TIBERIU TROIA

Harley-Davidson Roadster, un Sportster mai sportiv – primul test

Apărută pentru prima oară în 1957, gama Sportster, cea mai mică dintre familiile Harley-Davidson, a fost alternativa americană la motocicletele europene cu pretenţii sportive, mai uşoare şi mai manevrabile decât cele produse în Statele Unite.

Roadster

Harley-Davidson Sportster Roadster 2016

Sportster încerca să amintească de motoarele tinerilor rebeli ai anilor ’50, care îşi construiau motociclete simple, păstrând numai elementele principale, îndepărtând tot ceea ce li se părea inutil.

Produse fără modificări, modelele din gama Sportster au fost echipate cu motoarele Evolution în 1986, motoare care sunt folosite şi în prezent.

Transformările importante au apărut mai târziu, în 2004, cănd motoarele au fost instalate pe şasiu prin intermediul unor prinderi elastice, pentru reducerea vibraţiilor puternice transmise de motor şi în 2007, când, la admisia motoarelor, a fost înlocuită carburaţia cu injecţia.

Harley-Davidson Roadster

Paul James prezintă jurnaliştilor noul model Harley-Davidson Roadster

Atunci când toată lumea credea că Harley-Davidson se află aproape de un capăt de drum, fără posibilitatea de a oferi ceva nou, pentru că modelele păreau îmbătrânite, a apărut noul curent Dark Custom.

Prima motocicletă din această gamă a fost tot un Sportster, Iron 883.

Născut din geniul creator al unui colectiv, în care resposabil de proiect a fost Dais Nagao, sub atenta coordonare a Directorului departamentului de design, Brad Richards, Iron a reinventat conceptul de motocicletă bărbătească, rebelă, poate chiar agresivă.

Au urmat alte modele care au urmat aceeaşi cale, continuând drumul început de micul Iron.

Recent a fost lansat ultimul membru al familiei Dark Custom, noul model Sportster numit Roadster.

Roadster

La prezentarea noului Harley-Davidson Roadster cu Brad Richards şi Paul James

Fiind vorba de un model care va fi comercializat în întreaga lume, au fost invitaţi jurnalişti de pe toate continentele, astfel încât evenimentul a fost organizat în mai multe serii. Dacă ar fi fost vorba doar de o festivitate de inaugurare şi o simplă prezentare a motocicletei, ar fi fost posibil să fie organizată într-o mare sală, cu mii de invitaţi, aşa cum se mai întâmplă.

De data aceasta însă, după dezvelirea motorului surpriză şi sărbătorirea aşteptată de după, au urmat două zile de teste şi sesiuni foto, totul de-a lungul a 400 kilometri într-un peisaj de poveste.

Locul de desfăşurare al evenimentului a fost ales cu mare grijă, fiind vorba de sudul Franţei, cu etape în Marsilia şi St.Tropez şi teste pe traseul dintre cele două localităţi, dus-întors.

Nici perioada nu a fost lăsată la voia întâmplării, ci au fost alese zilele dinaintea festivalului anual Harley-Davidson de la Grimaud, o mică localitate exclusivistă de lângă St.Tropez, loc in care mii de entuziasti vin să-şi etaleze minunăţiile tehnice şi, de ce nu, tatuajele, totul petrecându-se într-o lume străină nouă, caracterizată de lux, distincţie şi rafinament.

Roadster

Plecarea din Marsilia în cele două zile de teste

Alături de alţi confraţi de breaslă din toate colţurile lumii, am încălecat un Roadster din cele 18 motociclete aliniate pentru noi şi am plecat într-un test de două zile, 400 de kilometri de drum virajat într-un peisaj de poveste.

Din păcate nu am prea avut posibilitatea să admir peisajul, pentru că jumătate din distanţa parcursă a fost abordată ca pe circuit, la viteze mult prea mari pentru un străduţele înguste din sudul Franţei, fapt care m-a obligat să fiu cât se poate de atent la drum.

Partea plină a paharului a fost că, în acest fel, am putut să înţeleg adevărata valoare a noului model, care nu putea avea un nume mai potrivit.

Roadster este primul Sportster echipat perfect pentru mersul pe stradă, primul Sportster din istoria de 70 ani a acestei familii, echipat cu dublu disc de frână pe faţă.

Roadster

De fapt, această frână eficace şi poziţia pilotului pe motocicletă poate caracteriza pe scurt noua motocicletă.

Este uimitor cum s-a reuşit, prin alegerea componentelor principale ale motocicletei şi amplasarea lor, să se obţină o motocicletă complet nouă şi foarte diferită de ceea ce exista până acum.

