TIBERIU TROIA

Începutul anilor ’80. Puteai număra motocicletele japoneze pe degete. Eram puţini, dar ne respectam şi îi respectam şi pe ceilalţi, care aveau motoare vechi.

Relu şi Honda CB400N

E greu să uiţi anii ’80.

Cea mai nenorocită perioadă, în care Mobrele aveau cotă de benzină de 3 litri pe lună, iar motocicletele 5 litri.

Ce dracu’ să faci cu 5 litri pe lună ? Şi cu toate astea, se mergea cu motocicletele, pentru că pe vremea aceea, motocicletă aveau numai cei cu adevărat pasionaţi, gata să facă sacrificii pentru motor, indiferent că era CZ, IJ, MZ, sau Simson. Nimeni nu-şi lua motor numai pentru că era la modă (pe atunci nu se spunea că “e cool”).

Am auzit de tot felul de soluţii folosite, reţete imposibile pe care băieţii le născociseră. Se mergea cu neofalină, cu plotox, cu diluant şi cu multe alte lichide de care nici nu auzisem şi nu ştiam la ce se folosesc, dar se găseau prin fabrici, de unde se putea lua orice, doar erau ale noastre, ale poporului.

Nu se putea alimenta oriunde, numai la nişte benzinării stabilite, care vindeau numai motocicletelor mici sau mari, iar dacă plecai prin ţară, riscai să stai la câte o benzinărie, aşteptând la coadă vreo două, trei zile.

Acea perioadă ne-a unit, pentru că stăteam la PECO cu orele, Mobre, amestecate cu motociclete de toate felurile. Dispăruse orice urmă de infatuare, chiar dacă cei care aveau motoare deosebite erau mândri de ele. Erai mândru, dar erai egal cu ceilalţi şi toată lumea suferea în aceeaşi măsură.

Motociclete japoneze mai mari de 125cc erau foarte puţine. Atât de puţine, încât ne cunoşteam.

Era un CB550 care stătea mai mult în casă, două Honda CX500 – Florin şi Răzvan, Alexei avea Honda CBX650, Doru Motoru’ o Honda XL500R, Grigore un Suzuki GT550, Zăhărel avea Kawasaki Z650, Reluţu, prietenul meu, Honda CB400N, iar eu Yamaha XS400.

Cu piesele era mai greu, dar, când se putea, improvizam şi ne descurcam pe plan local. Componente ale instalaţiei electrice era mai greu să construieşti, dar tot ce însemna metal sau tablă nu era o problemă, doar industria românească înflorea.

Una din lucrările cele mai reuşite a fost un set de tobe de eşapament pe care le-am produs la Yamaha mea. Adică eu n-am produs nimic, dar Relu, lucrând la 23 August, avea tot felul de meseriaşi, unul mai bun ca altul.

Cel mai tare era un nene surdo-mut, care era tinichigiu. Meseriaş cu o răbdare fără margini, omul bătea tabla cu ciocanul zile în şir. E adevărat că nici nu îl prea deranja zgomotul, aşa că bătea cu ciocanul până ieşea piesa exact ca originalul.

Suduri, piese construite din ţeavă, frezate din material brut, sau turnate la turnătoria de precizie, jante îndreptate, chiulase reparate, pistoane turnate, platane de vilbrochen prelucrate şi tratate, nimic din toate aste nu s-a inventat acum, se fac de decenii, poate chiar mai uşor decât acum, când marile uzine au dispărut.

Ne întâlneam des, ne plimbam împreună de câte ori puteam, s-au legat prietenii de-o viaţă, care au rezistat mult după ce motoarele nu au mai existat. Ne ajutam între noi, nimeni nu era disperat să facă bani din asta şi, chiar dacă mai apăreau discuţii, între noi exista o legătură trainică, ca în adevăratele prietenii dintre bărbaţi.

Au trecut mai bine de 30 de ani şi continuăm să ne vedem. Cei mai mulţi suntem în continuare pe motoare şi avem ce povesti încă mult timp.

Ne uităm în jur, vedem noile generaţii şi nu înţelegem multe lucruri.

Există şi acum pasionaţi de motoare, dar totul se desfăşoara altfel.

Unde sunt duminicile în care ieşeai în faţa casei să speli motocicleta timp de câteva ore, însoţit de prieteni şi o navetă de bere ?

Unde sunt cei care curăţau cromul motoretei o jumătate de zi, cu pastă de curăţat cromul, soluţie pentru aluminiu, polish pentru vopsea şi şampon pentru jante ?

În 30 de ani s-a schimbat modul în care îţi arăţi dragostea pentru motorul tău ?

Am văzut motociclete îngropate în zăpadă. Pe ele nu le iubeşte nimeni ?

Toate lumea e în criză de timp, dar asta nu ar trebui să te facă să îţi uiţi motorul. Iubiţi-le aşa cum le iubeam noi cu 30 de ani în urmă.

Şi cum continuăm să le iubim şi acum.

Yamaha mea – XS400

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.