TIBERIU TROIA

Recordul de viteză a lui Burt Munro omagiat de strănepotul său, Lee Munro

S-au împlinit 50 de ani de când Burt Munro a stabilit recordul de viteză pe motocicleta Indian Scout produsă în 1920.

Burt Munro

Burt Munro și motocicleta sa Indian Scout produsă în 1920

Chiar dacă există foarte multe clase de concurs la care sunt înregistrate și contabilizate recordurile de viteză, în acest moment sunt doar patru categorii la care recordul rezistă de mai mult de 50 de ani.

Munro a stabilit trei recorduri între anii 1962-1967 și această perioadă din viața sa a fost ilustrată în filmul artistic The World’s Fastest Indian, rolul personajului principal fiind încredințat genialului Anthony Hopkins.

Burt Munro

O replică a motocicletei lui Burt Munro

Din cele trei recorduri, singurul rămas valabil și azi, este cel înregistrat la categoria de sub 1000 cc, Burt Munro fiind creditat cu o viteză de 295,95 km/h, medie a celor două curse consecutive obligatorii.

În calificări, Munro reușise o viteză maximă de 305,89 km/h, dar cursa nefiind oficială, rezultatul nu a fost omologat.

Mult mai târziu, în 2014, la 36 de ani de la moarteaBurt Munro lui Burt Munro, el a fost premiat post-mortem pentru recordul de 296,25 km/h, atunci când fiul său John a descoperit o greșeală de calcul făcuta în anul 1967 de oficialii AMA.

Motocicleta cu care Burt Munro a stabilit trei recorduri la diferite categorii este un Indian Scout producție 1920, inițial având o capacitate cilindrică de 600 cc, dar majorată în primă fază de Munro la 850 cc și este expusă într-un magazin din Invercargill, orașul natal al pilotului.

Mecanic talentat, dar cu posibilități financiare limitate, Burt confecționa singur multe repere ale motocicletei, unele chiar turnate, de exemplu pistoanele.

În acest fel a stabilit în 1962 primul său record la categoria de până la 883 cc, de 288 km/h, după care a majorat cilindreea motocicletei la 950 cc, pentru a concura la categoria de sub 1000 cc.

Burt Munro

Ca semn al respectului și ca o recunoaștere a valorii performanțelor reușite de marele entuziast, strănepotul său, Lee Munro, unul dintre cei mai valoroși piloți din Noua Zeelandă, a participat cu câteva luni în urmă la El Mirage Speed Trials, una din competițiile de profil organizate pe pista de sare de la Bonneville, aceeași pistă pe care Burt Munro stabilise acele recorduri fantastice cu 50 de ani în urmă, unde a stabilit un nou record al clasei MPS-G (Modified Partial Streaming și G pentru “Gas” – benzină), cu 300,4 km/h.

Burt Munro

Spirit of Munro și modelul de serie Indian Scout

De data aceasta, motocicleta a fost un Indian Scout cu motor de 1350 cc, preparat de fabrică și numit Spirit of Munro, vopsit în culorile în care a fost produs și unul dintre modelele de serie Indian Scout.

Motocicleta Indian Scout produsă în culorile modelului aniversar poate fi comandată la magazinul importatorului oficial Indian în România, compania ASP Group din București.

Dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre motocicletele Indian și istoria firmei, mai jos sunt câteva articole postate recent.

Scout FTR1200 Custom, modelul concept prezentat de Indian la Milano

Roadmaster Elite, modelul de lux 2018 lansat de Indian

Indian a prezentat noul model Scout Bobber

Indian – prima motocicletă americană învingătoare la Tourist Trophy, cursa de pe Insula Man

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*