TIBERIU TROIA

Aprilia, Moto Guzzi, Piaggio și Vespa sunt din nou reprezentate oficial în România

Vestea bună a începutului de sezon este că magazinul importatorului oficial Piaggio se va deschide curând în București.

Piaggio - The Bike Hub Romania

Timp de mulți ani, concernul Piaggio a fost reprezentat în țara noastra de una din firmele grupului Paneuro.

Activitatea a început în stil mare și îmi aduc aminte de standurile de la diferitele expoziții moto, în care nu mai aveai loc de Paneuro, de parcă ar fi fost cel mai mare producător mondial, direct prezent în România.

Firma a început să se extindă peste măsură, se dorea obținerea reprezentării a cât mai multe firme, au fost adăugate și alte mărci la colecția de firme existente, chiar a existat o tentativă de a prelua și Yamaha.

Din păcate, organizația nu putea acoperi toate aceste ambiții, nici sponsorizările uriașe făcute, astfel încât sfârșitul nu s-a lăsat mult așteptat.

Sutele de clienți care se bucuraseră cumpărând câte o Vespa, un Piaggio, sau alte motociclete comercializate de Paneuro, au rămas fără suport tehnic și piese de schimb.

Situația era paradoxală, concernul fiind cel mai mare producător European, după numărul de unități vândute, dar situația nu a fost singulară în România, alte mari firme aflându-se în aceeași situație.

Piaggio - The Bike Hub Romania

După niște ani în care posesorii de motoare produse de Piaggio au fost nevoiți să procure piese din diferite surse, iată că începutul anului 2018 ne aduce vestea pe care mulți o așteptau: grupul Piaggio este din nou reprezentat oficial, de data aceasta se pare că este o operațiune serioasă și vom asista în scurt timp la deschiderea primului magazin Piaggio în București.

The Bike Hub Romania, noul importator al concernului Piaggio, pregătește nu numai un magazin foarte frumos în centrul Bucureștiului, o unitate service modernă, dotată cu toate echipamentele și sculele necesare, dar intenționeaza să sprijine și cluburile de pasionați ai mărcilor pe care le reprezintă.

Încă nu am libertatea să dezvălui locația magazinului sau ziua deschiderii acestuia, dar evenimentul va avea loc în scurt timp, așa că voi reveni în curând cu noi precizări.

Așadar, posesori de Aprilia, Moto Guzzi, Piaggio și Vespa, țineți aproape !

Dacă nu ați văzut ultimul test făcut modelului Moto Guzzi V7 III Racer, mai jos este articolul postat recent.

Prezentare Moto Guzzi V7 III Racer – varianta video

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

4 thoughts on “Aprilia, Moto Guzzi, Piaggio și Vespa sunt din nou reprezentate oficial în România

  1. Alex

    Bună ziua,
    Sunt posesor de două Moto Guzzi Griso, una de 1100 și una 1200 8V SE, niste motociclete senzaționale care atrag toate privirile și admirația oamenilor din jur. Era timpul să revină oficial în România și sper cu această ocazie ca cât mai mulți motocicliști români să își cumpere motociclete Moto Guzzi. Multumim pentru articole și informații

  2. Tiberiu Troia Post author

    Mă bucur că articolul a fost util.
    Voi continua să postez informații despre activitatea firmei, pentru că avem o relație prietenească și mă ocup de promovarea companiei.

  3. George

    Buna ziua,
    Ma tot gandesc de vreo 2 ani sa imi achizitionez un rsv4. Oare voi avea acces la piese intr un timp util de acum inainte? Asta era motivul pt care foarte putinu motociclisti din tara noastra fugeau de motoarele europene. O zi buna!

  4. Tiberiu Troia Post author

    Actuala firma importatoare este foarte serioasa si face eforturi pentru ca totul sa mearga bine.
    Ritmul in care fabrica asigura piesele, asta este cu totul altceva si situatia este aceeasi la toate firmele italiene(poate cu exceptia firmei Ducati).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*