxe vamale și TVA adăugate costului, transport rutier Constanța – București, omologarea de tip la RAR (operațiune scumpă și complicată în lipsa unei omologări Europene, care ar dura peste 2 luni).

Cantitatea minimă care ar justifica un transport ar fi un container (mic sau mare), în care ar intra aproximativ 30, respectiv 50 de motociclete.

Estimarea mea este aproape de adevăr, cu o marjă de eroare stabilită de modul de ambalare al motocicletelor noi.

Yamaha Fazer 25

Aici însă, un eventual client hotărât să cumpere un container de motociclete, s-ar lovi de refuzul fabricii, care nu ar accepta să producă 30 de unități cu modificările impuse de legislația Europeană, adică ABS și alte mici giumbușlucuri, atât timp cât în India se vor vinde câteva zeci de mii de unități din acest model în fiecare an, însoțite de alte multe mii în Indonezia, de exemplu, toate astea fără mofturile Europene (ABS care va deveni obligatoriu în India în 2019 și Euro 3, 4, sau care va mai urma).

Estimarea legată de volumul vânzărilor în India este de această dată subevaluată, având în vedere totalul vânzărilor din India ale anului 2016, când numărul unităților noi a depășit 17 milioane, depășind pentru prima dată în istorie vânzările din China.

Cum putem să ne gândim că România ar conta în vreun fel pentru marii producători, atât timp cât la noi se vând sub 1000 de unități noi pe an, față de cele 17 milioane ale Indiei, 16,8 milioane în China, 6 milioane în Indonesia, 1,7 milioane în Thailanda, 850.000 în Filipine, 200.000 în Vietnam, sau cele câteva milioane de motociclete noi vândute în țările din vestul Europei ?

Așadar, dacă cineva ar hotărâ că e cazul să facă un import în România, aducând un container de Fazer 25, în afară de faptul că decizia ar echivala cu un fel de sinucidere economică, fără nici un fel de șanse de a genera un mic plus (nu vreau să-i zic profit), prețul final rezultat ar fi de peste 3000 Euro și primul refuz ar fi cel al fabricii producătoare.

Acestea sunt principalele motive pentru care Fazer 25 nu va fi vândut în România, chiar dacă piața din țara noastră are alte nevoi față de cele din vestul Europei, iar o astfel de motocicletă ar fi binevenită și ar putea înlocui motoarele second hand de 1000-1500 Euro.

Discuția ar putea continua la nesfârșit, dar aceasta este situația momentului.

Yamaha Fazer 25

Și acum să vedem ce pierdem și ce oferă Yamaha Fazer 25.

Motor în 4 timpi, SOHC, răcit cu aer, 249 cc, 2 supape, 20,7 CP la 8000 rpm, 20 Nm la 6000 rpm, alimentare prin injecție, cutie cu 5 trepte, frâne hidraulice, disc frână față 282 mm și 220 mm pe spate, rezervor de 14 litri care îi asigură o autonomie de peste 600 km, consum mediu de 2,3 ltr/100 km, masă la plin 154 kg.

Și, ca să parafrazez niște confrați din domeniu, voi ce părere aveți ?

Dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre acțiunile importatorului Yamaha, compania Motodynamics SRL, mai jos sunt articolele postate până acum.

Caravana Yamaha vine la Constanța

Caravana Yamaha pleacă la drum prin România

Yamaha MT Tour 2017 ajunge în România

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

4 thoughts on “Yamaha a lansat modelul Fazer 25 pentru piața asiatică

  1. Sergiu Emciuc

    Dar daca am cumpara motocicleta din Asia si am aduce-o aici pe post de motocicleta second-hand. Ca sa o inmatriculam tot ar trebui sa aiba ABS si alte completari? Pretul este intr-adevar incredibil…

  2. Tiberiu Troia Post author

    Imi pare rau, am vazut tarziu intrebarea.
    Ar fi cateva probleme in afara de costurile cu transportul, vama, omologare, care sunt incluse in cazul motocicletelor aduse prin importatorii din tara.
    In primul rand, ar trebui adusa si fisa tehnica a pieselor componente, ca sa poata fi aduse piese de schimb, fisa care nu exista in programul oferit de Yamaha Europe importatorilor din continentele in care respectivul model nu este importat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*