TIBERIU TROIA

Harley-Davidson Hydra-Glide Revival, motocicleta pentru nostalgici

Pe 29 februarie 2024 Harley-Davidson a prezentat un nou model aniversar: Hydra-Glide Revival. Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului Daytona Bike Week, organizat pe circuitul Daytona International Speedway.

La mai puțin de două luni de la premiera mondială, am reușit să aduc în platou singura motocicletă Harley-Davidson Hydra-Glide Revival intrată în România.

Motocicleta celebrează împlinirea a 75 de ani de la apariția furcii telescopice Hydra-Glide, element constructiv introdus de Harley-Davidson în 1949, în aceeași perioadă în care a lansat motorul Panhead de 74 inch cubi, în încercarea de a aduce un suflu nou, fiind la acea oră unicul producător de motociclete american care a supraviețuit celui de-al doilea război mondial.

Pentru a revigora vânzările de motociclete, constructorul a introdus pe lângă noile componente revoluționare în acea perioadă, niște scheme coloristice tinerești, totul pe fondul unei economii slăbite și a unei tendințe de folosire utilitară a resurselor existente pe piață, așa numitul “utilitarism de război”.

Hydra-Glide Revival

Din noua generație de modele apărute atunci, probabil că cel mai îndrăgit a fost FLH din 1956, care era vopsit într-o culoare de bază roșie cu o dungă albă, schemă de culori în două tonuri cunoscută sub numele de „slash”.

Acum, la 75 de ani de la introducerea furcii telescopice Hydra-Glide, Harley-Davidson reînvie pentru nostalgici acest simbol al erei Panhead în producție limitată de 1750 de unități numerotate, Hydra-Glide Revival.

Modelul face parte din colecția de motociclete Icons, un program anual pentru lansarea limitată a câte unui model care oferă o interpretare proaspătă a unei motociclete emblematice Harley-Davidson, model produs într-o serie limitată și produs o singură dată.

Motocicleta este echipată cu un motor Milwaukee-Eight 114, de 1868 cmc, cu doi cilindri gemeni în V, filtru de aer Screamin’ Eagle High-Flow.

Hydra-Glide Revival

În configurație standard, motorul produce o putere maximă de 94 CP la 4750 rpm și un cuplu maxim de 161 Nm la 3000 rpm, dar poate fi modificat prin instalarea kiturilor Harley-Davidson Screamin’ Eagle de majorare a performanțelor.

Șasiul Softail ascunde sub șa monoamortizorul spate reglabil, păstrând în același timp un profil clasic hardtail iar controlul electronic al vitezei de croazieră menține o viteză constantă pentru confort la drum lung.

Spuneam mai devreme că motocicleta se adresează nostalgicilor, pentru că toate elementele stilistice te duc cu gândul la modelele anilor ‘50-’60: kilometrajul rotund, parbrizul detașabil în două tonuri care are partea inferioară asortată cu roșul dominant al caroseriei, capacul rotund cromat al filtrului de aer și roțile cu jante din oțel și spițe cromate, culoarea aripilor față și spate, , capacele cromate ale motorului și evacuarea finisată în crom strălucitor.

Hydra-Glide Revival

Șaua solo este finisată cu franjuri și decorată, cusături albe și roșii, cu o șină cromată pentru un aspect clasic, rezervorul are o curea din piele neagră asortată, ornată cu capse, gențile din piele și vinil sunt decorate cu capse și detalii cromate, franjuri din piele și aceleași cusături albe și cusături contrastante roșii. 

Totul, dar absolut totul este gândit și realizat pentru a oferi o motocicletă cu aspect clasic, pentru cei care știu ce a însemnat perioada anilor ‘50-’60.

Este normal ca viitorul client să fie un român de peste 40 de ani, care posibil să nu fie nici măcar român și care își permite o astfel de investiție.

Nu este o investiție într-o motocicletă, ci în amintirile pe care ți le dorești vii ale unei perioade pe care o înțelegi și apreciezi.

Harley-Davidson Hydra-Glide Revival

Nu trebuie să ne mirăm că motocicleta va fi produsă într-o serie limitată și României i-a fost alocată o singură unitate.

Câți își permit o astfel de bijuterie ?

Câți au nevoie de așa ceva ?

Pe de o parte ne lamentăm că tineretul nu mai cumpără motociclete, ci preferă să stea pe telefon și calculator.

Pe de altă parte vă rog să faceți un exercițiu de imaginație.

Sunteți părinte care muncește pentru un salariu, nici nu contează cât de mare e.

Harley-Davidson Hydra-Glide Revival

Vine copilul acasă și spune:

– Tată, am luat permisul categoria A și aș vrea să îmi cumperi o motocicletă.

– Ce motocicletă, puiul tatei ?

– Un Harley-Davidson Hydra-Glide Revival, care are 336 kg și costă 34.760 euro.

Probabil că aici urmează o pauză și, cu puțin noroc, nu urmează și un infarct.

Este evident că tineretul nu își poate permite o astfel de achiziție, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să prezint motocicleta.

Nu ne-o permitem mulți, dar putem visa. Ne trebuie ? Probabil că nu. Ne dorim așa ceva ? Probabil că da.

Harley-Davidson Hydra-Glide Revival

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau X (ex Twitter) iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*