TIBERIU TROIA

Iron 1200 și Forty-Eight Special – Sportster la dublu

Sportster este cu siguranță familia de motociclete cu cea mai lungă viață din istorie și, probabil, produsul industrial aflat în aceeasi situație.

În toată această perioadă, folositorii acestor motoare, pasionații de moto, le-au modificat, la rândul lor, motocicletele Sportster devenind bobber, chopper, scrambler, café racer, sau chiar enduro.

Ride Ride Slide

Prezentarea celor două modele noi Sportster în Croația

Cei de la fabrică au urmărit tendințele pieței și modul în care motocicliștii transformă și personalizează motocicletele, pentru a putea oferi un produs mai aproape de nevoile reale.

De-a lungul anilor au demarat tot felul de acțiuni prin care au încercat să fie aproape de folositorii motocicletelor, au lansat proiecte în care oamenii de pe stradă au fost implicați, oamenii din firmă au călărit motoarele alături de clienții lor, pentru a simți pulsul și au făcut asta în mai multe țări, nu numai acasă, în Statele Unite.

Recent, după mai mult de șase decenii de existență a familiei Sportster, când unii poate credeau că nu mai poate apare nimic nou, Harley-Davidson a lansat încă două modele noi, apărute ca urmare a monitorizării modului în care motocicletele vechi erau modificate de proprietari după achizitie.

Sportster

Harley-Davidson Iron 1200

Iron 1200 și Forty-Eight Special, asemănătoare la prima vedere, completează cele două modele de la care s-a pornit, Iron 883 și Forty-Eight.

Primul model, Iron 883, a fost motocicleta care a marcat începutul curentului Dark Custom, după care tot mai multe modele au fost prezentate în nuanțe de cenușiu, negru mat, cu accente de negru lucios și cu din ce în ce mai puțin crom, moda fiind urmată și de alți mari producători.

După bucuria începutului

Iron 883 s-a bucurat de un succes comercial spectaculos și a fost prima motocicletă pentru mulți proaspeți motocicliști, dar, după entuziasmul achiziției, unitățile service ale dealerilor au primit foarte multe cereri de majorare a puterii, implicit a capacității cilindrice și uneori a schimbării unor părți componente, pentru a modifica poziția pilotului.

Sportster

Harley-Davidson Forty-Eight Special

Câțiva ani mai târziu a apărut un al doilea model din familia Sportster care a adus multe vânzări, Forty-Eight, un retro nostalgic având poziția pilotului asemănătoare cu cea a motocicletelor de curse din anii ‘50.

Dar, ca și în cazul Ironului 883, după euforia inițială a utilizării unei motociclete cu aspect retro, mulți proprietari au apelat la accesorii oferite de producător sau de alte firme specializate, pentru a modifica poziția pilotului, la început interesantă, dar obositoare la drum lung.

Cererile tot mai numeroase de accesorii care urmau să modifice formele celor două modele ar fi trebuit să încânte producătorul, vânzarea de piese și accesorii reprezentând dezideratul magazinelor, dar departamentul de design nu s-a mulțumit cu succesul facil și vânzarea de accesorii, ci a hotărât că trebuie să vină în întâmpinarea clienților și să producă modelele pe care ei și le doresc.

Sportster

Râspunsul producătorului

Și atunci au apărut cele două modele noi, Iron 1200 și Forty-Eight Special.

Rețeta primului începe cu puterea motorului, prin înlocuirea motorului Evolution 883 cu cel de 1200.

Un Evolution 1200 livrează cu 36% mai mult cuplu decât motorul Evolution 883, care echipează modelul Iron 883, adică 99 Nm, față de 68 Nm.

În afară de performanțele motorului, poziția pilotului este complet diferită de cea a variantei mai mici.

Înălțimea șeii este mai mică decât la Iron 883, iar ghidonul este mult mai înalt, în timp ce scărițele sunt poziționate tot la mijloc.

Sportster

Nici grafica nu a fost uitată, modelul care decorează rezervorul fiind asemănător cu cele folosite în anii ‘70, completând aspectul clasic pe care îl are motocicleta.

Ceva similar s-a întâmplat cu noul Forty-Eight Special: a fost luat vechiul Forty-Eight, au fost schimbate zonele tratate cu crom sau cu vopsea, a fost adăugat un ghidon mai înalt, reamplasate semnalizatoarele și a ieșit un alt retro, care oferă o poziție de pilotaj complet schimbată și o înfățișare nouă.

