TIBERIU TROIA

Yamaha 3CT, propunerea firmei celor trei diapazoane pentru mobilitate urbană

După succesul repurtat de modelul Tricity și șocul creat de Niken, conceptul Yamaha 3CT este prezentat publicului la Milano.

Yamaha 3CT

În 2015, Yamaha a introdus primul său scuter cu trei roți, Tricity 125, model urmat la doi ani de varianta de 155 cmc.

Oferind tuturor o soluție comodă de mobilitate urbană, mai mult control și siguranță, Tricity s-a bucurat de un succes imediat, peste 22.00 de unități circulând în marile orașe aglomerate din Europa.

La începutul acestui an, Niken, prima motocicletă cu trei roți, a fost prezentată publicului din Europa, în cadrul unui turneu organizat de Yamaha, acțiune în cadrul căreia, cei interesați au avut ocazia să testeze îndrăznețul proiect construit de firma japoneză.

Yamaha 3CT

Era de așteptat ca, porniți pe această cale, cei de la Yamaha să lărgească gama de modele cu trei roți, astfel încât, la începutul lunii noiembrie, la EICMA, cea de-a 76-a ediție a expoziției de motociclete de la Milano, Yamaha 3CT, un concept de 300 cmc, a fost prezentat publicului și presei de specialitate.

Fiind echipat cu motorul Blue Core 300, cel care a făcut din XMAX 300 cel mai vândut scuter din Europa, Yamaha 3CT aduce niște noutăți, dintre care, cea mai importantă este implementarea unui sistem Tilt Lock Assist, care ajută pilotul, menținând scuterul în poziție verticală, fără a bloca furca de față.

Yamaha 3CT

În acest fel, scuterul poate fi manevrat la viteză mică, pentru manevre în parcare.

O altă noutate adusă de modelul concept Yamaha 3CT este șaua, produsă cu ajutorul unei imprimante 3D, având instalate pe suprafața laterală niște șiruri luminoase de elemente tehnologie LED, pentru vizibilitate mai bună și aspect deosebit.

Prezentarea acestui concept este dovada clară a faptului că Yamaha va merge mai departe pe calea deschisă de modelul Tricity și că, în viitorul apropiat, vom asista la apariția unei întregi game de vehicule cu trei roți, cu motoare de toate capacitățile cilindrice.

Yamaha 3CT

Pentru fanii firmei Yamaha am selecționat mai jos câteva dintre articolele postate recent.

Yamaha Niken – test și prezentare – varianta video

Yamaha Tricity – test şi prezentare video

Test şi prezentare Yamaha Tricity, sau de la motocicleta lui Valentino Rossi la scuter

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*