TIBERIU TROIA

Povești cu Mobra – Gustul primei victorii – partea a 8-a

Campionatul trecuse de prima jumătate, rămăseseră două curse și simțisem victoria aproape, dar încă nu făcusem turul de onoare cu coroana de gât.

Gustul primei victorii

La sfârșitul anilor ‘70, într-un sezon erau organizate mult mai multe curse decât acum. Toate cluburile sportive din provincie care aveau secții de motociclism doreau să arate publicului de acasă ce sunt în stare, pentru că în fiecare dintre aceste grupări existau piloți valoroși, capabili să câștige curse.

Exista și o ordine prestabilită a perioadei în care fiecare club organiza concursul, în funcție de interesele locale, de evenimente care trebuiau sărbătorite sau de factori care puteau influența concursul.

Prin tradiție, primele curse se desfășurau la Timișoara, Oradea, Târgu-Mureș și București, orașe în care exista public avizat, după multe curse văzute.

La jumătatea sezonului urmau orașele în care se organiza numai câte o cursă pe an, dar și aici existau cluburi puternice, care aveau periodic piloți la vârful clasamentului la unele clase: Reșița, Sibiu, iar mai târziu Bistrița și Galați.

În partea a doua a sezonului, centrele importante repetau organizarea evenimentului, astfel încât aveam curse din nou în Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea și București.

Acum ne aflam la jumătatea sezonului, trecuseră primele patru etape de Cupă și încă două de Campionat.

În ultima cursă terminasem pe locul doi, mirajul cursei câștigate fusese atât de aproape de mine, încât visam noaptea cum fac turul de onoare cu coroana aurie.

Da, se dădeau coroane, cele din București erau cele mai frumoase, din polistiren expandat, învelite cu frunze de laur tăiate dintr-un material textil vopsit auriu.

Rezistau foarte bine în timp, așa că am păstrat mulți ani coroanele primite mai târziu.

gustul primei victorii

Urma cursa de la Sibiu, oraș în care aveam rude și, fiind destul de aproape de București, aveam prieteni care veneau să vadă cursele, suficiente motive să doresc victoria.

Dar, având puțin peste 20 de ani și mintea liniștită, în loc să-mi văd de pregătirea cursei, poate chiar și de cea psihologică (numai la asta nu-mi era mie mintea), în loc să pregătesc motoreta de curse și să nu risc nimic, am făcut pe șmecherul într-o parcare și am mers în picioare pe șaua CZ-ului meu de stradă.

Poate că nu s-ar fi întâmplat nimic, nu era prima oară când făceam asta, dar tocmai schimbasem talpa cizmelor și cizmarul îmi pusese “talpă din talpă”, așa se chema, adică nu era din cauciuc.

Bună la curse, dar nu era bună în contact cu pielea de pe șa, aluneca imediat. Ceea ce s-a și întâmplat.

Fiind în picioare pe șa, pur și simplu am căzut pe lângă motocicletă, care a continuat să meargă în linie dreaptă, până în primul gard, vreo 50 metri mai departe, unde era un mic viraj. Dacă gardul ar fi fost din lemn, poate ar fi scăpat cu niște zgârieturi, dar gardul era din beton.

E greu să îmi amintesc câte repere s-au stricat, dar țin minte că tot ce era far, semnale, stop, bord și fiare mai subțiri, nu au putut fi recuperate.

Problema nu era numai cea financiară, ci și faptul că piese de schimb nu se prea găseau la magazin, era nevoie de relații, timp și bani ca să le găsești. Pe unele nu le puteai găsi deloc, trebuie să le produci.

În orice caz, un astfel de eveniment te ținea pe margine niște săptămâni bune, poate chiar luni.

Gustul primei victorii

Decizia a fost simplă. Motocicleta în cauză era folosită oricum și la curse, pentru că alergam la două clase, Mobra 50 cc începători și 175 cc, clasă la care teoretic nu existau începători.

