TIBERIU TROIA

Ducati Multistrada 950 – test și prezentare video

Multistrada 1200, unul dintre modelele de vârf produse de Ducati, s-a bucurat de un succes răsunător încă de la început, dar au existat voci care au criticat complexitatea sistemelor electronice prezente pe motocicletă și prețul ridicat al produsului final.

Încercând să înlăture aceste neajunsuri rezultate din echiparea motocicletei cu tehnologii de vârf și sisteme performante, Ducati a prezentat, în toamna anului 2016, o variantă mai mică și mai puțin complicată – Multistrada 950.

Pentru ca Ducati Multistrada 950, noul membru al familiei, să fie o motocicletă mai accesibilă, dar să păstreze aceleași caracteristici tehnice care fac Multistrada plurivalentă, producătorul a fost nevoit să facă niște concesii. Astfel a dispărut unitatea inerțială de măsurare și, odată cu ea, sistemul ABS activ pe viraj, amortizoarele nu mai sunt gestionate electronic, bascula s-a transformat din monobraț într-una dublă, tradițională, iar ambreiajul este acționat prin cablu, dar toate aceste sacrificii au adus în schimb un preț mult mai accesibil, performanțele noii motociclete fiind foarte apropiate de cele ale suratei mai mari.

Ducati Multistrada 950 este echipată în configurație standard cu DSP (Ducati Safety Pack), care include ABS și controlul tracțiunii (Ducati Traction Control – DTC), îmbunătățind performanțele, optimizând controlul și ridicând gradul de siguranță. Pachetul este gestionat prin intermediul celor patru moduri de livrare a puterii (Sport, Touring, Urban și Enduro), fiecare dintre acestea conferind motocicletei o personalitate distinctă datorită setărilor diferite ale ABS-ului și DTC-ului.

Ducati Multistrada 950

Sistemul de frânare are componente Brembo și sistem ABS cu unitate de control Bosch 9.1 MP, echipată cu senzor integrat de presiune, care permite trei niveluri de intervenție și poate fi dezactivat în oricare dintre modurile de putere, rămânând dezactivat până la următoarea pornire. Faptul că sistemul ABS este interconectat cu modurile de livrare a puterii permite o adaptare perfectă, oferind stabilitate și scurtarea distanțelor de frânare în orice fel de condiții existente.

Pentru a coborî cât se poate de mult prețul final, Ducati a instalat o șa fixă, dar, ca să permită mai multor piloți să folosească motocicleta în condiții de siguranță, există alte două variante ale șeii, una mai înaltă, cealaltă mai joasă, înlocuind șaua reglabilă instalată pe modelele 1200. Gama accesoriilor disponibile este impresionantă și, preluând moda de la auto, Ducati Multistrada 950 este oferită în câteva variante, în funcție de nivelul accesorizării.

Ducati Multistrada 950

Indiferent cât de potrivit este pentru sport sau enduro, Ducati Multistrada 950 reprezintă o nouă reușită a producătorului italian și părerea mea e că va îmbunătăți recordurile de vânzări înregistrate de modelul de 1200 cmc, în primul rând datorită prețului mult mai accesibil și – de ce nu? – nivelului performanțelor oferite, iar celor pasionați de excursii lungi le recomand călduros să considere acest model drept una dintre opțiunile posibile.

Modelul Ducati Multistrada 950 este disponibil în două variante de culoare, prețul este de la 13.083 la 14.286 Euro, toate taxele incluse, în funcție de culoare și nivelul de accesorizare, poate fi văzut și achiziționat de la magazinul firmei Metrotehnica Internațional, importator oficial Ducati în România.

Ducati Multistrada 950

Materialul filmat a fost prezentat la Digi24, în rubrica moto a emisiunii La Volan din  18 martie 2017.

Prezentarea în detaliu a modelului Ducati Multistrada 950 va fi publicată în revista Auto Motor și Sport din luna aprilie 2017.

Dacă vreți să aflați mai multe detalii despre noile modele Ducati, sau despre motocicletele testate, mai jos puteți găsi articole postate până acum.

Scrambler Desert Sled a sosit la magazinul Ducati din București

Ducati 1299 Superleggera prezentat de Stefano Tarabusi, Project Manager al companiei

Ducati Multistrada 1200 S model 2016 – test şi prezentare – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*