TIBERIU TROIA

Poveşti cu Mobra – 1977 – Cursa la care credeam că voi participa – partea a 3-a

După ce am participat cu succes la o cursa de îndemânare pe care am câştigat-o, am fost invitat de nea Gigi Zdrinca, antrenorul echipei IIRUC Bucureşti, la concursul de viteză de pe traseul Pipera-Toboc.

cursa

Programul cursei de viteză – 1977

Primisem invitaţia cu entuziasm, dar nu-mi era clar ce sa va întâmpla la acel concurs.

Probabil că nici nea Gigi nu era cel mai bun comunicator din lume, dar, pe de altă parte, cred că nici eu nu-mi doream să ştiu exact ce se va întâmpla în acea duminică.

Îmi dădeam seama că nu pot participa la acel concurs, dar îmi doream atât de mult să alerg la curse, încât nu aveam nevoie de adevăr.

Câteva zile am visat numai la cursa de duminică, punându-mi problema ce să modific eu la motocicleta mea de stradă, CZ 175 Sport, ca să alerg în cursa de duminică. Nu eram chiar atât de pe lângă problemă, pentru că la concursul de îndemânare pe care îl câştigasem, înscrierile se făcuseră cu 10 minute înainte, de ce n-ar fi fost posibil şi la viteză pe circuit ?

Şi, din moment ce câştigasem îndemânarea, de ce n-aş fi putut să câştig şi concursul de viteză ? Cred că majoritatea celor de 20 ani gândesc aşa cum gândeam eu atunci.

A venit şi ziua cursei, am plecat la traseu cu motocicleta, dar, surpriză, acolo erau toate echipele, agitaţie, forfotă mare, se încălzeau motoare, ultimele reglaje, toata lumea era ocupată. Surpriza era că nimeni nu mă aştepta pe mine…

De data asta mi-am dat seama că nu era nici o şansă să particip la cursă, dar eram atât de impresionat de tot ce vedeam acolo, că nu mai conta, măcar vedeam curse, nu mai trebuia să şi particip.

Destul de repede l-am întâlnit şi pe nea Gigi, pe care l-am salutat respectuos şi mi-a răspuns cam din fugă, dar m-a recunoscut şi asta mi-a fost de ajuns.

Cursele au început şi, odată cu clasa rezervată celor mai mici motoare, de 50cc, clasa pentru începători, au venit şi veştile bune. Întreg campionatul fusese dominat de membrii echipei CSM Bucureşti – IIRUC, la care antrenor era nea Gigi Zdrinca, cel care mă remarcase şi invitase la concurs, adică viitoarea mea echipă.

Cursa a fost câştigată de Dan Florescu, outsider fără şanse, iar titlul de Campion i-a revenit lui Gigi Puran, care mi-a devenit prieten mai târziu, ambii membri ai echipei IRUC.

Etapa la care asistam era cea de-a cincea, adică finala Campionatului Naţional ediţia 1977.

La două dintre clasele de concurs, campionii erau cunoscuţi, pentru că liderii aveau un avantaj de puncte suficient de mare ca să nu mai conteze rezultatul ultimei etape – 75cc şi 250cc.

cursa

Festö Peter, Laszlo Ferenczi şi Heinz Dovids – 1977

La clasa 75 cc, campion era Laszlo Ferenczi (Voinţa Oradea), cel care avea să devină mult mai târziu “Tatăl mobrelor”, pilot care reuşise să câştige toate cursele sezonului, fiind urmat în clasament de Mihai Dinescu (Energia Câmpina), iar titlul de la această clasă avea să devină parte din istoria sportului, pentru că anul 1977 a fost ultimul în care clasa 75cc a existat.

Unul dintre adevăraţii domni ai acestui sport, Laszlo Ferenczi a fost un model de comportament şi de profesionalism pentru multe generaţii de sportivi de la viteză pe circuit şi motocros, se poate mândri cu faptul că a “produs” mulţi campioni pregătindu-le motocicletele şi mă onorează cu prietenia lui.

Cel de-al doilea pilot care nu avea emoţii în ultima etapă era Ioan Lăzărescu (Energia Câmpina), una dintre legendele vii ale motociclismului românesc, care reuşise aceeaşi performanţă, 4 victorii din 4 curse, fiind urmat în clasament de Arpad Viktor (Voinţa Oradea), un alt mare domn al motociclismului.

În afară de aceste clase, la toate celelalte curse, titlul de Campion urma să se hotărască aici, în ultima etapă.

Am asistat, mic cât o furnică, la niste bătălii epice, la fiecare clasă fiind câte 2 piloţi valoroşi care se luptau pentru victorie.

cursa

Situaţia în clasament înainte de ultima etapă – 1977

La 125cc, Cornel Boboescu (pe atunci la CSM Reşiţa), conducea cu 4 victorii din tot atâtea curse, dar era talonat de Petru Pascotă (Progresul Timişoara), renumit pentru cutiile de viteză pe care le reuşea (mai bine zis producea).

Clasa 175cc a fost una dintre cele mai echilibrate, doi sportivi fiind foarte aproape în vârful clasamentului: Ionel Pascotă (Progresul Timişoara) şi Günter Seuchenstein (CSM Reşiţa).

