TIBERIU TROIA

Mondialul de Superbike – sport sau afacere ? Cat costa mandria unui campion mondial ?

A inceput sezonul curselor de Superbike si cel mai fierbinte subiect al inceputului de an este revenirea lui Troy Baylis, chiar si numai pentru o cursa.

campion.Bayliss (2)

Imi pare rau s-o spun, dar am avut dreptate: nu cred ca marele campion trebuia sa ia startul in cursa. Era suficient sa apara ca amfitrion si personaj principal al evenimentului si ar fi multumit pe toata lumea.

Dupa 6 ani de pauza, intr-o epoca a progreselor rapide si a intineririi pilotilor din motociclism, un mare campion, ar trebui sa-si cunoasca limitele, mai ales la 46 ani.

Niste antrenamente chinuite, incheiate cu o cazatura norocoasa, fara urmari, o prima cursa soldata cu un loc 13, urmata de a doua mansa terminata pe locul 16 si, ceea ce este de neinteles pentru mine, la final depasit cu un tur, datorita unei probleme imaginare a cauciucurilor, care sunt aceleasi pentru toti….

Toate astea nu pot face nimic altceva pentru marele pilot, decat sa-i stirbeasca imaginea de colos al clasei Superbike, imagine cladita in ani de truda si de dominatie indiscutabila.

Oare de ce a ales Bayliss sa revina, reusind niste clasari de mijloc (ca sa fiu elegant) ? Pentru hranit ego-ul personal, pentru bani, sau pentru o combinatie nefericita dintre cele doua ?

Indiferent cat ai fost de valoros si talentat, sunt lucruri care nu se mai pot reusi la 46 ani, intr-un sport care devine din ce in ce mai competitiv, sport in care orice greseala te poate costa mult si nu ma refer la partea financiara, ci la cea fizica.

Pentru cei care nu au participat niciodata la o competitie de motociclism, voi incerca sa ma fac inteles.

Este ca si cum Nadia Comaneci ar incerca sa revina acum in competitii si sa se intreaca cu copilele de 15-16 ani. Pentru bani.

Poate e putin exagerata comparatia, numai pentru ca Troy Bayliss inca nu a implinit 50 ani si a facut o pauza de doar 6 ani, dar mesajul ramane acelasi.

Putin mai multa retinere nu ar strica nimanui, nici macar unui triplu Campion Mondial.

Si toate astea, numai de dragul publicitatii, pentru a creste artificial interesul fata de aceasta competitie, pentru materialele publicitare produse si lansate cu aceasta ocazie si pentru maximizarea profitului rezultat din organizarea cursei.

Cat o fi costat mandria unui om ?
Cu cat se mai cumpara un Campion Mondial in zilele noastre ?
Cam cat mai costa in banii nostri sa te faci de cacao, nea Troy Bayliss ?

campion.money.1 (2)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*