Şasiul, motorul şi rezervorul sunt aceleaşi pe care modelele Sportster le au de ani de zile, dar amortizoarele sunt îmbunătăţite, ghidonul este nou şi altfel amplasat, pilotul simţindu-se pregătit pentru un stil de pilotaj mai agresiv, care aproape te obligă să abordezi virajele mai sportiv şi să frânezi agresiv, pentru că, de data asta, ai cu ce.

Roadster

Poziţia pe motocicletă este mult influenţată şi, aş spune ajutată, de noua şa, căreia americanii îi spun “bucket” (în formă de găleată), foarte mult denivelată, formă care îţi oferă un adevărat spătar, fără posibilitatea de a te plimba prea mult pe şa, din faţă, în spate. De mare ajutor pentru întreg conceptul de poziţie mai agresivă este poziţionarea scăriţelor pilotului şi implicit a comenzilor (frâna de spate şi schimbător de viteze), care sunt amplasate aproape de pilot, nu în faţă, ca la majoritatea modelelor Harley-Davidson. Aceasta poziţie este numită de producător “mid controls”, în limba română fiind mai dificil de găsit o sintagmă care să înlocuiască acest termen.

Amplasarea scăriţelor şi a comenzilor nu are nici o legătură cu cea avansată, tot aşa cum Roadster nu are nici o legătură cu un chopper, fiind mai degrabă o versiune americană a unei motociclete naked, care a preluat AND-ul şi moştenirea Harley-Davidson.

Am savurat fiecare viraj şi fiecare perioadă de frânare, nu numai datorită celor două discuri de frână pe faţă, ci mai cu seamă datorită amortizoarelor cu care este echipat noul Roadster.

Roadster

Pe faţă este instalată o furcă telecopică hidraulică inversată, care beneficiază de aportul unor arcuri progresive, foarte eficace în cazul frânărilor “bărbăteşti”. De altfel, acesta este marele minus al majorităţii motocicletelor de serie, care sunt echipate de producători cu arcuri liniare, cu o acţiune eficace numai în cazul potrivirii specificaţiei tehnice a arcurilor, cu greutatea pilotului.

În momentul în care sarcina totală (pilot + pasager) nu pică exact pe caracteristicile arcului, motocicleta se comportă ca o barcă, furca faţă dând senzaţia că este moale.

Acest efect este mult îmbunătăţit de acţiunea unui arc progresiv, care îşi modifică rezistenţa în funcţie de mărimea sarcinii.

În cazul modelului Roadster, prezenţa arcurilor progresive pe amortizoarele faţă este dublată de arcurile progresive folosite pe amortizoarele spate, astfel încât motocicleta se comportă foarte bine în situaţiile generate de un stil de pilotaj sportiv.

Roadster

Motorul care echipează noua motocicletă este acelaşi motor Evolution de 1200 cc, care este prezent pe toate celelate modele ale gamei Sportster, dar care mi s-a părut mai lin şi cursiv şi, poate chiar mai silenţios.

Am întrebat gazdele noastre dacă este numai o impresie de-a mea, sau au fost aduse modificări motorului şi am fost asigurat că motorul este acelaşi.

Este foarte posibil ca senzaţia mea să fi fost generată de transmisia finală a acestui model, care a fost modificată faţă de celelalte Sportstere, fiind mai scurtă, conferind motocicletei un caracter sportiv (nu vreau să folosesc cuvântul “sportivitate”, din ce în ce mai întâlnit în anumite articole).

Roadster

Toate modificările aduse acestei motociclete reprezintă după părerea mea un plus, făcând ca Roadster să se comporte excelent pe stradă, chiar şi pentru piloţii mai pretenţioşi.

Singurul minus pe care l-am găsit motocicletei, încă înainte de a o testa, este forma aripilor faţă/spate. De fapt nu forma, ci dimensiunea lor, detaliu care nu m-a deranjat pe drumurile din Franţa, dar sunt sigur ca mi-ar fi creat mari probleme în România.

Cel care a desenat forma interesantă, dar mult prea scurtă a aripilor, nu şi-a putut închipui că, într-o capitală Europeană a epocii Internetului, cum e oraşul Bucureşti, folosirea unei motociclete cu aripi scurte echivalează cu o baie de noroi, sau cu o coajă de glod pe care ţi-o arunci singur pe cocoaşă şi un strat fin de pământ acumulat rapid pe dinţi.

Roadster

Cu Brad Richards la Saint Tropez

Modelul Harley-Davidson Roaster poate fi achiziționat de la magazinul Harley-Davidson București, unicul dealer autorizat în România.

Articolul complet în revista Auto Motor şi Sport nr. 6 (223) din iunie 2016.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*