TIBERIU TROIA

Motocicletele Royal Enfield vor fi prezente în România prin ASP Group East

Veste bună pentru lumea moto din România: motocicletele Royal Enfield vor fi disponibile în țara noastră începând din primăvara anului 2023.

Royal Enfield în România prin ASP Group East

ASP Group East, importator oficial al unora dintre cele mai cunoscute mărci de ATV-uri și vehicule profesionale pe patru sau mai multe roți este și importator al motocicletelor Indian Motorcycle, fapt pentru care a intrat și în atenția pasionaților de moto.

După câțiva ani în care motocicletele Indian au intrat pe piața din România și prezența lor a început să se facă simțită, compania ASP Group East a făcut un pas în față (previzibil de altfel) și a reușit să încheie un parteneriat cu Royal Enfield, una dintre cele mai vechi mărci de motociclete din lume, cu primul model lansat pe piață în 1901.

Royal Enfield în România prin ASP Group East

Semnarea contractului cu Royal Enfield este un adevărat succes, pentru că ASP Group East nu a fost singura companie din România care a început negocierile cu fabrica din India și decizia producătorului de motociclete a fost luată după ani de discuții.

Pentru lumea moto din România, faptul că încă o marcă legendară de motociclete va fi prezentă este important nu numai pentru încărcătura istorică a produselor și pentru formele clasice pe care le au, ci mai mult pentru prețul rezonabil al motocicletelor.

Imediat după concretizarea viitoarei colaborări, ASP Group East a făcut public un comunicat pe care îl puteți citi mai jos.

Royal Enfield în România prin ASP Group East

“Un an nou, un nou parteneriat. Suntem încântați să anunțăm oficial colaborarea noastră cu Royal Enfield, liderul mondial în segmentul motocicletelor de dimensiuni medii. Acest parteneriat marchează un alt capitol din angajamentul nostru de a dezvolta cultura și comunitatea moto din România și de a adăuga un sentiment de identitate.

ASP Group East va oferi întreaga gamă de motociclete Royal Enfield, de la modelul de inspirație istorică cruiser retro apreciat de critici Super Meteor 650, modele ce vor fi puse în vânzare începând cu primăvara anului 2023, la timp pentru startul noului sezon moto din martie.”

Succes ASP Group East ! Bine ai venit Royal Enfield !

Royal Enfield în România prin ASP Group East

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

One thought on “Motocicletele Royal Enfield vor fi prezente în România prin ASP Group East

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*