TIBERIU TROIA

Pe Strategica sau cu Yamaha Ténéré 700 pe coclauri – partea 1 – de Marcel Petrișor

Strategica cu Yamaha Tenere 700

Blocați tot sezonul 2020 de Guvid19 între mantinelele țării, am pupat pe frunte vizele expirate pentru Iran, Mongolia, Rusia și toate Stanele din Asia, țări pe care-ar fi trebuit să le bântui anul ăsta pe motocicletă împreună cu Călin Drăgan și le-am trimis în bejenie în cufărul cu amintiri.

Apoi, inspirați de cartea de istorie de clasa a 8-a și, ca să nu cădem în depresie, am decis să ascultăm vorbele lui Ștefan cel Mare și să transformăm înfrângerea în victorie, deci s-o tulim repejor pe undeva, până nu ne ia cu izoleta dedicată pacienților cu tulburări de comportament.

Deși amândoi am tocit ceva pingele (și anvelope) de-a lungul anilor pe plaiurile mioritice, ne-am amintit de Strategica și, la capătul dinspre iarnă al toamnei, am plecat să mai descoperim niscaiva locuri cu densitate mică de popor pe kilometrul pătrat.

Pe Strategica cu Yamaha Tenere 700

Înainte de toate, dragă prietene motociclist, trebuie să știi că mai toată viața am bătut lumea, coclaurii și câmpii de unul singur. De ce singur? Cel mai pe scurt aș putea să-ți spun motivele cu liniuțe:

– pentru că n-am găsit pe cineva cu care să am același ritm;

– pentru că n-am dat de nimeni care să reziste la tăvăleală pe termen lung;

– pentru că nu m-am priceput să găsesc oameni cu scaun la cap și Scala Rider la cască, împreună cu care să am ce povesti. Sau ei cu mine;

– pentru că îmi place singurătatea și cum se pricepe ea să mă dezbrace de măști și fake-uri, pentru că nu mă satur să mă minunez cum îmi scoate ea la suprafață gunoiul dar și lucrurile bune.

Pe Strategica cu Yamaha Ténéré 700

La prima liniuță ți-aș spune că, atunci când doi motocicliști au ritmuri prea diferite, în cele din urmă fie unul se plictisește, fie celălalt riscă să ajungă la spital. Într-o tură de 2-3 zile, mai treacă-meargă; faci concesii, o lași mai moale sau forțezi un pic nota, după caz. Dar când ești săptămâni sau luni de zile pe drumuri, nepotrivirile nu mai sunt deloc distractive. E aceeași diferență ca-ntre iubita de-o noapte agățată într-un club și cea cu care ai vrea să trăiești o viață. Nu merge cu păcăleli și e complicat s-o ștergi acasă când ceva nu-ți mai convine.
Recunosc, de multe ori ritmul meu de drum nu-i tocmai blând. Când merg încet prea mult timp încep să fiu neatent și fac prostii. Cu siguranță că barem câțiva o să înțeleagă despre ce vorbesc.

La a doua liniuță adaug că nu-i mare inflație de motocicliști care să reziste la mai mult de 1000 km pe zi. Și nu o dată mi s-a întâmplat să fac astfel de distanțe, de drag sau de nevoie, uneori prin ploaie de la un capăt la altul. Iar când asta se repetă zile la rând, trebuie să ai nu numai kur de fier (vezi http://www.tiberiutroia.ro/2020/08/strania-poveste-a-unui-kur-de-fier/), dar mai trebuie să fii echipat din fabricație cu nervi tăbăciți și spate de hamal. Plus că n-ar strica să ai o relație tovărășească cu durerile de tot felul pentru că, după cum se știe, durerea e prietena soldatului.

Pe Strategica cu Yamaha Ténéré 700

În sfârșit, legat de a treia liniuță trebuie să-ți mărturisesc că am încercat de-a lungul anilor să mă înhăitez cu motocicliști de tot felul: de la intelectuali parfumați și buceardori liberi doar duminica după amiază, până la bărboși cărora puteai să le razi cu briceagul vaselina de pe echipamentul ce n-a pupat Coccolino la viața lui.

Până și de subiectele cu pu, pi și fu se mai satură omul după o vreme, ce să mai vorbesc când preopinentul îți povestește despre trântele lui cu detalii împărțite pe fracțiuni de secundă: “și când mi-o tăiat luzărul ăla calea, întâi am frânat până am scos fum din guma față, apoi mi-am dat seama că n-am cum să opresc la timp, după care am lăsat frâna și am încercat să-l ocolesc prin dreapta, da’ i-am văzut mutra speriată și m-am decis să-l ocolesc prin stânga, însă de la bruscare am derapat, apoi am contrabracat încercând să țin motorul pe drum, dar am ajuns pe criblură și am decis că mai bine dau drumul motorului decât să-mi rup vreun picior”.

Pe Strategica cu Yamaha Ténéré 700

Vedere spre Buila Vanturarita

Toată experiența mea zice că în 99,9% dintre căzăturile cu motocicleta lucrurile se întâmplă cam așa: Bang-zbang! Întâi ești pe jos și abia după aia îți dai seama că ai căzut. Realitatea asta simplă e împopoțonată post „festum” de orgolioși și control-freakși cu explicații savante, astfel încât ipochimenul să iasă basma curată din poveste și eventual să fie admirat de orfelinele dispuse să creadă cum a evitat el cu dibăcie o catastrofă și a salvat planeta de la dezastru.

