TIBERIU TROIA

Curse de moto – obiceiuri dispărute – turul de recunoaştere şi salutul sportiv

Motociclismul, ca orice alt sport, evoluează. În curse de moto apar proceduri şi reguli noi, dispar obiceiuri şi reguli vechi. Totul se schimbă, unele lucruri în bine, altele în rău.

curse de moto

Spre tribuna oficială pentru salutul sportiv

Orice s-ar spune, cursele de motociclism viteză desfăşurate pe stradă aveau parfumul lor.

Majoritatea motoarelor erau nişte gloabe, piloţii nu aveau echipament corespunzător, măsurile de securitate erau insuficiente, riscurile erau mari, dar spectacolul era inegalabil pentru zecile de mii de spectatori prezenţi la fiecare cursă.

Poate o să spuneţi că, înainte de 1989, oamenii nu aveau alternativă şi veneau la cursă din lipsă de activitate.
Am mai auzit această replică, dar eu cred că adevărul era altul.

Fiorul pe care îl simţi la câţiva metri de motocicletele care trec pe lângă tine în viteză, nu poate fi înlocuit de nici un grătar la pădure, sau partidă de pescuit.

Spun asta, chiar dacă îmi plac şi grătarul şi pescuitul, dar o cursă în oraş e cu totul altceva şi orice descriere e searbădă şi nu poate ilustra corect emoţia care te copleşeşte.

curse de moto obiceiuri disparute

Piloții de la clasele mari la salutul sportiv

Ziua cursei, duminică dimineaţa începea cu defilarea tuturor sportivilor, care ieşeau din parcul echipelor împingând motocicletele cu motorul oprit, până în dreptul tribunei oficiale, unde erau aşteptaţi de oficialităţile locale.

După câteva cuvinte de bun venit rostite de gazda cu cea mai importantă funcţie (partea asta era mai de cacao, dar ce să-i faci…), directorul de concurs saluta sportivii cu o formulă uzuală pe atunci – “Pentru gloria sportului”, iar sportivii răspundeau “Înainte”.

Bineînţeles că toţi ne purtam ca în liceu, adică ne înghesuiam să strigăm cât mai tare, nu pentru că ne-ar fi muncit sentimentele patriotice, ci pentru că trebuia să facem şi noi mişto de ceva, nu puteam sta chiar degeaba şi să cântam în struna partidului.

După partea asta şi plăcerile ei infantile, urma turul de recunoaştere, care ne interesa pe toţi.
După antrenamentele de sâmbătă, pe timpul nopţii puteau apare bălţi, gunoaie, praf pe viraje, sau te miri ce altă nefăcută, pe care o puteai descoperi în timpul acestui tur şi, eventual, puteai modifica trasa pe care o pregătisei în turele de antrenament.

Aşadar, toată lumea pornea motoarele şi se pleca în acest tur la grămadă, juniori cu Mobra, lângă ataşe cu motoare de Wartburg, fete cu motoare obosite, alâturi de cei de la clasa 500cc, cu bombele monociclindru, pe care le porneau cu mare greutate împingându-le.

Chiar dacă pare că era o debandadă totală, nu aveau loc nici un fel de incidente, sau accidentări, pentru că exista o ordine nescrisă foarte clară. Primii plecau cei cu motoarele de 50cc, după care veneau cei cu 125 si 175cc. Urmau echipajele de ataş şi ultimele motoarele rapide, de 250 şi 500cc, atât cât au existat.

Toate motoarele erau în 2 timpi şi foloseau bujii reci, pe care trebuia să le foloseşti la parametri, nu se putea merge la relanti, cu motorul bâlbâit, pentru că se ancrasa bujia, iar bujiile de curse valorau greutatea lor în aur, nu se gâseau pe toate drumurile.

Pentru piloţi, sentimentul era cam cel pe care îl au motocicliştii participanţi la defilările de azi, iar cei care au fost măcar o dată la o astfel de defilare înţeleg ce vreau să spun. În plus, toţi spectatorii de pe margine, se uitau la sportivi cu admiraţie egală, toţi erau speciali.

Acolo, în mulţimea care defila prin faţa lor, nu se ştia care e campionul şi cine e ultima gaină de la CAP, toţi erau piloţi…

Probabil că cei din noua generaţie de cursieri se vor amuza de turul de recunoaştere stupid dar, pe atunci, nu exista încălzire în ziua cursei (Warm-up pentru cunoscători), aşa că turul nu era chiar inutil, poate doar ciudat şi demodat.

curse de moto obiceiuri disparute

Reşiţa – prezentarea echipelor la o cursă internaţională

Odată cu participarea echipei naţionale la cursele internaţionale din Cupa Prietenia, a devenit clar pentru toată lumea că motociclismul a evoluat şi noi eram aici, în România, rămaşi în urmă cu vreo 20 ani, aşa că s-a renunţat la turul cu motoarele la grămadă, iar ceremonia de salut a început să se ţină fără motoare, se prezentau doar echipele, sportivii şi antrenori.

Ceremonia salutului a mai rezistat până în 1990, pentru că schimbările survenite odată cu noua orânduire neocomunistă au impus desfiinţarea acestui obicei care amintea de taberele de muncă patriotică, sau adunările pioniereşti.

Penibile, sau nu, turul de recunoaştere şi salutul comunist rămân parte din istoria sportului cu motor şi, oricât de mult le-am criticat şi batjocorit, nu pot să nu-mi aduc aminte cu plăcere şi nostalgie de obiceiurile dispărute şi curse de moto uitate de mulţi.

.

Dacă v-a plăcut povestea despre cursele de motociclism ale anilor trecuți, mai jos puteți găsi articole asemănătoare.

Fete motocicliste – primele curse de moto viteză pentru domnişoare

Primele curse moto de viteză pentru copii organizate în România – filmare Caransebeş – 29 septembrie 1996

Singura cursa moto de viteză de la Glina, la marginea Bucureştiului – Povestea ei

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*