TIBERIU TROIA

Cursa 125 cc – Târgu Mureş, 14 iulie 1996 – Campionat naţional, etapa a 2-a – filmare proprie

După ce au văzut cursa 125 cc desfăşurată la Caransebeş, toţi cei care urmăreau Campionatul 1996 aşteptau continuarea, pentru că la start se prezentau trei motociclete şi tot atâţia piloţi valoroşi, oricare dintre ei în stare să câştige cursa şi titlul de Campion.

cursa 125

Tănase Drăghici cu Yamaha TZ125

Principalii jucatori ai acestei curse şi a întregului campionat sunt aceeasi pe care i-am urmarit si in prima cursa 125 cc a sezonului: Tănase Drăghici – nr.2 (Yamaha Racing Team), Vicecampion 125cc în 1995, Gyorgy Pakai – nr.1, Campion 125cc în 1995 (General Turbo), Octavian Vrăjitoru – nr.30 (General Turbo) şi Cornel Holschwander (fost Boboescu), nr.16, Maestru al Sportului, multiplu Campion Naţional, format la clubul din Reşiţa, stabilit în Germania.

cursa 125De data asta, Tase fiind la a doua cursă pe motocicleta nouă primită de la Yamaha Grecia, a preluat conducerea ostilităţilor, a plecat primul încă de la start şi nu a putut fi depăşit, oricât s-au străduit Gyury Pakai şi Octavian Vrăjitoru, care au terminat cursa 125 cc în această ordine.

Astfel a început ceea ce avea sa devină unul dintre campionatele dominate de Tase la clasa 125 cc, în lupta directă pe care a avut-o cu Gyury Pakai ani la rând.

Dacă nu aţi văzut toate cursele postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de FB, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube – https://www.youtube.com/tiberiutroia

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*