TIBERIU TROIA

Harley-Davidson Low Rider S – a șaptea generație – test și prezentare

Prin apariția noului model, Harley-Davidson Low Rider S, firma din Milwaukee a dovedit încă o dată că știe să reinventeze un model de succes și să-l modifice conform noilor tendințe.

Harley-Davidson Low Rider S 2020

Harley-Davidson a prezentat recent modelele pregătite pentru sezonul 2020.

Aparent nici o surpriză majoră, nume ale unor modele cunoscute, prima motocicletă cu motor electric, pe care firma o expune de câțiva ani la toate expozițiile internaționale, dar și sisteme noi implementate pe modelele familiei Touring.

Noutățile au fost anunțate pe 20 august și prezentate dealerilor în Statele Unite, cu ocazia conferinței anuale de vară.

Trei săptămâni mai târziu a fost organizat un mare eveniment pentru reprezentanții presei din întreaga lume, ocazie pentru a testa toate modelele cu motor termic nou apărute.

Harley-Davidson Low Rider S

La astfel de evenimente, lista invitaților este de obicei foarte atent alcătuită, în general fiind invitat câte un singur jurnalist pentru fiecare țară, cu excepția țărilor bogate, piețe în care vânzările ating volume de neînchipuit pentru România.

Spre încântarea mea, am avut încă o dată privilegiul de a fi invitat de Harley-Davidson Europe și, de data aceasta acasă la marele producător.

Nu ai ocazia chiar în fiecare zi să testezi motociclete în California, coasta de vest a Statelor Unite, zona în care sunt cei mai renumiți constructori de motociclete artizanale, locul de unde se dă ora exactă în acest domeniu, drept pentru care am savurat fiecare clipă din această experiență.

Harley-Davidson Low Rider S

Din nou Harley-Davidson Low Rider S

Dintre toate modelele oferite spre testare, așteptam cu nerăbdare să merg pe singurul Softail nou, Low Rider S.

Cu trei ani în urmă participasem la evenimentul de prezentare a acestei prime versiuni sportive, modelul Low Rider S, prima motocicletă de serie pe care producătorul a instalat motorul Screemin’ Eagle Twin Cam 110.

Motocicleta m-a impresionat datorită celor câteva atuuri pe care le avea la acea oră: motorul Screemin’ Eagle cu capacitate cilindrică mai mare și cuplu pe măsură, frâna față cu dublu disc, fiind unul dintre puținele modele Harley-Davidson cu astfel de sistem de frânare și, nu în ultimul rând, scărițele pilotului poziționate mai aproape de pilot, așa numitele “mid controls”.

Singura mare deosebire față de motocicleta produsă pentru sezonul 2020 era faptul că vechiul Low Rider S, lafel ca toate celelalte generații de până atunci, era Dyna.

Harley-Davidson Low Rider S

Puțină istorie

Unul dintre cele mai vechi modele Harley-Davidson, Low Rider a apărut pentru prima dată în 1977, rezistând cu o singură întrerupere de trei ani, până în 2016, perioadă în care a trecut prin toate etapele parcurse de firmă, fiind echipat cu toate versiunile de motor utilizate în acești ani, nu mai puțin de cinci variante diferite.

În tot acest timp, modelul a fost considerat ca fiind unul dintre cele sportive ale producătorului, ca toate celelalte modele Dyna, mai ușoare și mai manevrabile decât modelele grele ale celorlalte familii Harley-Davidson.

Momentul de glorie al acestui model a fost apariția celei de-a șasea generații, primul Low Rider S, motocicleta pe care am testat-o cu trei ani în urmă, datorită motorului exclusivist Screemin’ Eagle utilizat, instalat până atunci doar pe modelele CVO, accesorizate de fabrică și foarte scumpe.

Harley-Davidson Low Rider S 2020

La numai un an de la lansarea acestui model, Harley-Davidson a hotărât să oprească producția gamei Dyna, preluând tot ce era mai bun pe modelele acestei game și pe modelele Softail, lansând o nouă familie, sub același nume Softail.

Dispariția gamei Dyna și a modelului Low Rider S a întristat mulți nostalgici, dar decizia a fost justificată iar rezultatul a reprezentat o evoluție pentru Harley-Davidson.

Cu toate acestea, valoarea de revânzare a exemplarelor Dyna Low Rider S a crescut, chiar dacă motocicletele Softail sunt mai bune din orice punct de vedere, dar nu mai respectă moștenirea vechiului model cu două amortizoare pe spate.

