TIBERIU TROIA

De vorbă cu Simone Tempestini și Bogdan Marișca la etapa WRC din Portugalia

După un 2016 de excepție, în care Simone Tempestini a reușit să obțină titlul de campion mondial WRC Junior și să câștige categoria WRC3, sezonul 2018 l-a propulsat în lupta categoriei următoare, WRC2.

Este ultimul pas către clasa băieților mari, WRC și, așa după cum mi-a explicat Bogdan Marișca, dublul campion național de raliu, acest sezon este hotărâtor pentru cariera tânărului pilot.

Discuția cu cei doi a fost mai lungă, dar timpul alocat în cadrul emisiunii pentru care am făcut materialul este limitat, așa că filmul de mai sus este ceea ce s-a difuzat la TV.

Discuția cu adevărat interesantă a avut loc în aceeași seară, când am avut ocazia să aflu o mulțime de lucruri interesante din culisele lumii raliurilor internaționale și ce presupune prezența unui tânăr pilot, ca Simone Tempestini, la startul unei competiții de nivel mondial.

Începând cu diferențele dintre diferitele raliuri, dintre care cele organizate în Portugalia și Spania sunt preferate pentru virajele lungi și publicul profesionist, față de cele din Corsica, cu viraje strânse și public indisciplinat, până la limbajul special și unic în felul lui, pe care Simone Tempestini l-a perfecționat pentru a reacționa cât mai eficace la indicațiile dictate de copilot.

De exemplu, stânga și dreapta sunt cuvinte prea lungi, scurtate la “o” și “si” pentru o comunicare rapidă.

Și, pentru a se obișnui cu dictarea copilotului, așa cum un muzician asculta înregistrări cu piese muzicale, un pilot de raliu ascultă înregistrări cu dictări de cursă aleatorii, ca parte a pregătirii specifice pentru competiții.

Asta pe lângă cei 6-7 km de alergare zilnică și cele câteva ore la sală, pentru întărirea musculaturii brațelor, a torsului și a spatelui, zone solicitate în timpul curselor.

Simone Tempestini

Materialul filmat a fost difuzat în emisiunea La Volan transmisă de Digi 24 sâmbătă 26 mai 2018.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Mai jos este articolul despre participarea echipajului românesc la ediția 2018 a campionatului mondial de raliuri.

Participare românească la WRC 2018 – un vis împlinit

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*