TIBERIU TROIA

Flying Rockstar Energy Tour, sau spectacol de Freestyle Motocross în stare pură

Cinci dintre cei mai buni rideri Freestyle Motocross din lume au făcut spectacol, am stat de vorbă cu ei, le-am aflat programul de antrenament şi proiectele de viitor.

Freestyle Motocross

Sâmbătă 21 mai, eveniment organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Pe mine personal nu m-a interest prea mult muzica şi celelalte chestii oferite de organizatori, ci spectacolul Freestyle Motocross oferit de cinci rideri de talie internaţională.

Pe doi dintre ei îi văzusem în concursurile din anii trecuţi, ba chiar am avut ocazia să comentez la Eurosport vreo 2-3 etape de FMX, în anul în care unul dintre ei terminase sezonul pe primul loc în Campionatul Mondial.

Libor Podmol (31 ani), David Rinaldo (26 ani), Alex Rune Porsing (22 ani), Marcin Lukaszczyk (26 ani) şi William van den Putte (32 ani) au răspuns cu entuziasm invitaţiei şi au sosit la Bucureşti, primul eveniment din cadrul unui turneu internaţional.

Freestyle Motocross

Libor Podmol şi David Rinaldo sunt Campioni Mondiali şi au făcut istorie în această disciplină inexistentă în România.

Eram curios să aflu amănunte legate de programul lor de pregătire şi câte ceva despre planurile lor de viitor, aşa că i-am rugat să accepte să stăm de vorbă înainte de spectacol.

După o încălzire de vreo 30 de minute în care au exersat sărituri şi figuri obişnuite pentru ei, dar impresionante pentru cei care erau în piaţă şi nu mai văzusera aşa ceva, am vorbit cu băieţii.

Freestyle Motocross

Libor a acceptat cu entuziasm, mai ales când a auzit că interviul va fi transmis într-o emisiune făcută de motociclişti, pentru motociclişti.

Campion Mondial FIM Freestyle Motocross în anul 2010, primul non-american care a cucerit Medalia de Aur la X-Games, MotoX Step UP, câştigător a nenumărate concursuri din întreaga lume, Libor a fost frate mai mare, tată, antrenor, partener de echipă şi sponsor pentru fratele său Filip, mai mic cu 12 ani decât el.

Urmând drumul ales de fratele său mai mare, imitându-şi fratele şi încercând să-i depăşească rezultatele, Filip a reuşit să devină Vicecampion Mondial la motocros juniori şi îl însoţeşte în turneele de Freestyle. Din păcate, la începutul acestui sezon a avut o accidentare foarte serioasă şi se află în perioada de refacere, nefiind în stare să participe la concursuri şi demonstraţii.

Freestyle Motocross

Cu Libor Podmol

Libor este nu numai sportiv de frunte, el este şi organizatorul Campionatului Naţional de Freestyle Motocross al Cehiei, competiţie de un nivel deosebit de ridicat, la care Libor nu este numai organizator, ci participă şi ca sportiv.

L-am rugat pe Libor să-mi spună câte ceva despre programul lui de pregătire şi am aflat cu surprindere că, în afară de antrenamentele specifice de motociclism, face şedinţe de stretching yoga şi pregătire psihologică.

Acasă are groapă cu burete, pentru săriturile dificile şi aşa se explică faptul că a inventat (dacă termenul este corect), o figură proprie, care se numeşte Surfer Tsunami Flip, dar pe care nu a inclus-o în programul demonstraţiei de la Bucureşti, fiind riscantă (filmul mai jos).

În astfel de demonstraţii, totul trebuie să se termine cu bine, fără riscuri inutile, pentru ca spectacolul să-şi atingă scopul şi toată lumea să plece acasă cu zâmbetul pe buze.

După discuţia cu Libor, am stat de vorbă cu David Rinaldo, Campion Mondial în 2013.

Primul lucru pe care l-am întrebat a fost cum se simte cu mâna, pentru că văzusem accidentul său din ultima etapă a sezonului în care câştigase Campionatul Mondial. Punctele acumulate îi permiteau să termine ultimul concurs pe locul patru, dar David, ca un adevărat campion, a ţinut să arate tuturor că a câştigat în acel an pentru că a fost cel mai bun şi a câştigat şi acea ultimă etapă.

Din nefericire, după ce a făcut şi ultima săritura şi a terminat exerciţiul cu cel mai mare punctaj din concurs, nu a mai avut suficient spaţiu să oprească şi s-a lovit de parapet (filmul mai jos).

Concurs câştigat, dar preţul plătit a fost mult prea mare, suferind numeroase fracturi la mână şi la picior. După nişte operaţii şi o lungă perioadă de refacere, David a început lupta pentru cucerirea unui nou titlu de Campion Mondial, având mari probleme la mâna dreaptă, cu şanse destul de reduse de vindecare, chiar după o altă eventuală operaţie.

Fiind unul dintre cei mai tineri piloţi care s-a dedicat exclusiv disciplinei Freestyle Motocross, poate cel mai tânăr, pentru că a luat această decizie la numai 13 ani, David mi-a spus că titlul mondial nu mai reprezintă o prioritate pentru el, ci numai plăcerea de a merge şi de a face spectacol.

Freestyle Motocross

Cu Davd Rinaldo

I-am lăsat pe băieţi să-şi exerseze figurile prezentate la Bucureşti, Backflip, Cliffhanger, Dead-Body şi Kiss of Death Flip şi am plecat acasă impresionat de complexitatea efortului şi volumul de muncă necesar pentru a ajunge la vârf în Freestyle Motocross, o disciplină în care necunoscătorii consideră că e doar circ şi inconştienţă.

Ei bine, e mult mai mult !

Freestyle Motocross

În curând voi posta interviurile filmate.

Până atunci, dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*