Probabil că mulți dintre proprietarii primei variante făcuseră deja această modificare, neadaptându-se la poziția ușor aplecată în față a pilotului, dar fabrica a venit în întâmpinarea amatorilor de ghidoane mini Apehanger și a produs un model nou.

La lansarea celor două modele noi Sportster, Brad Richards, Vice Președintele Departamentului Styling & Design, a declarat: “Încă de la apariție, modelele Sportster au oferit o combinație perfectă de mărime, putere și caracter, calități care le-au făcut atrăgătoare pentru piloți atât de diferiți. Un Sportster este o motocicletă relativ ușor de demontat și reinventat, iar noi am făcut cu noile Iron 1200 și Forty-Eight Special ceea ce proprietarii de Sportster fac cu motocicletele lor de generații.”

Sportster

Momentul adevărului: testul

La scurt timp de la prezentarea noilor motociclete am avut ocazia să testez în aceeași zi ambele modele noi. La fiecare am simțit imediat îmbunătățirea, pentru că la cele vechi remarcasem exact ceea ce a nemulțumit pe cei mai mulți folositori: puterea motorului Evolution 883, care suportă îmbunătățire și poziția obositoare a pilotului pe Forty-Eight.

Atât Iron 1200, cât și Forty-Eight Special au același motor, cadru, amortizoare, frâne, rezervor și bord, diferite fiind roțile și poziția scărițelor pilotului. De fapt, chiar aceste componente diferite creează o senzație diferită, motocicletele părând total diferite.

Nu se poate vorbi de plusuri și minusuri, dimensiunea diferită a roților și poziția scărițelor adresându-se unei anumite categorii de folositori, unii piloți preferând poziția mediană a scărițelor, alții pe cea avansată, mai utilă la drum lung, dimensiunea roții față fiind, la rândul ei, o problemă de alegere personală.

Eu sunt adept al scărițelor amplasate la mijloc, această poziție facilitând un stil de pilotaj mai sportiv și, din punctul meu de vedere, o manevrabilitate sporită a motocicletei.

Sportster

Dar asta nu înseamnă că am fost deranjat de scărițele avansate sau de roata mai mică și anvelopa groasă a modelului Forty-Eight Special, ci m-am adaptat construcției motocicletei și am descoperit alte satisfacții oferite de poziția tipic americană.

În rest, răspunsul motorului, frânele și amortizoarele au fost cele cunoscute, întâlnite pe oricare dintre modelele familiei Sportster, dar senzațiile pe care ți le dau cele două motociclete noi sunt diferite.

Acesta este principiul care călăuzește producătorul american în dezvoltarea modelelor aparținând unei familii.

Se ia un motor și un cadru, la care se adaugă piesele componente, fiecare reper fiind disponibil în câteva variante.

Sportster

Constructorul parcă amestecă într-un mare vas diferitele componente, extrage pe rând câte un reper pe care îl adaugă construcției începute și, prin rotirea unor piese componente cunoscute folosite la alte modele, creează un model nou prin alăturarea într-o formula diferită, care se deosebește de celelalte prin înfățișare, atitudine și oferă folositorului ceva diferit.

Metoda funcționează de peste 60 de ani, se bucură de succes în continuare și se pare că vom asista la apariția unor noi modele în următorii ani, construite după același principiu. Cel puțin aceasta este promisiunea făcută de Președintele firmei Harley-Davidson: 100 de noi modele în următorii zece ani, Sportster Iron 1200 și Forty-Eight Special fiind primele lansate.

Sportster

Ambele modele pot fi comandate și achiziționate de la magazinul Harley-Davidson București, unicul dealer autorizat H-D din România.

Articolul complet a apărut în revista  Auto Motor şi Sport nr. 6 (247) din iunie 2018.

Motocicletele testate au fost puse la dispoziție de Harley-Davidson Europe.

Foto credit: Harley-Davidson

Pentru fanii firmei Harley-Davidson, mai jos sunt câteva articole interesante postate până acum.

FXDR 114, noul model Softail lansat de Harley-Davidson

Primul Harley-Davidson Adventure Touring și câteva dintre modelele viitorului au fost anunțate azi

Ride Ride Slide – Croația ziua a 3-a – Flat Track, arta derapajului

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*