TIBERIU TROIA

Motocicletele Rieju au intrat pe piața din România, importator firma Bardak Motor

Firma Bardak Motor, cunoscută până acum ca dealer Suzuki și Benelli, a devenit recent importatorul autorizat al motocicletelor Rieju în România.

Motocicletele Rieju în România prin Bardak Motor

România este una dintre cele mai mici piețe de desfacere pentru producătorii de motociclete.

Cele 4-5000 de unități care se vând în țara noastră sunt o picătură în oceanul reprezentat de vânzările realizate pe piețele internaționale și nu se pot compara cu câteva sute de mii de unități care se vând anual în țările din vestul Europei sau cu milioane de scutere și motociclete comercializate în țările asiatice.

Dar asta nu înseamnă că oferta trebuie să fie modestă. Dimpotrivă, e bine să fie cât mai mulți producători prezenți și piața să crească încet, odată cu creșterea veniturilor populației și a nivelului culturii moto, care, trebuie să recunoaștem, este la pământ.

Motocicletele Rieju în România prin Bardak Motor

Primele firme care au intrat în România au fost BMW și Honda, în 1991-’92, urmate un an mai târziu de Yamaha.

În cei 30 de ani care au trecut de la aceste prime apariții si-au făcut intrarea majoritatea producătorilor importanți, unii direct, alții (majoritatea) prin intermediul unor entități românești, cele mai multe dintre companii împrumutând obiceiuri și comportament pur românesc, fără nici o legătură cu ceea ce se întâmplă afară.

Cea mai recentă apariție pe piața din România este cea a motocicletelor Rieju, un producător din Spania, cu o istorie de peste 80 de ani.

Motocicletele Rieju în România prin Bardak Motor

Nu intenționez să scriu în câteva rânduri povestea unei companii care are zeci de ani de muncă în spate. O să vă spun doar de unde provine numele firmei, mai puțin cunoscută de publicul din România.

Povestea a început în anul 1934, atunci când doi tineri oameni de afaceri, Luis Riera Carré și Jaime Juanola Farrés, au înființat firma care trebuia să producă accesorii pentru biciclete.

Numele ales, RIEJU, provine din primele litere ale prenumelui fiecărui partener (RIEra + JUanola) și se pronunță RIEHU.

Motocicletele Rieju în România prin Bardak Motor

Așa este în limba română, nu se traduc numele proprii, tot așa cum numele “Renault” sau “Citroen” nu se pronunță așa cum se scriu.

Noua prezență în România se datorează firmei Bardak Motor, fraților Radu și Mihai Bardac, care au reușit să convingă producătorul din Spania că sunt partenerul potrivit și au adus primul lot de motociclete.

Pentru cei care nu îi cunosc pe frații Bardac, mai jos este filmul realizat cu ceva timp în urmă, din care se poate afla povestea unor mari pasionați de motoare, cum au început, cum au trecut cei peste 20 de ani de muncă cu motocicletele și cum s-a ajuns la parteneriatul cu o fabrică producătoare de motociclete.

În primul lot de motociclete adus de Bardak Motor în România sunt modele din întrega gamă a producătorului, din familiile off-road, hard off-road, motociclete de stradă, chiar și scuter electric înmatriculabil, prețurile motocicletelor urmând a fi comunicate în cel mai scurt timp.

Toate poveştile, interviurile şi ştirile din lumea moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE pot fi urmărite și pe FacebookLinkedIn sau Twitter iar filmele sunt postate pe canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*