TIBERIU TROIA

Harley-Davidson Pan America 1250 – fişa tehnică

Recent prezentată publicului, versiunea standard a noului Pan America 1250 este mai puțin accesorizată, oferind un nivel ridicat al performațelor.

Pan America 1250

Imediat după lansarea oficială, majoritatea discuțiilor apărute în mediile de socializare s-au concentrat pe aspectul motocicletei, mai ales pe carenă și farul neobișnuit și mai puțin pe tehnologiile implementate sau pe nivelul performanțelor motorului Revolution Max 1250.

Nici eu nu am înțeles forma farului și, implicit, a carenei, dar se pare că principiul după care s-au călăuzit cei care au proiectat formele motocicletei a fost “fără cioc” (no beaks), cioc care poate fi găsit pe aproape toate modelele actuale Adventure.

Moda nu a fost lansată de un BMW, așa cum greșit se vehiculează, ci de Suzuki DR 800 Big, apărut în anul 1990, pe vremea când toate GS-urile momentului aveau aripă față tradițională.

Harley-Davidson nu trebuia să semene cu toate modelele actuale și trebuie să recunoaștem că nu seamănă.

Dacă arată bine sau nu, asta probabil că nu va influența prea mulți potențiali clienți, mai ales pe cei din Statele Unite, iar cei care iau în considerare achiziția acestui model, se vor concentra mai mult pe datele tehnice de mai jos.

Pan America 1250

Motor Revolution® Max în patru timpi, cu doi cilindri gemeni în V, patru supape pe cilindru, DOHC, răcire cu lichid, injecţie electronică ESPFI.

Capacitate cilindrică: 1252 cmc, alezaj x cursă (mm): 105,0 x 72,0 mm.

Putere maximă: 150,0 CP (112,0 kW)/8750 rpm, cuplu maxim: 128,0 Nm/6750 rpm, raport de compresie: 13,0:1.

Cutie de viteze cu şase trepte, ambreiaj assist & slip în baie de ulei, cu acţionare mecanică, transmisie finală pe lanţ.

Cadru din trei componente principale, piesa centrală forjată din aluminiu şi basculă turnată din aluminiu.

Suspensia față: furcă telescopică hidraulică inversată cu cartuş Showa Ø 47, complet reglabilă, cursă roată faţă: 191 mm.

Suspensia spate: monoamortizor cu compensator Showa, complet reglabil, cu reglaj hidraulic de la distanţă a preîncărcării, cursă roată spate: 191 mm.

Pan America 1250

Frână faţă hidraulică cu dublu disc flotant din oţel Ø 320 mm, etrier Brembo monobloc radial cu patru pistonaşe, ABS.

Frână spate hidraulică cu disc din oţel Ø 280 mm, etrier Brembo flotant cu un pistonaş, ABS.

Roată faţă 19”, roată spate 17”, roţi cu jante din aliaj de aluminiu cu cinci spiţe duble.

Anvelope H-D®/Michelin™ Scorcher™ “Adventure”, Radial

Anvelopă faţă: 120/70R19 60V, spate: 170/60R17 72V, fără cameră.

Lungime: 2265 mm, ampatament: 1580 mm, înălţime la şa: 869-894 mm.

Gardă la sol: 210 mm, masă la plin: 245 kg.

Capacitate rezervor benzină: 21,2 litri, consum mediu: 4,9 ltr./100 km.

Preţ Pan America 1250 în România, la Harley-Davidson Bucureşti: 16393-16601 euro, TVA inclus, în funcţie de culoare.

Pan America 1250

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*