Motocicleta de azi reprezintă pentru Ducati unul dintre cele mai importante proiecte din ultimul timp, este modelul Monster, echipat cu noul motor cu doi cilindri în V.
O aventură începută cu 34 de ani în urmă, asta este povestea noului Monster, aflat la cea de-a 5-a generație.
Monster a început ca un exercițiu de stil în anul 1992. Directorul tehnic de la Ducati, Massimo Bordi, supranumit Mister Desmo, a lăsat designul pe mâinile lui Miguel Angel Galluzzi, în timp ce el s-a ocupat ca modelul să îndeplinească ceea ce își doreau ei de la noile motociclete. Bordi a declarat că i-a cerut lui Galluzzi „ceva ce poartă amprenta Ducati, dar care este ușor de condus fără a fi o motocicletă sport”.
Conceptul Monster a fost unul la care Galluzzi se gândea de ceva vreme, și a fost nevoie de timp pentru a convinge conducerea companiei Ducati să-l construiască.
Atunci când prima generație a fost prezentată publicului la expoziția de la Köln, apariția unei motociclete naked cu un motor adaptat utilizării pe stradă montat pe un cadru tip grindă cu zăbrele, derivat din cel folosit de Ducati pe modelele Superbike, a fost însoțită de sloganul “Tot ce ai nevoie, nimic mai mult”.
Pentru că noua motocicletă trebuia să aibă un cost de producție scăzut, componentele nu au fost proiectate de la zero, ci au fost folosite piese existente pe alte modele Ducati. S-a început cu motorul și s-a continuat cu jumătate din cadrul unui Supersport 900, un cadru provenit de la 851 Superbike și furca de la Supersport 750.
Galluzi a conceput un rezervor “musculos” și o caroserie minimalistă care produce o imagine de masă musculară și putere, pe o motocicletă care s-a dovedit a fi surprinzător de mică și agilă pentru motociclistul începător.
Glynn Kerr, un alt om cheie din industria moto, a descris Monster-ul ca fiind o motocicletă agresivă, „având poziția unui taur atacând, cu capul aplecat”.
În prima generație, Monster a fost produs în 3 variante de cilindree: 600, 750 și 900, urmate de un model mai mic, de 400 cmc, pentru piețele în care taxele pentru motoarele mari erau un criteriu de alegere a motocicletei.
Au urmat numeroase variante, de diferite capacități cilindrice și diferite accesorizări, unele dintre motociclete devenind piese de colecție: Testastretta S4 RS sau S4 Fogarty. Vânzările modelului Monster au depășit până și cele mai optimiste previziuni, reprezentând în cele din urmă două treimi din producția Ducati.
În toamna anului trecut, Ducati a prezentat cea de-a 5-a generație Monster, care nu mai are cadrul grindă cu zăbrele pe care îl știa o lume întreagă, cadru dispărut cu 5 ani în urmă, de la generația anterioară.
Au fost voci care au spus că Monster a murit, ăsta nu mai e Monster. Așa să fie oare, sau noua motocicletă să fie o dovadă clară a evoluției și a schimbărilor care au loc în industria moto ?
Ducati este probabil compania care implementează cel mai repede pe modelele de serie noutățile tehnice apărute și utilizate în competiții, iar cadrul grindă cu zăbrele nu mai este folosit de niște ani.
Așadar, doamnelor și domnilor, vă prezint noul Ducati Monster. Ne place sau nu, aceasta este direcția în care evoluează motocicletele și trebuie să recunosc că progresul este notabil.
Noul motor V2 de 890 cmc este mai ușor cu 5,9 kg decât vechiul Testastretta Evoluzione iar noul sistem de distribuție permite motorului să ofere puterea lin la turații joase, cuplu pe plaja de turații medii și putere la turații mari, producând o putere maximă de 111 CP la 11.000 rpm și un cuplu de 91 Nm la 7250 rpm, din care 80% este livrat între 4000 și 10.000 rpm.
Motorul este parte integrantă a șasiului, având un cadru monococă și în spate subcadrul format dintr-un element din tehnopolimer și o grindă cu zăbrele, de motor fiind atașată și bascula, inspirată din cea simetrică, goală, de pe Panigale V4.
Această soluție tehnică a permis noului Monster să fie mai ușor cu 4 kg decât generația anterioară, ajungând la 175 kg la gol, fiind cel mai ușor Monster de până acum.
Șasiul este completat de suspensii Showa față/spate și sistem de frânare compus din elemente Brembo, special realizat pentru a combina o mușcătură inițială moderată cu o frânare finală eficientă, totul pentru a oferi siguranță și plăcerea condusului în oraș.
Înălțimea șeii poate fi modificată cu ajutorul celor două soluții puse la dispoziție de producător, o șa mai joasă și un kit de coborâre a poziției, fiecare dintre aceste variante coborând înălțimea la șa cu câte 20 mm iar pachetul electronic de ultimă generație instalat datorită prezenței unității de măsurare inerțială pe 6 axe, fiind complex pentru o motocicletă recomandată și începătorilor: ABS activ pe viraje, control al tracțiunii, sistem de control al plecărilor pe o roată, sistem de control al frânei de motor și sistem de schimbare rapidă a vitezelor în dublu sens, pe lângă cele 4 moduri de pilotaj existente.
Noul Monster nu este cea mai ieftină motocicletă pe care o poate alege un începător, prețul în România începând de la 13.510 euro, dar este cu siguranță una dintre cele mai dotate și performante motociclete pe care ar putea să o aleagă cineva aflat la începutul vieții de motociclist, în gamă existând și o variantă limitată la 35 kW.
Fiecare zi din viață este câte o poveste iar poveștile mele sunt, de cele mai multe ori, cu și despre motociclete. Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate pe blogul POVESTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe Instagram și pe canalul YouTube.