TIBERIU TROIA

Vânzări record pentru Ducati în cel de-al treilea trimestru al anului 2021

Cu peste 49.000 de unități vândute în 2021 și cu un al treilea trimestru record, Ducati depășește în 9 luni vânzările reușite în 2020.

Ducati Multistrada V2

Vânzările trimestrului 3 al anului 2021 reprezintă o creștere de 3% față de aceeași perioadă a anului trecut și de 25% față de perioada similară din 2019.

Cu 49.693 de unități livrate în nouă luni în întreaga lume, Ducati depășește cele 48.042 de motociclete vândute în anul 2020.

La sfârșitul lunii septembrie, cea mai mare piață de desfacere pentru Ducati rămâne Italia, cu 7954 de motociclete vândute, urmată de Statele Unite, cu 7475 unități și Germania (5627).

Francesco Milicia, vicepreședinte Ducati pentru vânzări globale și servicii postvânzare a declarat: “Ducati a încheiat primele nouă luni ale anului cu volume de vânzări care sunt deja mai mari decât cele reușite în întregul an 2020, atât pentru motociclete, cât și pentru produsele post-vânzare, precum echipament, accesorii și piese de schimb.

Vânzări Ducati în cel de-al 3-lea trimestru 2021

Francesco Milicia, Director Global Sales and After Sales

Creșterea pe care o înregistrăm este practic răspândită pe toate piețele principale pe care Ducati este prezentă și se extinde pe toate familiile de produse.

Aceasta este o sursă de mândrie și satisfacție pentru noi aici, în Borgo Panigale și în toate filialele Ducati din întreaga lume. Brandul este acum mai solid și mai apreciat ca niciodată și deja ne concentrăm pe anul viitor.”

Ca o confirmare a aprecierii de care se bucură motocicletele Ducati, toate familiile de modele ale producătorului italian au înregistrat o creștere a vânzărilor.

Motocicletele din familia Multistrada au rămas cele mai căutate modele Ducati în 2021, urmate de modelele din familia Ducati Scrambler 800, Streetfighter V4 și Monster.

Ducati iunie 2021

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*