TIBERIU TROIA

De vorbă cu Chaz Davies la Ducati World Premiere 2016

L-am întâlnit pe Chaz Davies, unul dintre cei mai promițători piloți din generația tânără, la prezentarea noilor modele Ducati de la Milano.

Chaz Davies a început să participe la curse rezervate copiilor la doar 8 ani, luând startul în anul 1995 în Campionatul Britanic Mini Moto.

Patru ani mai târziu, la doar 12 ani, a fost înscris în cursele de viteză pe circuit, la clasa de juniori și, în același an, a participat în competiția monomarcă Aprilia Challenge 125, primind dispensă de vârstă.

În primul sezon la juniori a terminat toate cursele pe locuri care punctau, fiind singurul pilot care a reușit această performanță, a stabilit recordul de tur pe circuitul Donington Park și a fost declarat adolescentul anului – “Superteen of the Year”.

Chaz Davies

Chaz Davies în 2001

Anul 2001 a reprezentat debutul tânărului Chaz Davies în Campionatul Britanic, la clasa 125 cc, competiție recunoscută ca cel mai puternic campionat național din lume, devenind cel mai tânăr câștigător de cursă la numai 14 ani și 5 luni, pe circuitul Thruxton.

Urmare a rezultatelor deosebite, Davies este numit de BBC, “Young Sports Personality of the Year”, iar compania de management Dorna Sports îl înscrie în echipa Team Matteoni Racing, cu care Chaz Davies participă în 2002 la clasa 125 cc din Campionatul Mondial de Motociclism și devine cel mai tânăr pilot care a concurat un sezon complet în curse de GP.

După un prim sezon la clasa 125 cc, Chaz este cooptat de Aprilia Germania, care îl susține și promovează la clasa 250 cc, iar Chaz devine cel mai tânăr pilot care punctează la clasa 250 cc din Campionatul Mondial.

Chaz Davies

În 2004 este în continuare cel mai tânăr pilot de la clasa 250 cc, mai tânăr cu doi ani decât următorul ca vârstă și termină competiția pe locul 13 din 36 de piloți înscriși, în ultimele trei curse ale sezonului reușind clasari în top 10.

Chaz Davies își continuă neabătut cariera fulminantă, în 2008 devine primul pilot britanic învingător la cursei Daytona 200 la clasa Supersport, pentru ca trei ani mai târziu, în 2011 să cucerească titlul de Campion Mondial Supersport, cu șase victorii de cursă, fiind votat în Țara Galilor „Personalitatea sportivă a anului”.

Chaz Davies

Chaz Davies, Campion Mondial Supersport 2011

Începând din 2012, Davies participă la Superbike, în ultimii trei ani fiind pilotul echipei oficiale Ducati și, în această perioadă, reușește să câștige 20 de curse, din care 11 curse numai în acest an.

În acest moment al carierei l-am întâlnit pe Chaz Davies la premiera mondială a modelelor Ducati, eveniment desfășurat în sala Teatrului Național din Milano, ocazie cu care am reușit să-i smulg un scurt interviu, fiind invitat la eveniment de Metrotehnica Internațional, importatorul oficial Ducati în România.

Chaz Davies

Materialul filmat a fost prezentat în rubrica moto a emisiunii La Volan, difuzată de Digi24  sâmbătă 19 noiembrie 2016.

Dacă v-a plăcut interviul şi relatarea evenimentului, mai jos puteţi găsi alte interviuri luate unor mari campioni din lumea motociclismului și povestea evenimentului de lansare a noilor modele Ducati pentru sezonul 2017.

De vorbă cu Casey Stoner la Ducati World Premiere 2016

De vorbă cu Andrea Dovizioso la Ducati World Premiere 2016

Lansarea noilor modele Ducati 2017, un spectacol de gală

Dacă nu aţi văzut toate prezentările de echipamente moto postate până acum pe blogul  POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele moto pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*