După mai bine de 25 de ani, cursele de viteză pe circuit au revenit în 1990 pe circuitul de la Arcul de Triumf, fiind urmărite de zeci de mii de spectatori.
Cele mai așteptate și urmărite curse de motociclism pe circuit stradal se desfășurau în trecut în București, pe un circuit amenajat pe străzile din jurul Arcului de Triumf.
Perioada interbelică și chiar anii ‘50-’60 au însemnat pentru motociclismul românesc o culme a performanței și spectacolului, vedetele vremii reușind să învingă în curse internaționale, delectând publicul din București, prezent în număr mare la cursele de la șosea.
Pe la mijlocul anilor ‘60, nu a mai fost permisă organizarea curselor pe acest circuit și motociclismul bucureștean a luat o pauză de câțiva ani.
1979 – la startul cursei 125 & 175 cmc din București circuit Pipera-Toboc, de vorbă cu Ionel Pascotă, nr.1.
Câțiva ani mai târziu activitatea competiționala a fost reluată, circuitul fiind amenajat de această dată pe Toboc, traseu pe care mi-am făcut debutul în 1978.
Nici aici nu au fost obținute aprobările pentru organizare foarte mult timp, ultima cursă din București fiind organizată în 1983 la marginea orașului, în Glina, cursă despre care am povestit într-un articol postat cu ceva timp în urmă.
Glina – startul clasei 50 Sport. Pe prima linie, de la stanga: nr.4 Stelian Sandu – IMGB, nr.2 Carol Berke – Oradea, nr.20 Traian Mihailescu – IMGB, nr.12 Tiberiu Troia – IMGB
A urmat o pauză de șapte ani în care toate concursurile de viteză au avut loc în alte orașe, publicul din Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Bistrița, Arad, Reșița, Galați, Turnu Severin, Sfântu Gheorghe și Câmpulung fiind prezent de fiecare dată, mai ales că, în toate aceste orașe circuitele erau amenajate în centru și autoritățile locale acordau mare importanță evenimentului, mândria locală fiind unul dintre ingredientele rețetei de succes.
Cred că nu mai este nevoie să amintesc de faptul că motociclete pentru competiții nu puteau fi cumpărate din România, astfel încât sportivi erau nevoiți să modifice sau chiar să construiască o motocicletă cu care se fie competitivi.
1983 – Clasa 250 cmc, pe traseul de la Glina
Fiecare făcea rost cum putea de piese de pe motociclete uzate, de ulei, anvelope și bujii, multe dintre acestea fiind uzate și cumpărate cu bani grei.
După niște ani în care m-am chinuit cu tot felul de motociclete construite din componente ale unor motociclete CZ de motocros, am avut șansa ca niște fosti colegi de club plecați din țară să ne ajute cu piese luate de pe motociclete japoneze.
Astfel a luat naștere într-o iarnă o motocicletă cu motor Yamaha YZ 125 (modelul de motocros), instalat pe un cadru Honda CR 85 (tot versiunea de motocros), cu roți ale unei alte motociclete de 125 cmc și carenaj de Yamaha TZ 250 modificat de noi.
Cocktailul s-a dovedit formula de succes, la prima participare terminând cursa de la Bistrița cu aproape un tur în fața celui de-al doilea clasat și doua sau trei ture în fața celor clasați pe locurile 3 și 4.
Anul următor s-a născut o a doua motocicletă construită în același fel, cu alte componente, pentru colegii de club, podiumul la această clasă devenind o problemă internă a clubului nostru.
În acest context a sosit momentul decembrie ‘89, care a schimbat complet soarta noastră a tuturor și, implicit a sportului.
Entuziasmul care a urmat și lipsa unei legislații clară și completă a permis organizarea curselor de motociclism pe vechiul traseu de la Arcul de Triumf, prima cursă având loc pe 23 septembrie 1990, filmul de mai sus fiind o parte din reportajul de 30 minute transmis la TVR.
Pe traseul de la Arcul de Triumf la clasa 125 cmc
Minunea nu a durat prea mult, ultima cursă fiind organizată pe acest traseu pe 19 iunie 1993, după care nu au mai putut fi obținute aprobări pentru organizarea curselor, principalul responsabil fiind Poliția, nimeni din conducerea instituției nemaifiind dispus să-și asume resposabilitatea unui posibil accident.
Ciudățenia cu motor Yamaha și cadru Honda și-a făcut treaba, aducându-mi în trei ani două titluri de campion la individual, două la campionatul pe echipe, alte două de campion absolut și un total de 13 victorii, după care am plecat de la IMGB, lăsând moștenire campioana colegilor de club.
După această perioadă am fost pe multe circuite, unele renumite, aflate în locuri exotice, dar atmosfera, parfumul și entuziasmul publicului de la Arcul de Triumf nu le-am mai găsit nicăieri.
Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe Facebook, LinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.