TIBERIU TROIA

Red Bull KTM Factory a prezentat proiectele MotoGP™ 2017

Echipa oficială Red Bull KTM a prezentat motocicletele și piloții care vor participa la Campionatul Mondial MotoGP™ ediția 2017.

Red Bull KTM

Vedetele evenimentului au fost piloții și motocicletele clasei regină, MotoGP, Pol Espargaro și Bradley Smith, care, însoțiți de Managerul proiectului MotoGP™, Mike Leitner, au dezvelit noul model KTM RC16 2017.

Primul care a luat cuvântul în fața reprezentanților presei prezenți la eveniment a fost Pol Espargaro.

“În acest moment, taurul este puțin prea sălbatic, dar se simte cu adevărat bine. KTM este o prezență nouă în MotoGP în comparație cu celelalte firme și facem pași uriași în față.

De fiecare dată când urcăm pe motocicletă ne apropiem de ceea ce ne-am propus și este frumos să vezi evoluția.

Vreau să mulțumesc firmei KTM pentru că a crezut în mine și pentru acest proiect.”

Red Bull KTM

Bradley Smith: “Este multă presiune. Este ceva ce ne-am dorit întotdeauna și pentru care am muncit de-a lungul carierei, dar, când ai în final această șansă, ea vine împreună cu presiunea. Dar am îmbrățișat această ocazie pe care o am și, atât eu, cât și Pol și echipa am muncit extrem de mult. Am fost ocupați până acum cu testele de iarnă și munca nu se oprește aici. Este doar începutul și sunt nerăbdător să văd ce ne aduce 2017.

Red Bull KTM

La eveniment au fost prezenți și membrii echipei Red Bull KTM Ajo, care vor reprezenta interesele uzinei la clasele Moto2™ și Moto3™.

La Moto2™, Red Bull KTM Ajo are ca lider pe campionul en-titre Brad Binder alături de colegul său Miguel Oliveira, coordonați de Managerul echipei Aki Ajo.

Clasa celor mai tineri piloți, Moto3™, îi are aliniați la start pe Bo Bendsneyder și pe Niccolo Antonelli, câștigător de cursă în sezonul trecut.

Red Bull KTM

Dacă vreți să aflați mai multe despre noile modele KTM prezentate pentru sezonul 2017, mai jos sunt articole postate până acum.

KTM RC16, motocicleta pentru MotoGP 2017 a fost prezentată

KTM EXC 2017 – Cum a fost prezentată presei noua gamă enduro – filmul oficial

KTM 250 EXC-F 2017 – test şi prezentare

Dacă nu aţi văzut toate testele, cursele moto, sau interviurile postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*