TIBERIU TROIA

Yamaha a lansat scuterul electric NEO’S

După aproape 30 de ani în care a produs diferite vehicule electrice, Yamaha a prezentat scuterul NEO’S, primul model din noul program de mobilitate electrică personală Switch On.

Yamaha NEO'S

Cu câteva zile în urmă, Eric de Seynes, CEO Yamaha Motor Europe, a anunțat decizia companiei de a intra în lumea mobilității electrice personale, cu trei tipuri de vehicule: scuter, moped și biciclete.

După anunț a urmat imediat lansarea primului scuter care a păstrat numele și o parte din formele unui model de succes, NEO’S.

Scuterul este propulsat de un motor amplasat în butucul roții spate, care asigură o transmisie lină și elimină necesitatea existenței agrenajelor sau a curelei de transmisie, conceptul fiind numit de

Yamaha NEO'S

producător Yamaha Integrate Power Unit.
Există două moduri de livrare a puterii, standard și economic, autonomia scuterului fiind de 37 km în modul standard, cu posibilitatea de a mări această autonomie prin instalarea unei baterii suplimentare, oferită opțional.

Timpul de încarcare a unei baterii este de 8 ore de la 0-100% și de 4 ore de la 20-80%, operațiunea fiind posibilă cu bateria pe scuter sau, demontând bateria, la instalația din casă.

Yamaha NEO'S

Cu ajutorul aplicației gratuite Yamaha MyRide disponibilă pentru telefoanele inteligente, NEO’S poate fi monitorizat de pilot, în timp ce ecranul LCD oferă toate informațiile utile.

În configurație standard, cu o singură baterie, spațiul de depozitare de sub șa are o capacitate de 27 litri, în care are loc o cască, spațiul micșorându-se prin instalarea celei de-a doua baterii.

Instalația de lumini este tehnologie LED și pornirea este fără cheie, sistem Smart Key.

Yamaha NEO'S

Fișa tehnică Yamaha NEO’S

Motor electric amplasat în butucul roţii spate, putere nominală: 2,3 kW/424 rpm.

Putere maximă: 2,5 kW (3,4 CP)/400 rpm, cuplu maxim: 136,0 Nm/50 rpm.

Baterie: litiu-ion, voltaj, capacitate baterie: 50,4 V, 19,2 Ah.

Suspensia față: furcă hidraulică telescopică, cursă roată faţă: 90 mm.

Greutate baterie: 8 kg, timp de încărcare 0-100%: 8 ore, 20-80%: 4 ore.

Yamaha NEO'S

Suspensia spate: unitate oscilantă, cursă roată spate: 80 mm.

Frână faţă hidraulică cu disc din oţel Ø 200 mm, frână spate cu tambur.

Roată faţă / spate 13”, anvelopă faţă: 120/70-13M/C 48P, spate: 130/70-13M/C 63P, fără cameră.

Lungime: 1875 mm, ampatament: 1305 mm, înălţime la şa: 795 mm.

Gardă la sol: 135 mm, masă fără baterie: 90 kg.

Yamaha NEO'S

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*