Spectacolul a ajuns la apogeu în momentele în care au intrat în scenă clasele mari, 750cc şi ataş, până la 1300cc.

Cea mai mare clasă solo era destinată motocicletelor cu motor de până la 750cc, dar majoritatea motoarelor erau de 380cc, motoare ale ultimelor modele de CZ380 de motocros, din care unele erau majorate la 500cc.

Sunetul pe care îl făceau aceste motoare era fantastic, nu avea nici o legătură cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre, iar motoarele erau foarte agresive şi incomod de pilotat. Era ca un fel de explozie permanentă, un sunet strident, puternic şi agresiv, motoarele având tobe de eşapament construite artizanal, fără nici un fel de informaţie, sau pregătire teoretică.

Publicul era în delir, nu numai pentru ca motoarele erau zgomotoase şi vitezele erau mari, dar vedeta clasei mari era Titi Vasilescu, liderul echipei CSM Bucureşti – IIRUC.

Pe vremea aceea, cursele erau comentate la microfon, pe mare parte din traseu fiind instalate difuzoare în care crainicul putea fi auzit de public. La Bucureşti, de obicei, comentator era Traian Ioaniţescu, gazetarul de la Sportul, care scria despre cursele de moto.

La mare luptă cu locul 2 şi 3 din clasamentul general, Peter Lukacs (Steagul Roşu Braşov) şi Ioan Telegescu (Energia Câmpina), Titi Vasilescu a câştigat, în uralele celor câteva mii de oameni prezenţi pe traseu.

cursa

Heinz Dovids şi Helmut Pancratz, felicitaţi de Marian Niculescu – 1977

Spectacolul a fost completat de cursa motocicletelor cu ataş, dominată copios de cele două echipaje de la Voinţa Sibiu, ambele folosind motoare de Wartburg, cel al campionilor Helmuth Pankratz / Heinz Dovids fiind o bijuterie mecanică, cu un motor reglat perfect, ca un ceas elveţian, cu o caroserie vopsită impecabil, curat ca lacrima tot timpul, aşa cum credem noi românii că ar trebui să fie motocicleta unor nemţi.

Colegii lor de club, Wentzel Deak şi Nicolae Ciobotea nu au avut nici o şansă, chiar dacă aveau şi ei un motor foarte bun, dar nu au putut câştiga, aşa cum nu reuşiseră în nici o cursă a sezonului. Şi sunt sigur că explicaţia era alta, nu pentru că din cei doi sportivi doar unul era neamţ…

Este greu de descris în cuvinte ce simţeai văzând aceste curse, în care motocicletele treceau la un metru de spectatori, motoare în doi timpi cu mirosul lor de ulei ars, (dacă era şi ricin pe acolo, era şi mai tare) şi piloţii fără echipament de protecţie, purtând căşti de mucava, dar care erau tot timpul în mijlocul publicului, fără fiţe, sau figuri şi se purtau ca nişte oameni normali, atmosfera fiind cam cea pe care o poţi întâlni la cursele din Marea Britanie, unde publicul poate intra în parcul motoarelor, fiind în contact direct cu piloţii.

Să nu vă închipuiţi că cei care alergau la aceeaşi clasă puteau fi prieteni, aşa cum îşi închipuie gazetarii care nu se pricep la sport. Nu, nu puteai avea prieteni printre cei cu care te luptai, acolo erau numai oameni pe care trebuie să-i învingi, nici un prieten.

Când s-a terminat concursul, încă ameţit de ceea ce văzusem, l-am căutat pe nea Gigi Zdrinca, care mi-a spus că începem treaba din sezonul viitor şi mi-a spus să vin la atelierul clubului în primăvară, când încep pregătirile pentru 1978.

Am plecat spre casă, urechile îmi vâjâiau, vedeam numai motociclete de curse, dar tot nu ştiam ce voi face eu la acel club, la ce clasă voi merge, sau pe ce motocicletă, adica plecasem bou şi mă întorceam vacă.

Dar ce mai conta, atât timp cât văzusem aşa cursă, asemenea spectacol, aveam toată iarna la mijloc să-mi fac planuri legate de viitoarele curse…

 

Povestea continuă în partea a 4-a

Dacă nu aţi văzut toate materialele postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi testele şi cursele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube – https://www.youtube.com/tiberiutroia

4 thoughts on “Poveşti cu Mobra – 1977 – Cursa la care credeam că voi participa – partea a 3-a

  1. nicoara ioan

    Excelent articolul si imaginile, mi-am adus aminte de tinerete, ce mai……….!
    Toate cele bune!

    Nicoara Ioan Tg Mures

  2. Rade

    Citesc articolul tau si ma gandesc cu tristete la ce vor fi sa semene si mai ales sa… sune cursele de Formula 1E, unde doar o ureche de muzician inrait va fi in stare sa aprecieze fasaitul pneurilor, ce altceva??

  3. Tiberiu Troia Post author

    Nici eu nu mă pot obişnui cu ideea de curse cu ventilatoare. Pe stradă e altceva, dar la curse, parcă e contra naturii…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*