Am scos de pe ruină tot ce incomoda și am transformat-o pentru acel sezon în motocicletă de curse dedicată.

Cu motocicleta rezolvasem, mai avea de rezolvat problema echipamentului avariat și a mea personală, fiind la rândul meu avariat.

Geaca și pantalonii de piele au fost cârpite, mănușile cusute și marele noroc a fost că parbrizul căștii nu se spărsese, ci era doar zgâriat.

Pentru cei obișnuiți cu magazinele de accesorii, aflate acum aproape în orice oraș din România, poate părea ciudat, dar parbrize nu se găseau, le confecționam singuri, dacă eram suficient de norocoăi să găsim material plastic transparent, cât mai elastic și care putea fi tăiat fără să se spargă.

Și pentru că nu am găsit, am continuat să folosesc mult timp parbrizul zgâriat, așa cum se poate observa în fotografiile din acel an.

Dar, așa cum spuneam, rezolvasem tehnica de luptă și echipamentul, dar pilotul încă nu.

Scăpasem fără fracturi, dar vânătăi și zgârieturi cât cuprinde, parca mă lovise o locomotivă.

Credeam că asta e tot, dar după vreo două zile, la una dintre mâini s-a format o ditamai pungă cu lichid la cot. Am tot amânat, dar nu am avut ce face și m-am lăsat târât la camera de gardă a spitalului de urgență de domnișoara care era principalul meu suporter în acea perioadă.

Speram că scap cu vreo injecție, ceva, dar s-a lăsat cu bisturiu și niște fire de sutură.

Neplăcut, dar marea supărare a venit după, Gustul primei victoriicând am aflat că trebuie să stau în repaos zece zile, fără să fac nici un efort.

Cursa la Sibiu era peste trei zile, eu erau cusut de la cot în jos, pansat de parcă eram mumie și doctorul vroia să stau în pat.

Cred că orice pasionat de motociclete ar fi făcut ceea ce am făcut eu: am plecat la cursă, am câștigat la 50 cc, am terminat pe locul 4 la clasa 175 cc cu motocicleta avariată de gardul de beton și am trăit una dintre cele mai frumoase zile din viață, cu prima coroană de lauri de gât, plimbată pe circuitul stradal din Sibiu, aplaudat de câteva zeci de mii de oameni.

Gustul primei victorii

Și acum, când scriu, mi se ridică părul pe ceafă, dar dacă aș mai fi în aceeasi situație, aș face tot așa.

Inutil să spun că, imediat după cea de-a doua cursă, mâna mi s-a blocat pur și simplu. Am ajuns a doua zi la același spital, la același doctor care mă tăiase prima oară, care m-a tăiat și a doua oară și mi-a spus că, de data asta, dacă nu fac pauză, se îngroașă gluma.

Oricum, prețul plătit a meritat din plin, gustul primei victorii nu poate fi descris în cuvinte.

.

Dacă vă plac poveștile cu Mobra, mai jos jos articolele postate până acum.

Povești cu Mobra – Târgu Mureș, primul meu podium – partea a 7-a

Povești cu Mobra – Primele curse ale primului sezon – partea a 6-a

Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea a 5-a – Plecăm la Timişoara, prima cursă din sezon

Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea a 4 – a – Începe primul sezon de curse cu Mobra

Poveşti cu Mobra – 1977 – Cursa la care credeam că voi participa – partea a 3-a

Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea a 2-a – Concurs de selecţie

Poveşti cu Mobra – Cum am început să alerg în cursele de moto – partea 1-a

Mobra – cum și de ce se modifica în urmă cu 30 ani

Dacă nu ați văzut toate prezentărie de motociclete, testele și cursele moto postate până acum pe blogul POVEȘTI CU MOTOARE și pe pagina de Facebook, sau dacă vreți să urmăriți materialele pe care le voi posta, calea cea mai sigură este să vă abonați la canalul YouTube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*