Parcă pentru a-și face fericiți fanii, fabrica a lansat un nou Low Rider S, de data asta un Softail, care beneficiază de toate avantajele acestei noi familii, avantaje care nu sunt puține.

Harley-Davidson Low Rider S

De ce Softail

Formele noului Low Rider S seamănă cu cele ale generației anterioare, principalele diferențe dintre cele două modele fiind mai greu de remarcat, dar sunt lesne de enumerat: motor și șasiu, acestea sunt noutățile.

Motorul este Milwaukee Eight 114, cel mai mare motor de serie al gamei actuale, introdus cu doi ani în urmă, mai puternic decât varianta Screemin’ Eagle anterioară și având un cuplu mai mare.

Performanțele superioare ale acestui propulsor sunt posibile datorită chiulaselor cu patru supape, care asigură 50% mai mult flux al amestecului carburant și al gazelor de ardere, axei cu came care creează mai puțină fricțiune, celor două bujii pentru fiecare cilindru care asigură o ardere mai eficace și altor componente ale motorului care contribuie fiecare la optimizarea funcționării.

Harley-Davidson Low Rider S

Un plus aduce și filtrul de aer deschis, soluție tehnică mai puțin întâlnită, dar foarte spectaculoasă.

Totul este instalat pe noul cadrul proiectat pentru modelele Softail, mai compact și mai rigid, fiind, în același timp, mai ușor decât cel precedent, care beneficiază de amortizoarele Showa, pe față fiind inversate, iar pe spate amortizorul central orizontal, care înlocuiește vechile amortizoare cu nitrogen utilizate pe primul Low Rider S.

Pe lângă soluția tehnică a amortizoarelor, complet modificată față de cea veche, constructorii au decis ca noul Harley-Davidson Low Rider S să fie și mai sportiv decât generația anterioară, mai manevrabil și agresiv.

Pentru îmbunătățirea ținutei de drum a fost micșorat unghiul de înclinare al furcii de față cu 4 grade față de primul S, aducându-l acum la 28 grade, detaliu tehnic greu de remarcat vizual, dar care se simte în mers.

Harley-Davidson Low Rider S

Noua rețetă asigură mai puține vibrații, ceea ce duce la posibilitatea de a conduce motocicleta o perioadă mai lungă, înainte de a se instala oboseala.

Și poziția pilotului este mai relaxată, fiind dată de ghidonul drept, instalat pe niște înălțătoare de 4 inch și de scărițele pilotului montate la mijloc, moștenire rămasă de la vechile Dyna.

În fine, pentru a face noua motocicletă să semene și mai mult cu unele dintre proiectele realizate în stilul “West Coast”, cei din colectivul de design au înlăturat aproape toate elementele cromate sau lucioase, înlocuindu-le cu componente vopsite în negru.

Astfel motorul și consola de pe rezervor sunt finisate în negru poros, admisia și alte componente exterioare ale motorului sunt vopsite negru lucios, furca față, jugul, ghidonul și înălțătoarele sunt negru mat, iar eșapamentul este finisat în “Jet Black”.

Harley-Davidson Low Rider S

În loc de final

Aventura mea cu noul Harley-Davidson Low Rider S a însemnat o plimbare de două zile pe drumurile din California, câteva sute de kilometri parcurși în fiecare zi, ocazie cu care am înțeles de ce această motocicletă va continua să reprezinte un succes de piață.

Motorul Milwaukee-Eight instalat pe platforma Softail este un pas în față, superior din toate punctele de vedere față de generația anterioară, aspectul motocicletei păstrează tradiția americană și se va bucura de aprecierea vechilor împătimiți ai motocicletelor Harley-Davidson.

Singura mare provocare căreia Harley-Davidson Low Rider S trebuie să-i facă față este să convingă generația tânără că motocicleta este “cool” și merită folosită în detrimentul telefonului și al prezenței non-stop pe paginile de socializare.

Harley-Davidson Low Rider S
Ce mi-a plăcut la Harley-Davidson Low Rider S

Accelerații impresionante, manevrabilitate îmbunătățită, aspect agresiv.

Ce nu mi-a plăcut la Harley-Davidson Low Rider S

Poziția picioarelor devine obositoare după câteva sute de kilometri.

Articolul complet a apărut în revista Auto Motor şi Sport nr. 11 (264) din noiembrie 2019.

Foto: Alessio Barbanti

Harley-Davidson Low Rider S

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*