TIBERIU TROIA

Vineri şi sâmbătă la Valencia – Două despărţiri încărcate de emoţie şi altele care par să urmeze

Chiar dacă aparent lucrurile au intrat pe fagaşul normal după şedinţa de joi, la Valencia tensiunea pluteşte în aer şi două despărţiri au fost cele mai importante momente ale zilei.

la Valencia

Nicky Hayden primind titlul de Legenda MotoGP

Prima despărţire şi cea mai încărcată de emoţie a fost cea a lui Nicky Hayden.

Unul dintre cei mai respectaţi piloţi din lumea MotoGP, pentru atitudinea sa civilizată şi, de ce nu, a performanţelor, Nicky Hayden, supranumit The Kentucky Kid, şi-a luat rămas bun de la MotoGP, după o carieră îndelungată, al cărei vârf a fost titlul de Campion reuşit în anul 2006 pentru echipa oficială Honda.

La prânz, în cadrul unei ceremonii călduroase desfăşurate la Valencia, Nicky Hayden a fost declarat Legendă MotoGP, eveniment urmat de o scurtă conferinţă de presă în care Nicky a răspuns cu eleganţă tuturor întrebărilor puse de jurnalişti, aşa cum a făcut-o de-a lungul întregii sale cariere.

Seara s-a încheiat cu o petrecere oferită de Bridgestone, care şi-a încheiat rolul de unic furnizor al clasei mari, cedând ştafeta producătorului Michelin şi, de ce să n-o spun, schimbarea fiind regretată de toată lumea, piloţi şi echipe tehnice.

la Valencia

Desfaşurarea de forţe numită Bridgestone în parcul echipelor de la MotoGP

Acum, la despărţire, toţi piloţii importanţi, începând cu Valentino Rossi şi Marc Marquez, au ţinut să precizeze în declaraţiile făcute cu această ocazie, că anvelopele oferite de Bridgestone sunt excepţionale, cel puţin cel de faţă fiind perfect, oferind piloţilor posibilitatea să meargă peste limitele lor.

Cu toate că aceste două momente festive au ţinut capul de afiş al zilei, tensiunea pluteşte în aer şi tot mai mulţi sponsori ai principalelor echipe încep să facă declaraţii în care îşi manifestă intenţia să renunţe la actualul suport financiar oferit marilor actori, motivul fiind incidentul de la Sepang şi urmările lui.

Producătorul italian de ceasuri Sector se pare că poate opri finanţarea lui Jorge Lorenzo datorită gestului făcut pe podium.

Movistar a fost foarte deranjat de faptul că a fost nevoit să anuleze sărbătorirea titlului mondial, care va fi cucerit de unul dintre cei doi piloţi ai echipei, datorită relaţiei deteriorate dintre cei doi.

În fine, Repsol, care a fost primul sponsor nemulţumit după Sepang, se pare că este influenţat într-o posibilă decizie de retragere, nu numai de evenimentele nedorite din etapa trecută, ci şi de situaţia economică dificilă prin care trece, firma fiind obligată să disponibilizeze nişte mii de oameni.

Este oare posibil ca un incident neplăcut, cum a fost cel de la Sepang, să gonească sponsorii din motociclism, sau pur şi simplu problemele financiare pe care le întâmpină producatorii să-şi fi găsit cel mai bun pretext pentru o eventuală retragere ?

Toate acestea urmează să se lămurească în pauza dintre sezoane, dar, până atunci, cursa de duminică îl are ca prim favorit pe Jorge Lorenzo, care a reuşit un timp fantastic în calificări, secondat de armada Honda, în timp ce idolul mulţimilor, Valentino Rossi se pregăteşte să ia startul din ultima linie a grilei de start, după o sesiune de calificări în care a căzut şi a terminat doar pe locul 12.

la Valencia

Nicky Hayden – legendă MotoGP

Aş fi vrut să termin comentariul cu “Forza Vale”, dar aş fi făcut-o numai ca să fiu aprobat, susţinut şi să-mi iau nişte Like-uri.

Adevărul este că eu aş spune mai degrabă  “Forza moto”, pentru că este mai important pentru toată lumea ca motociclismul să se desfăşoare într-o atmosferă de fairplay, fără jocuri de culise, sau rufe murdare spălate în public.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*