TIBERIU TROIA

Harley-Davidson la EICMA 2015, cu Peter-Michael Keppler

Ecourile expoziţiei internaţionale de la Milano nu s-au stins, iar standul Harley-Davidson la EICMA 2015 a fost de-a dreptul impresionant.

Harley-Davidson la EICMA 2015

L-am întâlnit la Milano pe domnul Peter-Michael Keppler, Senior Director al departamentului de planificare a producţiei de motociclete, om cu 20 de ani vechime în firmă.

Chiar dacă participasem la câteva întruniri ale dealerilor, pe vremea când lucram în firmă, toate fiind organizate atunci numai în Statele Unite, era destul de greu să cunoşti toate persoanele de decizie de la sediul central.

La astfel de întruniri participau peste 2000 de oameni din toată lumea, prezentările şi evenimentele ocazionate de deschiderea şi închiderea sesiunii erau grandioase, nişte adevărate spectacole.

Probabil că am fost în aceeasi sală, dar cum să faci cunostinţă cu toţi cei aflaţi într-o astfel de încăpere, mare cam cât Sala Palatului din Bucureşti ?

Discuţia a fost spontană, nimic aranjat, pentru că Peter avea atâtea să îmi spună şi totul era nou pentru mine. Am descoperit cu surprindere că avem aceleaşi pasiuni, până şi cursele pe circuit, ne plac aceleaşi motociclete, atmosfera s-a destins imediat şi datoria de serviciu s-a transformat într-o reală plăcere.

Harley-Davidson la EICMA 2015

Harley-Davidson Softail Slim 2016 lângă care am filmat întâlnirea

Am hotărât să filmăm întâlnirea lângă piesa centrală a standului Harley-Davidson la EICMA, noul model Softail Slim S, o motocicletă care mi-a adus aminte instantaneu de WLA 45, motocicleta pe care am încercat vreo 20 de ani s-o restaurez, fără să ternim lucrarea.

Peter nici nu mai trebuia să-mi spună că e îndrăgostit de Slim, pentru că purta un tricou pe care era reprezentat modelul. Pentru mine nu era nimic surprinzător că un om cu o astfel de funcţie de la H-D poartă tricou la un eveniment internaţional, aşa sunt toţi cei de la Harley-Davidson.

Nu-mi aduc aminte să fi văzut pe cineva purtând costum, sau cravată, mulţi mi-au şi spus că nu au în garderobă astfel de accesorii.

Din câte ştiu, este singura firmă în care toţi se poartă ca nişte bikeri, chiar dacă unii sunt doar oameni de birou şi nu au mers în viaţa lor pe motocicletă.

Încet, încet, discuţia a alunecat de la detaliile legate de afacerea Harley-Davidson, spre subiectele abordate în orice întâlnire de motociclişti care se respectă şi s-a încheiat cu o invitaţie în România, pe care i-am făcut-o lui Peter.

Materialul filmat a fost prezentat la Digi24, în rubrica moto a emisiunii La Volan din 20 februarie 2015.

Dacă nu aţi văzut toate testele şi cursele moto postate până acum pe blogul POVEŞTI CU MOTOARE şi pe pagina de Facebook, sau dacă vreţi să urmăriţi materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonaţi la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*