TIBERIU TROIA

Wayne Gardner – de vorbă cu campionul mondial la clasa 500 cmc

Campion mondial în 1987 la clasa 500 cmc, de două ori vicecampion la aceeași clasă și de patru ori câștigător al cursei Suzuka 8 h, Wayne Gardner este una dintre cele mai importante personalități ale sportului cu motor din Australia, cel care a făcut cunoscut motociclismul în țara sa și a făcut posibilă apariția unei întregi generatii de piloți.

1978, anul în care am început motociclismul pe circuit, a reprezentat începutul dominației piloților americani la clasa regină, 500 cmc.

Dacă până atunci, Giacomo Agostini, Phil Read și Barry Sheene făcuseră legea, în 1978, Kenny Roberts a început seria uluitoare de victorii, urcând Yamaha pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere timp de trei sezoane, reușind tot atâtea victorii consecutive la general, fiind primul pilot american care a reușit victoria în campionatul mondial.

Marco Luchinelli și Franco Uncini au întrerupt seria victoriilor americane timp de doi ani, dar supremația americană a continuat datorită lui Freddie Spencer și a lui Eddie Lawson, care au împărțit frățește titlurile de campion mondial în perioada 1983-1986.

În 1987, Wayne Gardner, aflat în cel de-al treilea său an în campionatul mondial (numit acum MotoGP), după un sezon 1986 în care terminase pe locul doi, în urma campionului Eddie Lawson, reușește să câștige șapte din cele 16 curse ale sezonului și devine primul pilot australian campion mondial la clasa regină.

Wayne Gardner

Wayne Gardner

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni acest succes, pentru că Australia a avut alți câțiva piloți de succes, Keith Campbell, Tom Phillis și Kel Carruthers, toți campioni mondiali la alte clase, dar nici unul nu reușise să cucerească titlul la clasa mare.

Cu acest prim titlul de campion, Wayne Gardner a deschis calea piloților australieni și a sportului cu motor în general, reușita sa bucurându-se de recunoaștere și popularitate.

Ani de zile am umblat pe la toate expozițiile de motociclete încercând să-l întâlnesc pe marele campion, sperând că voi reuși să-i smulg măcar un autograf, nu îndrăzneam să mă gândesc la mai mult.

Wayne Gardner

Wayne Gardner și fiul său Remy Gardner

Cu două luni în urmă, pe site-ul cursei de motociclete veterane din Austria, competiție la care merg ca spectator de câțiva ani, a fost făcută publică lista vedetelor invitate la eveniment și, printre acestea, figura Wayne Gardner.

N-am ezitat și, împreună cu prietenul meu de o viață, Vlad Haralambie, am hotărât să mergem din nou.

Cu doi ani în urmă am reușit un interviu cu Freddie Spencer și speram să fac același lucru cu Wayne Gardner.

Am avut noroc, omul a fost într-o dispoziție de zile mari, a împărțit același cort cu vechiul meu prieten, Christian Zwedorn, unul dintre cei mai mari campioni de motociclism al Austriei și, probabil, observând felul în care m-a primit Christian, Wayne Gardner a acceptat cu multă amabilitate un scurt interviu.

Wayne Gardner

Cu Wayne Gardner și Christian Zwedorn la Oldtimer Schwanenstadt 2018

Dacă v-a plăcut discuția cu Wayne Gardner, puteți urmări mai jos alte articole postate până acum, cu întâlnirile filmate avute cu mari campioni din motociclism.

Carl Fogarty – de vorbă cu cel mai mare pilot de Superbike

De vorbă cu Cal Crutchlow și Lucio Cecchinello

De vorbă cu Casey Stoner la Ducati World Premiere 2016

De vorbă cu Andrea Dovizioso la Ducati World Premiere 2016

Tom Sykes – interviul complet – EICMA 2015

Standul Kawasaki la EICMA 2015 explicat de domnul Martin Lambert, PR Manager şi interviu Jonathan Rea şi Tom Sykes

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*