TIBERIU TROIA

Kawasaki Versys 650 – test și prezentare – varianta video

Kawasaki Versys 650 are cel mai bun șasiu pentru folosirea în off-road, niște amortizoare performante cu cursă lungă, poate fi utilizată la drum lung mulțumită poziției comode a pilotului și protecției rezonabile la vânt oferită de carenă și parbrizul acesteia, are valențe sportive, este multifuncțională și are cel mai bun preț.

Pentru obținerea numeroaselor avantaje pe care le oferă, a fost nevoie și de niște compromisuri.

Motocicleta are un pachet electronic elementar, nu este cea mai puternică sau cea mai rapidă, probabil că nu este nici cea mai fiabilă (Yamaha declară motorul CP2 instalat pe toate modelele de 700 cmc ale familiei MT ca fiind cel mai fiabil), dar este una dintre cele mai serioase oferte de la clasa din care face parte.

Încă de la apariția modelului, numeroase publicații au declarat Kawasaki Versys 650 câștigător.

În 2008, revista Motorcyclist Magazine a declarat modelul “Motocicleta Anului”, Motor Cycle News i-a conferit premiul pentru cea mai bună motocicletă la clasa “Allrounder”, pentru ca, în 2015, tot Motorcyclist Magazine să declare Versys 650 LT învingător în testul comparativ făcut alături de Suzuki V-Strom 650XT

Prețul modelului Kawasaki Versys 650 anunțat pentru sezonul 2020 este 7.950 euro și poate fi comandat la firma United Motors, importatorul oficial pentru România al produselor Kawasaki.

Kawasaki Versys 650

Fișa tehnică Kawasaki Versys 650

Motor în patru timpi, cu doi cilindri gemeni paraleli, răcire cu lichid, DOHC, patru supape pe cilindru, injecție electronică şi sistem Ride-by-Wire.

Capacitate cilindrică: 649 cmc, alezaj și cursă: 83,0 x 60,0 mm, raport de compresie: 10,8:1.

Putere maximă: 69 CP (51 kW) la 8.500 rpm, cuplu maxim: 64 Nm la 7.000 rpm.

Cutie de viteze cu 6 trepte, ambreiaj multidisc în baie de ulei cu acţionare mecanică, transmisie finală pe lanţ.

Cadru tip Diamant, tubular, din țeavă de oțel, subcadru şi basculă din țeavă de oțel.

Kawasaki Versys 650

Suspensia față: furcă faţă telescopică hidraulică inversată Ø 41 mm cu funcţii separate parţial reglabilă, cursă roată față 150 mm.

Suspensia spate: monoamortizor cu reglare pe preincărcare, cursă roată spate 145 mm.

Frână faţă cu dublu disc semiflotant Ø 300 mm din oţel, etrier cu 2 pistonaşe.

Frână spate cu disc Ø 250 mm din oţel, etrier cu 1 pistonaş, ABS.

Roată faţă/spate 17”, jante turnate din aliaj de aluminiu cu şase spiţe.

Lungime: 2165 mm, ampatament: 1415 mm, înălțime la şa: 840 mm.

Gardă la sol: 170 mm, masă la plin: 217 kg., capacitate rezervor: 21 ltr.

Filmul a fost prezentat în emisiunea La Volan, difuzată de Digi24 sâmbătă 5 octombrie 2019.

Kawasaki Versys 650

Echipament folosit la testul modelului Kawasaki Versys 650

Cască LS2 Pioneer MX436 – ASP Group

Geacă REV’IT Vertex Air – Motor Team

Pantaloni FLM Greyhound Air

Mănuşi Spidi TX-1 – Motor Team

Ghete Alpinestar SMX-1 R Vented – Motor Team

Kawasaki Versys 650

Echipa din spatele acestui material:

Foto: Radu Chindriș

Imagine: Cătălin Avram

Editor video: Mihai Prasacu

Dirijor: Alex Zereș

Kawasaki Versys 650

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*