TIBERIU TROIA

Campania de verificare gratuită oferită de Honda şi de ce e bine să mergem la unităţi service autorizate

Pentru că aveam nişte întrebări legate de campania de verificare gratuită oferită de Honda, am stat de vorbă cu Dan Demetrescu, cel mai nou dealer Honda.

Cu puţin timp în urmă, Honda Trading, firma importatoare a produselor celui mai mare producător de motociclete din lume, a anunţat o campanie de verificare de primăvară gratuită pentru toţi posesorii de motociclete Honda.

Fiind obişnuit cu astfel de campanii binevenite, încă de pe vremea când lucram la unul dintre dealerii reţelei, am fost curios să văd care este reacţia motocicliştilor la oferta făcuta de importator.

Cu vreo cinci ani în urmă, când m-am ocupat personal de derularea unei acţiuni similare, îmi aduc aminte că am avut parte numai de oameni mulţumiţi de rezultatul acţiunii, oameni care s-au întors la acelaşi service pentru alte probleme.

Pentru că de vreo trei ani nu am mai fost implicat în activităţi de service, eram curios să văd cum a evoluat piaţa şi cum a fost privită iniţiativa.

verificare gratuită

Magazinul Motor Team din Bucuresti, dealer autorizat Honda

Am considerat că cel mai în măsură să răspundă la aceste întrebări este vechiul meu prieten, Dan Demetrescu, om cu mare experienţă în domeniu şi cu nişte ani petrecuţi pe circuitele de viteză, cel care a făcut ca firma sa Motor Team să fie recunoscută ca una dintre cele mai stabile şi serioase operaţiuni moto din Bucureşti.

Mai jos este înregistrarea rubricii moto din cadrul emisiunii Undă Verde, în care, împreună cu Cetin Raşit, realizatorul emisiunii, am purtat o scurtă discuţie cu Dan, ca să aflăm câteva detalii legate de derularea campaniei de verificare gratuită şi de ce este recomandat ca operaţiunile de service să fie executate de unităţile autorizate RAR.

Materialul “Campanie de verificare Honda si de ce trebuie mers la service autorizat” a fost transmis la DigiFM, în rubrica moto a emisiunii Unda Verde din 28 martie 2016 şi poate fi găsit pe Sound Cloud.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*