TIBERIU TROIA

Ducati World Première 2024: prezentarea modelelor Ducati 2024 începe pe 27 iulie

Ducati World Première 2024 va fi o călătorie în șase etape care se va încheia pe 7 noiembrie, ziua în care va începe cea de-a 80-a ediție EICMA.

Ducati World Première 2024

Așa după cum ne-a obișnuit Ducati în ultimii ani, modelele produse pentru sezonul următor vor fi prezentate online pe rând, urmând ca toate să fie expuse pentru presă și public la EICMA.

În acest an seria de premiere începe mai devreme.  

Prima întâlnire va celebra unul dintre cele mai emblematice modele ale producătorului din Bologna, iar seria de lansări, care se va relua după o pauză de două luni, pe 19 septembrie, va dezvălui apoi o câte o nouă motocicletă la fiecare două săptămâni, până pe 7 noiembrie.

Cele șase etape dedicate noilor produse Ducati pentru 2024 vor fi prezentate pe site-ul Ducati.com și pe rețelele de socializare ale companiei, iar noile modele vor fi toate vizibile pentru marele public începând de joi, 10 noiembrie, când se va permite accesul publicului la EICMA 2023.

Mai jos este calendarul tuturor celor șase episoade Ducati World Première 2024:

  • 27 Iulie 2023: Episodul 1
  • 19 Septembrie 2023: Episodul 2
  • 3 Octombrie 2023: Episodul 3
  • 19 Octombrie 2023: Episodul 4
  • 2 Noiembrie 2023: Episodul 5
  • 7 Noiembrie 2023: Episodul 6

Ducati World Première 2024

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*