TIBERIU TROIA

Salonul Auto Moto – SAM – Am fost acolo şi nu mi-a plăcut !

Îmi pare rău s-o spun, dar, în accepţiunea generală, Salon înseamnă altceva, nu ceea ce a fost organizat la SAM, în Piaţa Constituţiei.

SAM

Am fost, am filmat câte ceva, împreună cu colegii de la Digi24, am încercat să facem ceva pentru comunitatea moto din România, dar asta nu înseamnă că trebuia să-mi şi placă…

SAM

O amestecatură de şcoli moto care au început să-şi facă publicitate agresivă bazată pe nimic, câte un service moto încercând să atragă ceva clienţi pe praful ăsta, un stand cu accesorii originale ale piloţilor din MotoGP, care avea produse mult prea bune pentru acest eveniment şi un singur importator de motociclete (Ducati mai précis), care cred că regretă prezenta.

SAM

Noroc cu entuziasmul celor de la Slow Riders, care continuă neobosiţi să militeze pentru educarea automobiliştilor şi încearcă să amintească tuturor că existăm în trafic şi noi, motocicliştii.

SAM

SAM

Asta pe partea moto a Salonului.

Despre partea auto nu pot spune prea multe, pentru că nu e specialitatea mea, dar Salon tot n-a fost, mai mult un fel de spectacol de calitate îndoielnică, actorii principali fiind piloţii de drift, din care unii au fost de-a dreptul penibili.

Ceva standuri cu mâncare şi băutura (că vorba, organizatorilor, circ fără pâine nu se poate), mici şi bere oferite în costul biletului şi lume destul de multă (cel puţin duminică, pentru că sâmbătă vremea nu a fost pe măsura aşteptărilor).

Nu cred că ceea ce s-a întâmplat la SAM a adus ceva bun pentru mişcarea moto din Bucureşti, nici că ar fi prezentat ceva nou, sau măcar interesant, aşa cum se presupune că ar trebui să se întample la un Salon.

Spre deosebire de alte manifestări din acest sezon, cum a fost Custom Wheels, care a fost un adevărat pas înainte în viaţa comunităţii moto, la SAM nu am simţit nimic, decât că aş fi fost jefuit de ceva bani, în cazul în care aş fi cumpărat bilet.

SAM

Dacă şi evenimentele care vor urma vor copia acelaşi tipar folosit de SAM, eu unul nu mai merg, sunt atâtea alte lucruri mai bune de făcut în viaţă, chiar şi în cea de motociclist…

SAM

Dacă nu aţi văzut toate materialele postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de FB, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube – https://www.youtube.com/tiberiutroia

One thought on “Salonul Auto Moto – SAM – Am fost acolo şi nu mi-a plăcut !

  1. Cristi

    Ce am observat eu si nu mi se pare normal este ca un singur motociclist a fost care avea motocicleta ingrijita (spalata probabil “ca la carte” si o ceara aplicata). Ori sunt eu deplasat sau obsedat dar mie unu imi e si jena sa ies la o plimbare de transbucegi cu motorul in starea in care erau cele expuse pe acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*