Dragi motocicliști mai la început de carieră, dacă n-aveți nimic mai bun de făcut, luați-o pe-asta de la unul care a frecat ceva costume de asfalt și a luat un sac de trânte în enduro: mai toate căzăturile pe care le-am executat s-au datorat prostiilor pe care eu le-am făcut și care, în cele mai multe cazuri, ar fi putut fi evitate. Astfel de prostii au fost neatenția, forțarea limitelor, supraevaluarea, tratarea riscurilor cu sictir, îngurguțarea, nepotrivirea stilului de mers cu experiența. Cam asta e. Când ești cinstit cu tine ai o șansă să corectezi. În rest ai și tu tot dreptul să înveți pe pielea ta, deși n-ar fi deloc rău ca pielea aia să fie apărată de un echipament de calitate. Cu un astfel de echipament, cu o fărâmă de minte și cu un pic de noroc (de care ai nevoie chiar și când ieși din casă pân’ la vecina, după o țâră de poprică), m-am trezit că n-am avut niciun os rupt în 44 de ani pe două roți. Ceea ce cu drag vă doresc și vouă.

Pe Strategica cu Yamaha Ténéré 700

Noa, și cum tot sacul își găsește până la urmă petecul, când nici prin cap nu-mi mai trecea și mă așteptam mai puțin, l-am întâlnit pe Călin. Mirosindu-l că-i la fel de extremist ca mine în vremurile de glorie, mi-am ascuns cu greu rânjetul din colțul gurii când m-am prins că nici pe el nu-l mai satură Dumnezo de călărit și vrea înc-o tură și înc-o tură, ca pușcăriașul scăpat la bordel. Depășind cu-n spârc criza bărbatului de 40 de ani, a ratat la mustață mașina decapotabilă și, împins de la spate de o soție mai altruistă decât ai crede că există în realitate, s-a apucat de motociclit cu disperarea autoizolatului pe care se pregătește Sică să-l bage în carantină pe tot restul vieții. Așa că, încă de când și-a luat permisul, chestie care nu s-a întâmplat de prea multe primăveri, bagă anual 30-40.000 km pe două roți, șucărit că a aflat atât de târziu de drăcovenia inventată de Gottlieb Daimler exact acum 135 de ani.

Dacă adaug  despre Călin, zis și Stolo (motiv pentru care mumia aia de fost prim ministru ar trebui să fie tare fălos), că e o veritabilă enciclopedie ambulantă și e-n stare să-ți spună nu doar marca de odicolon cu care s-a dat Jacques-Yves Cousteau înainte să se scufunde în peștera Izverna, dar și istoria calcarului pe care își reazemă cricul de la motor, încă de pe vremea când euglena verde păștea pe el microbi procarioți, vei înțelege că turele împreună nu-s deloc plictisitoare. Sigur, asta când nu ne cufundăm amândoi, vorba poetului, “în stele și în nori și-n ceruri nalte”, adică spus pe românește când nu tăcem cu orele, ca doi ardeleni mutalăi ce suntem în esențele noastre.

Strategica cu Yamaha Ténéré 700

Ca să fiu cinstit până la capăt trebuie să mai recunosc că, de când ne-am făcut frați de cruce cardanică, el s-a ocupat exclusiv de organizarea turelor comune: de la trasee, năzbâtii tehnice, ciorapi de neopren și canistre, până la variante de backup, scule, vize, trackuri și SIM-uri necesare în călătoriile de prin tot felul de țări suspecte.

Dacă ar fi să-mi găsesc o scuză comodă și să caut motivul pentru care el e mereu organizatorul principal aș zice că am (pentru prima oară) ocazia să-mi trag sufletul, după o grămadă de ani în care m-am ocupat singur de toate, conform principiului de bază al fruntașului în muncă: eu conduc, eu execut, eu cu mine nu discut. Întâlnirea cu Stolo s-a întâmplat, spre norocul meu, taman când prin călătorii am devenit mai preocupat să miros florile, ca Ferdinand, decât de recorduri și performanțe motociclistice.
Dacă ar fi să nu-mi găsesc nicio scuză, aș zice că mă bucur să fiu un fel de parazit profitor al minții căliniene, atât de bine organizate încât Bill Gates și Steve Jobs (să-l ierte Marele Arhitect) și-ar da la gioale pentru ea, fără scrupule.

Strategica cu Yamaha Ténéré 700

Strategica e numele sub care e cunoscut un drum de vreo 50 km, construit de armata germană în Primul Război Mondial. Drumul șerpuiește pe crestele munților Latoriței, la altitudini în jur de 2000 m și-ți dă ocazia să faci niște poze de antologie spre culmile munților Parâng, Căpățânii și Lotrului. Nemții au făcut și folosit acest drum ca să urechieze armata română ce-și făcea de cap prin Transilvania, pe atunci încă neunită cu România.

Continuare în partea a 2-a – Strategica cu Yamaha Ténéré 700

.

Sunt pe motocicletă din 1977, adică de 43 de ani. În perioada asta n-a fost niciun an, ba poate nici măcar o zi fară să am cel puțin o motocicletă. Marcel PetrișorDe obicei au fost două-trei, maxim cinci de-odată.

Am depășit de multișor milionul de kilometri pe două roți, îți spun asta nu ca să mă împopoțonez cu sclipiciuri, ci ca să știi că-ți consumi timpul cu unul din cei mai hârșâiți motocicliști locali încă în activitate.

Am condus toate genurile de motociclete, sute de modele diferite. Prima a fost un Simson, la 15 ani; acum merg la drum pe un Yamaha Super Tenere 1200, în teren pe un Yamaha WR250 iar prin oraș pe Yamaha X-Max 300.

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul  YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*