TIBERIU TROIA

Sepang – dupa prima zi de teste oficiale MotoGP

Pentru sezonul competitional MotoGP iarna a trecut, iar cursele sunt precedate de sesiunile de teste, care au ajuns la etapa programata la Sepang.

Valentino_teste_Sepang

Valentino Rossi cu prietenii in boxa la Sepang

Ieri, 4 februarie, a fost prima zi de teste si toata lumea astepta cu nerabdare si interes surprizele, care nu au intarziat sa apara.

Rezultatele primei zile sunt mai jos, dar timpii reusiti de piloti nu ilustreaza situatia reala din teren.

Marc Marquez conduce in acest clasament provizoriu, dar, ca sa reuseasca acest timp bun, eforturile depuse au fost considerabile, pentru ca toata ziua a fost dominata de pilotii Yamaha, Valentino Rossi, urmat de Jorge Lorenzo si Pol Espargaro, de la echipa satelit, toti foarte multumiti de progresele evidente reusite de echipa tehnica de la Yamaha.

Marc Marquez_teste_Sepang

Marc Marquez in teste la Sepang

Imbunatatirea motorului pregatit pentru 2015 fusese anuntata si recunoscuta inca de la testele de la Valencia, dar motocicleta adusa aici, la Sepang, este si mai buna, progresul fiind evident si declarat de pilotii echipei de uzina.

Modificarile sunt greu de remarcat vizual, pentru ca principalele schimbari aduse motocicletei sunt la cadru, la sistemele electronice, care, impreuna cu noul sistem de esapament, model slash-cut, care suna mai tare, au facut motocicleta mai cursiva, mai usor de condus, fapt care va conta foarte mult la finalul cursei, in uzura cauciucurilor.

Vale_teste_Sepang

Valentino Rossi in teste la Sepang

Cutia de viteze nu este 100% seamless, dar se pare ca acest stadiu de dezvoltare nu ii incurca foarte mult pe pilotii echipei de uzina, care arata amandoi mult schimbati fata de inceputul sezonului trecut.

Valentino este foarte increzator in fortele proprii, exuberant si evident multumit de motocicleta, iar Lorenzo arata din punct de vedere fizic, ca la inceputul carierei sale in MotoGP, in 2008, intr-o forma de zile mari, fata de inceputul anului 2014, cand nu incapea in combinezonul de piele, dupa operatia suferita, fiind si el jovial si comunicativ cu reporterii prezenti la Sepang.

Jorge_teste_Sepang

Jorge Lorenzo in fata boxelor la Sepang

Rossi a declarat ca a lucrat in extra-sezon pe circuitul de la ranch-ul sau, cautand sa imbunatateasca perioadele de franare si intrarea in viraje, sa inteleaga mai bine fata motocicletei (adica suspensia si frana) si sa controleze mai bine supravirarea.

In acest timp, impresia generala a fost ca, in acest stadiu, Honda este putin depasita, chiar daca toata lumea a fost impresionata de eforturile depuse, Pedrosa avand la dispozitie si folosind 3 motociclete, Marquez 4 motociclete si echipa de teste alte 4 motociclete.

La un cost estimat de 5 milioane dolari per unitate, numai valoarea flotei de motociclete se ridica la o suma astronomica.

Pedrosa_teste_Sepang

Dani Pedrosa in teste la Sepang

Chiar daca rezultatele si impresia lasata pana in acest moment, plaseaza Yamaha in frunte, sa nu uitam ca este totusi o prima zi de teste, nimic mai mult si, pana la inceputul sezonului (ca sa nu mai vorbim de sfarsitul lui), mai este cale lunga…

Merita remarcata prestatia de exceptie a lui Andrea Dovizioso, care promite o revenire in plutonul fruntas a motocicletei Ducati, fiind rapid si constant pe tot parcursul primei zile de teste.

Celalalt mare producator European, Aprilia, nu se poate lauda cu aceleasi rezultate spectaculoase, principalul pilot al echipei, Marco Melandri, reusind cel mai bun timp, cu 2 secunde mai slab decat cel al colegului de echipa, care ar trebui sa fie locotenetul lui, Alvaro Bautista, care, dupa umila mea parere, va inregistra la finalul sezonului o pozitie meritorie in clasamentul general, foarte probabil mai buna decat al pilotului numarul 1 al echipei – Melandri.

In sfarsit, echipa Suzuki se pare ca a depasit problemele tehnice inregistrate la testele de la Valencia, unde 3 dintre cele 4 motoare au cedat si acum trebuie sa lucreze la puterea motoarelor, din moment ce fiabilitatea se pare ca a fost rezolvata. Acum incepe cursa pentru mai multi cai putere, ca mai toti ceilalti jucatori.

Vale_in_boxa_teste_Sepang

Rezultatele primei zile de teste mai jos:

2015_MotoGP_Test__Sepang_classification_1

Sursa foto: MotoGP

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*