TIBERIU TROIA

Noul Harley-Davidson Softail Slim S – Omagiu adus motocicletei de război americane – WLA 45

Softail Slim S, un nou model lansat de H-D. Aparent nimic deosebit, dar motocicleta poartă o mare încărcătură sentimentală.

Un nou membru al familiei Softail, o motocicletă mai suplă decât majoritatea celor din familie, aşa cu îi spune şi numele, echipată cu un motor performant, Screamin’ Eagle Twin Cam 110, fiind prima motocicletă de serie pe care este instalat acest motor.

softail_slim s

Harley-Davidson Softail Slim S

Până acum, pasionaţii firmei putea beneficia de un astfel de motor numai dacă cumpărau unul din modelele exclusiviste ale gamei Screamin’ Eagle şi, de obicei, motorul era instalat numai pe marile modele Touring.

Pe româneşte, Sceamin’ Eagle Twin Cam 110 înseamnă forţă pură, moment uriaş la turaţii joase. Cei 1800 cc ai motorului produc 82 CP la 5000 rpm şi un cuplu maxim de 145 Nm la 4000 rpm, din care 120 Nm se pot folosi la doar 2000 rpm (cuplu de 120 Nm (pe care 95% din motocicletele momentului nu îl ating).

În afară de ABS, nu trebuie să căutăm alte dotări cu care suntem obişnuiţi la motoarele moderne (controlul tracţiunii, moduri de putere, computere), pentru că Softail Slim S rămâne o variantă modernă de bobber şi trebuie folosit ca atare.

softail slim s

Harley-Davidson Softail Slim S

Forma unor elemente componente, proporţiile motocicletei, culoarea olive (verde militar) şi steaua care decorează rezervorul, simbol al armatei americane, toate te duc cu gândul la una din cele mai iubite motociclete a istoriei, WLA 45, The Liberator, motor pe care US Army l-a folosit în al doilea război mondial şi a adus libertatea multor ţări.

Produs începând din 1940 în peste 90.000 unităţi, WLA 45 (45 inch cubici – 740 cc) a început să fie una dintre cele mai importante echipamente ale armatei după atacul asupra Pearl Harbour din 1942.

Din acest motiv, de multe ori numele este confundat cu momentul strategic care a influenţat mărirea producţiei şi i se mai spune WLA 42.

Modelul a fost folosit extensiv nu numai de armata americană, ci şi de aliaţi, cărora SUA le-a livrat mari flote de motociclete, numai în Uniunea Sovietica fiind trimise 30.000 motociclete.

softail slim

Harley-Davidson WLA 45 in cel de-al doilea razboi mondial

După război, mare parte a motocicletelor rămase au fost vândute populaţiei şi astfel s-a născut moda motoarelor custom, tinerii transformând motoarele militare, mulţi dintre ei fiind cei care le folosiseră în timpul războiului şi modificându-le după dorinţă, pentru uzul de zi cu zi, în noua lume născuta după război.

Pentru că Uniunea Sovietică era izolată, flota de motociclete trimisă de americani a rămas intactă şi a devenit principala sursă de piese de WLA şi chiar de motociclete întregi, împreună cu alte ţări foste comuniste în care se mai găseau H-D WLA.

În ţara noastră nu au fost atât de multe WLA-uri, pentru că, după informaţiile pe care le am, noi nu am beneficiat de motociclete trimise de americani.

Nici nu se putea, fiind aliaţi ai Germaniei fasciste până târziu, după cum se ştie.

softail slim s

Harley-Davidson WLA 45 restaurat

Asta a însemnat în schimb, o prezenţă masivă a motoarelor armatei germane pe teritoriul României, adică Zundapp KS 600, în majoritate varianta solo şi KS 750 cu ataş, o minune tehnică a acelor vremuri.

Chiar dacă Harley-Davidson WLA 45 nu se ridică la nivelul tehnic al motocicletei Zundapp KS 750, WLA-ul era lucrat foarte bine şi a generat pasiuni pe întreg mapamondul, astăzi existând mii de colecţionari de WLA.

Cu regret mărturisesc că am avut la un moment dat în colecţia proprie şi WLA şi KS 600 şi KS 750 (chiar două), dar, la fel ca orice român fomist, le-am vândut pe toate.

Poate că am fost influenţat şi de faptul că în România nu poţi restaura o motocicletă la nivelul la care se realizează asta în ţările civilizate. Sau se poate, dar mai scump şi cu mai mult efort decât o faci în Germania, sau Marea Britanie.

softail slim

Harley-Davidson WLA 45 restaurat

Le-am avut, le-am vândut, acum nu le mai am, dar de multe ori visez cum ar fi fost să le fi restaurat şi să le am în sufragerie, lângă televizor, să mă uit pe rând, când la una, când la alta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*