TIBERIU TROIA

Campionul Mondial Kevin Schwantz, vedeta-surpriză care a prezentat la Intermot noul Suzuki GSX-R1000R – filmul evenimentului

Ca la orice expoziţie internaţională, marii producători au prezentat în premieră mondială noile modele.

Încercând parcă să anihileze orice tentativă din partea concurenţei, Suzuki a organizat un eveniment de amploare, la care au fost invitaţi toţi marii campioni, cei care au contribuit la succesele înregistrate de companie în ultimul timp, în competiţiile de nivel înalt.

Suzuki la Intermot - GSX-R1000R

Stefan Everts, legenda curselor de motocros, cel mai titrat campion din istorie, posesor a 10 titluri mondiale, Vincent Philippe, de 10 ori Campion Mondial şi colegii săi din echipa de anduranţă, conduşi de Dominique Méliand, vrăjitorul care a adus companiei 8 titluri mondiale pe echipe, Maverick Viñales şi Aleix Espargaró, toţi au contribuit la reuşita spectacolului în care noile modele de motociclete au fost aduse pe scenă, întâmpinate de aplauzele reprezentanţilor presei.

Atunci când toată lumea credea că prezentarea se apropie de sfârşit şi nu se mai poate întâmpla nimic spectaculos, prezentatorul evenimentului, vestitul Steve Parrish, fost coleg de echipă al legendarului Barry Sheene, a reuşit să surprindă, invitându-l în scenă pe Kevin Schwantz, Campion Mondial al clasei 500 cc, în 1993, cu noul model GSX-R1000R.

Acesta a fost momentul în care spectacolul s-a transformat în sărbătoare şi aplauzele în ovaţii.

O sărbătoare a sportului practicat de gentlemani, o odă închinată unei perioade apuse, în care cei mai mari campioni luptau pe pistă cu adversarii care le erau şi cei mai buni prieteni.

.

Suzuki la Intermot - GSX-R1000R

Kevin Schwantz şi Wayne Rainey în 1993

Noul model GSX-R1000R va putea fi comandat la magazinul firmei Motor Team din Bucureşti, dealer oficial Suzuki în România.

GSX-R1000R

Noul Suzuki GSX-R1000R 2017

Dacă v-a plăcut povestea şi filmul lansării noului GSX-R1000R de la Intermot, mai jos puteţi găsi alte articole interesante legate de expoziţia din acest an.

Prezentarea noilor modele Suzuki la Intermot – spectacol de gală cu mari vedete

Un român concurează în Campionatul Mondial AMD al constructorilor de motociclete custom

Succes de răsunet – marca românească Anarchy Custom în topul mondial al constructorilor de motociclete

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*