TIBERIU TROIA

Ducati Scrambler 1100 PRO si Sport PRO studiate la ArtCenter College of Design din Pasadena

Cele două noi modele Scrambler 1100 PRO lansate la sfârșitul lunii ianuarie au fost prezentate în premieră la ArtCenter College of Design din Pasadena.

Ducati Scrambler 1100 PRO

Apariția noilor  modele Scrambler 1100 PRO și 1100 Sport PRO a fost anunțată pe 27 ianuarie, cele două noi versiuni ale cunoscutului Scarmbler 1100 având mai multe elemente componente modificate față de versiunea originală.

Eșapament nou, șa modificată, aripa față mai scurtă, suport de număr coborât și grafică nouă sunt prezente pe 1100 PRO, completate de un ghidon mai îngust, oglinzi stil Café Racer și amortizoare Öhlins instalate pe 1100 Sport PRO.

Prin modificările implementate, cele două modele lărgesc familia Scrambler, dar nu au reprezentat o intrare pe piața moto atât de importantă, apariția lor nefiind semnalată zgomotos de presa de specialitate.

Ducati Scrambler 1100 PRO

La doar 10 zile de la lansare, pe 8 februarie, cele două modele au fost prezentate pentru prima oară  unui public format din studenți, jurnaliști, persoane publice și fani ai mărcii în California, la ArtCenter College of Design din Pasadena

Motocicletele au fost introduse de Jeremy Faraud, designer la Ducati Design Center, considerat tată al originalului Ducati Scrambler 1100.

Colaborarea cu ArtCenter College of Design confirmă importanța pe care Ducati o acordă designului, acest colegiu fiind unul dintre cele mai renumite institute de studiu al formelor, o adevarată referință pentru designul industrial, începând din 1930.

Ducati Scrambler 1100 PRO

Studenții colegiului au fost invitați sa proiecteze un Ducati Scrambler al viitorului, propunerile făcute de studenți urmând să fie judecate de un juriu care va alege o singură lucrare, oferind câștigătorului o bursă în cadrul centrului de design Ducati.

Evenimentul de la Pasadena va fi urmat de un al doilea eveniment similar, programat în martie la Bologna, ocazie cu care vor fi implicate principalele institute de design din Italia.

Cele două noi modele Scarmbler 1100 PRO vor fi disponibile începând din luna martie 2020 și vor putea fi comandate la magazinul importatorului Ducati în România.

Ducati Scrambler 1100 PRO

Foto: Ducati

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*