TIBERIU TROIA

Suzuki Hayabusa 25th Anniversary Edition în platou la Digi24

Una dintre cele mai respectate, admirate și chiar iubite motociclete din istorie este Suzuki GSX1300R, cunoscută de toată lumea ca Hayabusa și, ca să omagiez acestă motocicletă așa cum merită, nu am adus în platou o oarecare Hayabusa, ci chiar modelul aniversar prin care Suzuki a sărbătorit 25 de ani de la lansarea motocicletei, model care face parte din cea de-a treia generație.

Prima generație a fost lansată în 1999, în perioada romantică în care viteza maximă a motocicletelor de serie nu era limitată și Hayabusa și-a câștigat imediat renumele de “Cea mai rapidă motocicletă de serie a secolului 20”, pentru că la acea oră atingea 312 km/h.

Acesta este motivul pentru care Suzuki a ales numele Hayabusa, nume dat în limba japoneză șoimului călător, singura pasăre din lume care atinge 325 km/h în momentele în care plonjează după pradă.

La 2 ani de la apariția pe piață a motocicletei, producătorii europeni și cei japonezi au semnat un acord privind limitarea vitezei motocicletelor la 300 km/h și Suzuki s-a conformat, astfel că modelele Hayabusa din 1999 și 2000 au rămas cu motoarele nelimitate, după care, începând din 2001 au fost puțin îndulcite, cele vechi fiind căutate de colecționari.

Suzuki HayabusaDar Hayabusa nu s-a distins doar prin viteza finală.

Pe lângă viteza sa, Hayabusa a fost lăudată de mulți critici pentru performanța sa generală, prin faptul că nu compromite alte calități precum manevrabilitatea, confortul, fiabilitatea, zgomotul, economia de combustibil sau prețul, în urmărirea unui singur scop.

Cea de-a 2-a generație a apărut în 2008, urmată de generația a 3-a în 2021, modelul fiind produs fără întrerupere de la lansare până în prezent.

Motorul utilizat în acest moment, de 1340 cmc, cu 4 cilindri în linie, are admisia și evacuarea revizuite și accelerație gestionată electronic ride-by-wire, totul pentru putere și cuplu îmbunătățite în plaja de turații joase și medii.

Suzuki HayabusaPuterea livrată este de 188 CP la 9700 rpm și un cuplu de 149 Nm la 7000 rpm iar performanțele sunt susținute de un pachet electronic impresionant.

Toată această putere brută este controlată de sistemul inteligent de pilotaj, care include trei moduri de pilotaj, control al tracțiunii activ pe viraje cu 10 niveluri de intervenție, sistem de control al plecărilor de pe loc cu 3 niveluri de intervenție, controlul al plecărilor pe o roată, pilot automat, sistem de limitare a vitezei, ABS activ pe viraje, sistem de schimbare rapidă a treptelor de viteză în dublu sens și control al plecărilor în rampă.

Suzuki HayabusaNoul sistem inteligent de pilotaj Suzuki este dotat cu selector al modurilor de pilotaj – Suzuki Drive Mode Selector Alpha, care grupează împreună 5 sisteme de control și siguranță diferite și permite piloților să aleagă modurile prestabilite a acestora, inclusiv modurile de livrare a puterii, controlul tracțiunii și alte 3 sisteme de control.

Diverse niveluri de intervenție sunt oferite pentru fiecare sistem electronic de control, pentru a se potrivi mai bine diverselor situații, de la mersul în oraș, la drumuri lungi sau mersul pe circuit, pentru a servi mai bine preferințelor și abilităților piloților. Suzuki a dezvoltat cu succes un sistem avansat de control al plecărilor pe o roată care maximizează performanța accelerației, împiedicând în același timp ridicarea roții din față de la sol.

Suzuki HayabusaSistemul oferă o gamă de 10 setări de mod atunci când este pornit, modul 1 oferind un control minim, iar modul 10 făcând practic imposibilă ridicarea roții din față, chiar și atunci când accelerația este complet deschisă cu un pasager în spate. Ca un sprijin al eficienței acestui sistem a fost implementat un al doilea sistem cu efect complementar, cel al plecărilor de pe loc.

Cum funcționează acest sistem: răsucești manșonul de accelerație și ai parte de o plecare de pe loc și o accelerare eficiente, similare cu modul în care piloții pleacă de pe grila de start. O selecție de trei setări de mod îți permite să adaptezi turația motorului la lansare corespunzătoare nivelului tău de experiență sau încredere. Modul 1 limitează turația motorului la plecare la 4.000 rpm, Modul 2 funcționează la 6.000 rpm, iar Modul 3 – cel mai rapid mod – funcționează la 8.000 rpm.

Suzuki HayabusaPerformanțele de excepție și sistemele electronice de control nu ar fi avut nici o valoare dacă șasiul nu ar fi fost și el unul performant, cu componente de cea mai bună calitate. Cadru și bascula din aluminiu, cu piese turnate și extrudate, așa cum se regăsesc pe șasiul unor mașini foarte rapide, suspensii KYB complet reglabile, frâne Brembo, pe față fiind etriere Stylema și anvelope Bridgestone Battlax Hypersport, dezvoltate de Bridgestone special pentru Hayabusa, toate acestea contribuind la stabilitatea, precizia și ținuta de drum deosebite ale motocicletei.

Despre formele motocicletei cred că nu are rost să vorbesc, nu am întâlnit pe cineva până acum care să spună că Hayabusa este urâtă.

Suzuki HayabusaNici despre preț nu are rost să vă spun prea multe. Cea pe care am filmat-o nu se mai găsește, nu mai contează cât a costat, este un model care nu se mai produce și probabil că va deveni de colecție în viitor.

Tot ce pot să vă spun este că modelul 2026, care poate fi achiziționat în prezent, costă în România 17.590 euro. Părerea mea este că prețul este foarte bun, sunt multe alte motociclete care nu au ce îți oferă Hayabusa și costă mai mult, dar asta este doar părerea mea. 

Suzuki HayabusaFiecare zi din viață este câte o poveste iar poveștile mele sunt, de cele mai multe ori, cu și despre motociclete. Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate pe blogul POVESTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe Instagram și pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*