TIBERIU TROIA

Noutățile aduse de Indian la EICMA 2016 – motociclete Indian pentru categoria A2

Din 2017 motocicletele Indian vor fi prezente în magazinele din România și vor exista modele Indian pentru categoria A2.

Indian pentru categoria A2

Indian Scout model 2017

La expoziția internațională de motociclete și accesorii de la Milano, EICMA 2016, nici unul dintre cei doi mari producători americani, Harley-Davidson și Indian, nu au adus modele noi, dar fiecare dintre ei a prezentat presei din Europa noutățile lansate în Statele Unite, cu puțin timp înainte.

Indian a adus cele două modele Scout care vor fi disponibile în sezonul 2017, având specificația tehnică corespunzătoare folosinței cu carnet de conducere categoria A2.

Motocicletele vor fi livrate la magazinele dealerilor în configurație standard, iar, la solicitarea clientului, în atelierul mecanic al dealerului, va fi montat un kit care restricționeaza puterea maximă de 78 CP (58 kW) ale motorului, la 47 CP (35 kW) putere pe care o impune legislația în vigoare.

Indian pentru categoria A2

Indian Springfield model 2017

După trecerea perioadei în care este impusă folosirea motocicletei cu putere redusă, kitul poate fi scos și puterea motorului revine la cea inițială, de 78 CP.

În acest moment, modelul Scout Sixty, de 1000 cc, poate fi comandat în varianta restricționată, kitul necesar fiind produs, iar la mijlocul anului 2017 va fi disponibil și kitul pentru modelul Scout, de 1130 cc.

O altă noutate prezentată de Indian la EICMA a fost noul sistem de informare și divertisment, numit “Ride Command Infotainment System”, cu ecran tactil de 7 inch, cel mai mare ecran al momentului, sistem instalat pe modelele Chieftrain și Roadmaster.

Indian pentru categoria A2

Ride Command Infotainment System instalat pe Indian Roadmaster model 2017

În fine, ultima surpriză prezentată de Indian a fost motorul de 750 cc, instalat pe noua motocicletă AMA Pro Flat Rack FTR750, produsă pentru curse pe pistă ovală.

Toate modelele produse de Indian pentru sezonul 2017 sunt disponibile în noi variante de culoare și, alături de cele două noi modele Indian pentru categoria A2, vor putea fi comandate și achiziționate de la firma ASP Group din București, viitor dealer Indian în România.

Indian pentru categoria A2

Standul Indian la EICMA 2016

Dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre firma Indian și motocicletele produse de cea mai veche companie americană, puteți găsi mai jos articole postate până acum.

Motocicletele Indian în România începând din 2017

Indian Motorcycle, primul producător de motociclete din SUA, a anunţat modelele 2016

Dacă nu aţi văzut toate prezentările de motociclete, testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*